Huawei Honor – ambiţii de top

/
/
28 oct. 11
/

Dintre telefoanele pe care le-am văzut ieri v-am vorbit de Huawei-Discovery Expedition, Huawei Vision şi acum trecem spre smartphone-ul lor poziţionat în segmentul de top. Din păcate în ţara noastră va sosi abia în 2012. Sunt două versiuni de culoare: alb şi negru. Mi-a adus aminte de LG Optimus 2X care la rândul său a fost criticat că seamană cu iPhone 4. Au pus o interfaţă uşor personalizată ce aminteşte de HoneyComb, deşi vorbim de un smartphone cu 2.3 Gingerbread.

Materialele din care este fabricat mi s-au părut a fi de nivel mediu. Carcasa bateriei este din plastic uşor lucios. Oficialul care a vorbit despre Honor a insistat că bateria telefonului de 1.900 mAh oferă autonomie de până la 2 – 3 zile fiind în opinia sa primul smartphone Android ce reuşeşte să nu epuizeze bateria într-o singură zi. Îl aştept la test pentru a confirma, ar fi un mare plus pentru Honor faţă de concurenţă.

Telefon mobil

Huawei Honor

Dimensiuni

10.9 mm grosime

Ecran

capacitiv de 4 inch cu rezoluţie 480×854 pixeli

Procesor

1.4 GHz

Memorie

512 MB RAM, 4 GB spaţiu de stocare şi microSD de până la 32 GB

GPU

Sistem de operare

Android 2.3.5 Gingerbread

Conectivitate

3G, Wi-Fi, microUSB, bluetooth, jack de 3.5 mm, GPS

Cameră foto şi video

8 Megapixeli cu autofocus şi HDR, cameră secundară de 2 Megapixeli

Baterie

1.900 mAh

Greutate

140 gr.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Nu mai ai internet în timpul apelului telefonic? Iată ce trebuie să faci simplu şi rapid

În mod surprinzător, oricât de banală ar părea această informaţie azi, vă spun că primesc foarte des această întrebare: De ce nu mai am internet în timpul apelului telefonic?

Nothing Phone (4a) – review (Nu-i Nimic grav aici…)

La începutul primăverii 2026 Nothing a lansat noua serie de smartphone-uri, cea de-a patra, din care fac parte deocamdată modelele (4a) și versiunea Pro, având același indicativ (4a). Noi vedem mai departe cum se prezintă Nothing Phone (4a), un smartphone care urmează liniile predecesorilor, adică pune accent pe un design aparte, cu acele luminițe (LED-uri)…

Românii au cumpărat în 2025 smartphone-uri noi în valoare de peste 1.3 miliarde de euro

România nu este o piaţă foarte mare pentru producătorii de telefoane inteligente, tocmai de aceea multe modele nu ajung pe canal oficial la noi (în ţara noastră vin în general device-urile cu acoperire standard globală).