Noutăți la Orange: Huawei Nova 10, Motorola Edge 30 Fusion, Samsung Galaxy A23 5G și A04s, Sony Xperia 5 IV, Xiaomi 12T și 12T Pro

/
/
10 oct. 22
/

A trecut ceva timp de la un articol dedicat noutăților din oferta Orange. În listă veți descoperi smartphone-uri de la Huawei, Motorola, Samsung și Xiaomi.

1. Huawei Nova 10; 👈🖱️

 

Prețul standard este de 2513.31 lei, iar cu abonamentul Fun 12 coboară la 2175.90 lei. Cu plata în 24 rate costă 90.66 lei la prelungire contract. Este în etapa de precomandă și livrările încep din 13 octombrie. Îmi amintesc că am văzut și o reclamă în shop-ul Orange pentru un voucher de 100 euro la acest telefon, dar nu pot certifica 100% pentru că nu am făcut captură de ecran.

Nu o să fac comentarii legate de acest smartphone pentru că deja puteți citi opinia mea pe aici.

2. Sony Xperia 5 IV; 👈🖱️

Prețul fără contract este de 4961.15 lei, 4593.47 lei cu abonamentul Smart Plus 15 și cu plata în rate pe 24 luni – 191.39 lei cu prelungire contract.

Nu l-am testat și i-am făcut doar un scurt hands-on. Mai multe informații găsiți aici. Este unul dintre smartphone-urile Android cu specificații de top și dimensiuni relativ compacte.

3. Motorola Edge 30 Fusion; 👈🖱️

Primele impresii le-am grupat într-un articol dedicat.

Costă 3047.20 lei fără abonament la Orange, 2417.62 lei cu abonamentul Smart Plus 15 și 24 x 100.73 lei pentru cei ce aleg să-și prelungească contractul cu operatorul portocaliu.

Dacă ar fi să-i găsesc puncte PRO m-aș referi la procesorul Qualcomm Snapdragon 888+, camera wide de 50 Megapixeli cu OIS, structura de rezistență din aluminiu + sticlă pe față și spate, ecran P-OLED cu rată de refresh la 144Hz, Android 12 fără customizări majore la nivel de UI.

4. Samsung Galaxy A04s; 👈🖱️

Cred că avem cel mai ieftin smartphone lansat de către Samsung pe piața românească în 2022. Orange îl listează în configurația cu 3 GB RAM și 32 GB stocare.

Costă 851.20 lei sau 634.62 lei cu abonamentul Fun 12 sau 24 x 26.44 lei pentru cei ce prelungesc contractul. Mi se pare a fi un telefon de maxim 4 – 500 lei, în niciun caz de 7 – 800 lei, dar prețurile din 2022 sunt pe trend crescător (componente, transport etc).

5. Samsung Galaxy A23 5G; 👈🖱️

 

 

Puteți folosi codul SAMSUNG75 pentru o reducere de 75 euro.

L-au listat la 1536.19 lei fără contract, 1087.93 lei cu Smart Plus 15 sau 24 x 45.33 lei cu plata în rate și prelungire contract. Mi se pare a fi destul de scump și la prețul fără contract intră în siajul lui Samsung Galaxy A53 ce-i este superior din toate punctele de vedere.

6. OPPO Reno8 Pro 5G; 👈🖱️

Este un alt smartphone despre care consider că o mare problemă este dată de…, preț. Detalii pe aici.

Orange îl afișează la 4024.3 lei în configurația cu 8 GB RAM și 256 GB stocare, 3626.42 lei cu Smart Plus 15 su 24 x 151.10 lei cu prelungire contract.

7. Xiaomi 12T; 👈🖱️

Prin codul XIAOMI12T se obține o reducere de 100 euro și primiți și căștile Mi True Wireless Earphones 2 Pro drept cadou.

Costă 2815.52 lei fără contract, 2054.97 lei cu Smart Plus 20 sau 24 x 85.62 lei cu prelungire contract și plata în rate. La puncte PRO m-aș referi la chipsetul MediaTek Dimensity 8100-Ultra, display-ul AMOLED cu rată de refresh la 120Hz, bateria de 5000 mAh cu încărcare la 120W, localizare GPS de tip tri-band etc.

L-am testat și revin cu impresiile într-un articol dedicat.

8. Xiaomi 12T Pro; 👈🖱️

 

 

 

Prin codul XIAOMI12T se obține o reducere de 100 euro și primiți și aspiratorul Mi Robot Vacuum-Mop2 Lite drept cadou. 

Xiaomi 12T Pro l-au adnotat la 3822.91 lei fără abonament, 2780.31 lei cu Smart Plus 25 sau 24 x 115.85 lei cu prelungire contract.

Folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1, cameră de 200 Megapixeli cu OIS, baterie de 5000 mAh cu încărcare la 120W. Este un campion al specificațiilor, iar oferta de mai sus cu reducere de 100 euro și aspirator robot drept cadou mi se pare bună.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Românii au cumpărat în 2025 smartphone-uri noi în valoare de peste 1.3 miliarde de euro

România nu este o piaţă foarte mare pentru producătorii de telefoane inteligente, tocmai de aceea multe modele nu ajung pe canal oficial la noi (în ţara noastră vin în general device-urile cu acoperire standard globală).

REDMAGIC 11 Air – review (Luați cât este fierbinte! Și chiar este fierbinte…)

REDMAGIC este un brand al celor de la ZTE, care mai dețin și marca nubia. De la aceasta din urmă am testat deja un telefon care avea particula „Air” în denumire, iar acum vedem cum se prezintă un smartphone de gaming ce se anunță și el subțirel în talie. Este adevărat că nu bate recorduri…

Piaţa telefoanelor inteligente scade cu 6% în primul trimestru din 2026, însă Apple reuşeşte surpriza şi este pentru prima oară lider la nivel global în primele 3 luni ale anului

Piaţa globală de telefoane inteligente trece printr-o perioadă extrem de dificilă, iar de data aceasta nu ne mai referim strict la nivel de cerere şi ofertă.