Toate modelele Dacia primesc simultan actualizări de design, ce introduc noua identitate de marcă

/
/
15 iun. 22
/

De când a fost preluată de Reanult sau mai bine spus de când a fost relansată de către francezi în 2004, Dacia a reușit să vândă mai bine de 7.5 milioane vehicule la nivel internațional, în 44 de țări unde marca este prezentă oficial. Cu astfel de performanțe și o gamă bine stabilită, pare ușor riscant să introduci o nouă identitate de marcă pe toate modelele simultan.

Pe de altă parte, Dacia propune mașini simple, polivalente, robuste, ce sunt alese de către clienți îndeosebi pentru calitățile lor esențiale și poate mai puțin pentru cum arată.

Chiar și așa, să schimbi destul de pronunțat partea frontală, prin intorducerea noii embleme „Dacia Link”, ușor vizibilă de la distanță, și modificării calandrului, reprezintă o operație importantă pe care o inserezi în ecuație.

Mai mult, noul logotip este prezent și pe jantele tuturor modelelor, care au mai primit modificări și la partea din spate, dar și la interior, pe volan. În ambele cazuri denumirea mărcii este acum cea nouă.

Barele de pavilion, scuturile de protecție față și spate și carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring și Duster vor fi vopsite într-o nouă nuanță – Gris Mégalithe.

Totodată, o culoare complet nouă pentru caroserie – Lichen Kaki, poate fi aleasă pentru oricare dintre noile modele Dacia, ce vor putea fi comandate deja din 16 iunie 2022. Livrările vor începe înainte de sfârșitul acestui an.

Prezentarea oficială în format fizic a noii game Dacia va avea loc cu ocazia Salonului Auto de la Paris, din octombrie 2022.

Astăzi Dacia a mai anunțat și că va aplica treptat angajamentele asumate de Renault Group cu ocazia Adunării Generale din 23 aprilie 2021. Astfel, din 2023, Dacia va fi prima marcă a grupului ale cărei vehicule vor avea viteza maximă limitată la 180 km/h.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cere de urgenţă introducerea de taxe vamale mai mari pentru maşinile PHEV fabricate în China

Oliver Blume, şeful grupului Volkswagen, cel care nu prea mai are multe de pierdut ţinând cont de situaţia precară a gigantului german, a ieşit recent în spaţiul public pentru a pune presiune pe Comisia Europeană.

România ar putea introduce în premieră acciza dinamică în benzinării (valoare acesteia poate să scadă cu până la 25%, atunci când cresc preţurile carburanţilor)

Preţurile carburanţilor au luat-o din nou razna în ultimele zile, pe fondul a două mari evenimente cu impact pentru ţara noastră:

Piaţa auto chineză a ajuns să fie haotică şi absurdă, în prima jumătate a anului 2026 lansându-se oficial peste 650 de modele noi şi facelift-uri (o medie de peste 3,6 modele / zi)

Foarte mulţi apreciază la chinezi viteza de schimbare, trecerea de la o generaţie la alta realizându-se într-un timp foarte scurt, greu de reprodus de restul producătorilor occidentali.