Sumar Gadget.ro 🇬 2022: Cele mai citite articole, cele mai citite review-uri și altele

/
/
31 dec. 22
/

Mai este puțin și vom ciocni un pahar de șampanie la trecerea spre un an nou. În februarie 2023, Gadget.ro aniversează 12 ani de existență.

Trebuie să vă mulțumesc că vă faceți timp să intrați pe aici, să lăsați comentarii, să ne atrageți atenția când este cazul, să criticați sau să apreciați munca depusă.

2022 a fost un an diferit.

Pentru proiectul Gadget.ro a fost bun și în linie cu ceilalți ani, dar la nivel local am avut parte de apariția unui conflict la granița și o inflație dată de creșterea prețurilor la energie electrică, gaze naturale, petrol etc. Din anumite puncte de vedere a avut o dinamică accentuată.

Statistica Gadget.ro pentru 2022

Au fost publicate 128 de review-uri (aprox 1 review la 3 zile) și 2329 articole (medie de puțin peste 6 articole / zi) ce au strâns peste 2.7 milioane unici și peste 9 milioane afișări. Suntem unul dintre cele mai citite site-uri de tehnologie din 🇷🇴.

Numărul de comentarii adunat lunar pe Gadget.ro – peste 30.000 de comentarii și peste 55.000 de voturi

Pentru asta trebuie să mulțumesc lui Cosmin (omul nostru cu știrile de zi cu zi), Darius (responsabil de unele dintre cele mai bune review-uri din țara noastră, indiferent că discutăm de automobile, telefoane mobile, monitoare sau căști audio) și Răzvan (asociatul majoritar în Gadget.ro și partea de suport tehnic este în dreptul său). Sper să reușim a integra și pe Cosmin & Mihai în workflow-ul nostru, iar Ovidiu s-ar putea să ne ofere o surpriză plăcută.

Cele mai citite articole din 2022:

  1. Din 2023 cei care au autovehicule cu norme de poluare EURO 4 sau mai jos ar putea plăti o taxă suplimentară în București – peste 250.000 de vizualizări;
  2. De miercuri, 31 august, în magazinele Kaufland veți găsi o serie de device-uri accesibile – aprox. 170.000 de vizualizări;
  3. M-am portat de la Digi Mobil la Orange după ce am prelungit contractul cu 24 luni – ce penalități am primit? – 162.018 vizualizări;
  4. Germania este prima țară din Uniunea Europeană care respinge planul ce prevede interzicerea motoarelor termice din 2035 – 127.939 vizualizări;
  5. De ce nu se mai cumpără smartphone-uri în Europa? – 102.514 vizualizări.

Cele mai citite review-uri din 2022: 

  1. Samsung Galaxy A52s 5G – 26.970 vizualizări;
  2. Huawei Watch GT3 – 16.597 vizualizări;
  3. Televizor Hisense 65E7HQ – 15.981 vizualizări;
  4. Samsung Galaxy A53 5G – aprox. 15.000 de vizualizări;
  5. Renault Megane E-Tech Electric 2022 EV60 220CP – 12.577 vizualizări;

Am vrut să fac un top 5 și cu cele mai comentate articole, dar Disqus nu oferă acces la o statistică per articol. Îmi este destul de greu să-mi amintesc câteva dintre articolele ce au generat comentarii în regim susținut. Cert este că am avut momente în care s-au strâns peste 100 de comentarii pe unele materiale.

Da. La un moment dat a început o mică nebunie în secțiunea de comentarii și a trebuit să intervin. Cei ce aveți un istoric pe site vă puteți exprima opiniile fără nicio problemă, iar cei ce sunt mai noi, trebuie să treacă printr-o aprobare. Îmi cer scuze față de cei ce se simt cumva cenzurați. Mi-am dorit mereu să avem o secțiune de comentarii curată, cu opinii pe subiect și nu cu atacuri la persoană, chestii politice sau teorii ale conspirației.

Mai am câteva materiale de publicat pe ultima sută de metri, dar țin să vă mulțumesc încă o dată pentru că ați fost alături de noi și vă doresc să aveți parte de clipe frumoase la trecerea în 2023, să fiți alături de cei dragi și să vă reîncărcați bateriile.

Sper ca 2023 să vă aducă tot ce vă doriți, să fiți sănătoși și să aveți forță de muncă pentru că dacă îndepliniți aceste două condiții veți obține tot ce aveți în plan. 

Cum a fost 2022 pentru voi?

Categorii: Gadget, Recomandari
Cuvinte cheie: 2022, gadget.ro, sumar Gadget
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Oferte eMAG din 5.04.26 (televizor OLED pe diagonala de 164 cm și cu evaluare 4.53 / 5 din 76 review-uri, sistem audio LG / boxă portabilă de 200W RMS și recenzii excelente, aspirator vertical Dyson entry cu perie motorizată etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil mid-range cu 12 GB RAM și 512 GB stocare, dar și cu notă bună din partea celor ce l-au cumpărat. Mai multe detalii aflați în rândurile următoare.

După Orange şi Vodafone lansează oferta la portare cu totul nelimitat la doar 3 euro / lună (include şi 3 luni gratuite de HBO Max fără publicitate)

La finalul lunii trecute cei de la Orange şi-au schimbat întreg portofoliul de abonamente pe telefonie mobilă şi au implementat noua grilă de primăvară.

Orange YOXO Best Deal Cu Nelimitat 5G sau Vodafone EASY BOOST – care abonament 100% digital cu internet nelimitat şi fără obligaţii minime contractuale este mai bun?

În prezent în România există două mari servicii de telefonie mobilă ce oferă abonamente 100% digitale, fără perioadă minimă contractuală: Orange YOXO şi Vodafone EASY.