Compania germană AE SOLAR va deschide o fabrică de producţie a panourilor solare în România, investiţia totală fiind estimată la 1 miliard de euro

/
/
6 mart. 23
/

Începem săptămâna cu o veste importantă pentru România, ţara noastră urmând a deveni unul dintre cei mai importanţi producători de panouri solare din Europa.

Compania germană AE SOLAR a confirmat în cursul unei întâlniri cu reprezentanţii Guvernului că a luat decizia de a deschide o fabrică de producţie a panourilor solare în România. Investiţia totală este estimată la 1 miliard de euro, iar Guvernul a dat asigurări că va oferi întreg ajutorul necesar, inclusiv acordarea unui ajutor de stat.

Construcţia fabricii va demara chiar de anul acesta, la sfârşitul perioadei de implementare a tuturor tehnologiilor şi proceselor, fabrica urmând a avea o capacitate de producţie de 10 GW.

“Această investiție va plasa România în centrul producției europene de panouri solare, contribuind substanțial nu doar la independența energetică, dar și la protejarea mediului, prin folosirea energiei regenerabile, curate, pentru producerea de electricitate. Guvernul răspunde, astfel, nu doar unei cerințe asumate la nivel european, dar și nevoii resimțite de cetățeni și companiile private de a accesa soluții ieftine și prietenoase cu mediul pentru a avea energie”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Compania AE SOLAR este prezentă în peste 100 de ţări, iar în prezent are o capacitate totală de producţie anuală de 2.5GW (proiectul din România se anunţă astfel de o importanţă strategică). AE SOLAR are peste 850 de angajaţi şi este membră în Pactul Global al ONU.

Sursa: profit.ro, sursa foto
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 25: Oferte eMAG din 2.08.26 (cel mai bun smartphone premium cu stylus, laptop de gaming cu Intel Core i9-13900H și grafică NVIDIA GeForce RTX 5060, televizor OLED Samsung pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.86 / 5 din 90 de review-uri etc)

Am structurat mai multe produse ce consider că au preț bun, dar și feedback relevant din partea utilizatorilor ce le-au achiziționat. Paleta este destul de largă și cuprinde la un soundbar cu Dolby Atmos și un televizor OLED Samsung până la un espressor manual cu design retro și un smartwatch HUAWEI cu construcție & funcții…

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.

România trece printr-o criză energetică aproape perfectă (la electricitate avem alertă energetică, iar benzina şi motorina au ajuns la maxime aproape istorice)

România trece în această perioadă printr-o criză energetică destul de gravă, iar zilele / săptămânile următoare se anunţă din cele mai grele.