Sony a vândut în total peste 19 milioane de console PlayStation 5

/
/
10 mai 22
/

Sony nu ştie să vândă smartphone-uri, însă la gaming se descurcă foarte bine. Cea mai apreciată consolă din lume este a sa, iar aceasta se vinde foarte bine.

Conform celui mai recent raport financiar disponibil pentru 2021, Sony a vândut anul trecut 11.5 milioane de console PlayStation 5, ajungând astfel la un total de 19.3 milioane de unităţi comercializate de la lansarea oficială din toamna lui 2020.

Sony susţine că cererea a fost mult mai mare, însă nu a avut capacitatea de a produce mai mult. Compania japoneză a fost şi este încă puternic afectată de criza globală de semiconductori, astfel că nu funcţionează optim la nivel de producţie.

Dacă la capitolul console Sony ar putea vinde mai mult, dar nu poate, compania a crescut sănătos în ceea ce priveşte vânzările de jocuri pentru PlayStation 4 şi 5. Veniturile din ultimul trimestru al anului trecut au fost de 70.5 milioane dolari, peste cele 61.4 milioane dolari comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020.

Întreg raportul financiar Sony îl puteţi studia aici.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Acer lansează Predator Atlas 8 – consolă portabilă de gaming cu procesor Intel Arc G-Series, grafică Intel Arc B390 și sistem de răcire Predator AeroBlade

Divizia dedicată de gaming a taiwanezilor de la Acer prezintă prima consolă portabilă de gaming din gamă - Predator Atlas 8. Dispozitivul rulează Windows 11 Home și oferă integrare nativă cu Xbox Game Pass, oferind o interfață adaptată pentru utilizarea mobilă.

Căști wireless over-ear Sony 1000X The Collexion (WH-1000XX) – review (Nu tocmai de colecție, dar cele mai bune căști Sony ale momentului!)

La împlinirea a 10 de ani de la lansarea primelor căști din seria 1000X, Sony introduce o ediție aniversară, una pe care am putea spune că producătorul nipon o consideră chiar de colecție, dacă ne referim chiar la denumirea oficială. Sony 1000X The Collexion, cu nume de cod WH-1000XX, nu aș spune totuși că sunt…

Nici bine nu s-a lansat, că Sony Xperia 1 VIII atrage deja primele critici (AI Camera Assistant pare un eşec total)

Sony Xperia 1 VIII a fost lansat oficial pe 13 mai, zi care pare deja că poartă ghinion noului smartphone. Deşi cu schimbări importante de ordin estetic şi hardware, una dintre cele mai interesante noutăţi a fost dată de implementarea unui asistent AI pe partea foto (deh, asta se cere, asta au încercat să ofere).