Apple a brevetat o cutie AirPods cu display încorporat şi funcţii media

/
/
9 apr. 23
/

Apple are idei, multe, unele ajung produse comerciale, altele „se nasc speranţă şi mor talent.” O nouă propunere a fost brevetată de mărul muşcat, una despre care nu ştim dacă va ajunge vreodată disponibilă la vânzare, dar care la prima vedere arată interesant.

Compania americană a brevetat o cutie AirPods cu display încorporat şi funcţii media. În teorie utilizatorii pot interacţiona cu ecranul touchscreen pentru a folosi Apple Music, având astfel acces facil la întreg conţinutul de muzică fără a mai avea contact direct cu iPhone-ul.

Mă gândesc că Apple ar putea integra chiar şi un spaţiu de stocare, unul care să permită descărcarea de melodii offline direct în cutia AirPods (de exemplu cei care fac jogging, n-ar mai trebui să care cu ei şi telefonul, ar lua doar căştile şi cutia de încărcare).

Sigur că acest produs este unul complementar, unul care ar putea să facă exact ce face un Apple Watch în prezent. Deci şi-ar avea rostul ? Nu ştim încă, poate Apple va implementa noi funcţii ce nu există în prezent.

Pentru moment avem doar un brevet interesant, aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm.

Sursa: 9to5mac.com
Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lansarea smartphone-ului subţire iPhone Air 2 ar putea fi amânată pentru 2027

În toamna acestui an Apple a lansat unul dintre cele mai subţiri smartphone-uri din lume, iPhone Air. Acesta are o grosime de doar 5.6 mm şi cântăreşte 165 de grame.

Aplicaţia Apple Sports este disponibilă oficial şi în România

Începem săptămâna cu o veste bună pentru fanii Apple din ţara noastră. Cel mai recent update al aplicaţiei Apple Sports vine cu suport pentru mai multe ţări europene, printre care şi România.

Apple ar putea rămâne fără actualul CEO în 2026

Când spui Apple, automat primul nume care îţi vine în minte este Steve Jobs. Legendarul vizionar s-a retras din poziţia de CEO al mărului muşcat pe 24 august 2011, decizia sa fiind una pur personală (acesta se lupta de ceva timp cu un cancer pancreatic, unul care avea să îl doboare pe 5 octombrie 2011).