Apple a brevetat o cutie AirPods cu display încorporat şi funcţii media

/
/
9 apr. 23
/

Apple are idei, multe, unele ajung produse comerciale, altele „se nasc speranţă şi mor talent.” O nouă propunere a fost brevetată de mărul muşcat, una despre care nu ştim dacă va ajunge vreodată disponibilă la vânzare, dar care la prima vedere arată interesant.

Compania americană a brevetat o cutie AirPods cu display încorporat şi funcţii media. În teorie utilizatorii pot interacţiona cu ecranul touchscreen pentru a folosi Apple Music, având astfel acces facil la întreg conţinutul de muzică fără a mai avea contact direct cu iPhone-ul.

Mă gândesc că Apple ar putea integra chiar şi un spaţiu de stocare, unul care să permită descărcarea de melodii offline direct în cutia AirPods (de exemplu cei care fac jogging, n-ar mai trebui să care cu ei şi telefonul, ar lua doar căştile şi cutia de încărcare).

Sigur că acest produs este unul complementar, unul care ar putea să facă exact ce face un Apple Watch în prezent. Deci şi-ar avea rostul ? Nu ştim încă, poate Apple va implementa noi funcţii ce nu există în prezent.

Pentru moment avem doar un brevet interesant, aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm.

Sursa: 9to5mac.com
Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.