NVIDIA la Gamescom 2023 – DLSS 3.5 și noi jocuri AAA în GeForce NOW Ultimate în 4K 120 fps

/
/
23 aug. 23
/

Gamescom 2023 este în plină desfășurare, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate gamingului se încheie pe 27 august. NVIDIA a venit cu noutăți importante cu acest prilej, iar eu le-am selectat pe cele pe care le-am considerat de maxim interes.

În primul rânnd vorbim despre o versiune mult îmbunătățită a tehnologiei DLSS. Fiindcă poate fi accesată doar pe plăcile video NVIDIA RTX din seria 40, vorbim despre DLSS 3.5 și nu de DLSS 4, încă. Asta deși poate ar fi trebuit să se treacă la următoarea cifră, fiindcă DLSS 3.5 vine cu o funcție complet nouă, denumită Ray Reconstruction.

Aceasta îmbunătățește calitatea imaginii ray traced prin înlocuirea denoiserelor manuale cu o rețea AI antrenată de un supercomputer care generează pixeli de calitate și mai mare între razele produse.

Primele titluri ce vor veni cu suport NVIDIA DLSS 3.5 sunt:

  • Cyberpunk 2077 și Cyberpunk 2077: Phantom Liberty, disponibile din septembrie;
  • Alan Wake 2, ce se lansează pe 27 octombrie;
  • Portal with RTX, din toamnă, fără a avea o dată clară.

Deși nu s-a anunțat încă o dată de lansare, comunitatea a început recent să lucreze la dezvoltarea lui Half-Life 2 RTX: An RTX Remix Project. Vorbim despre o remasterizare cu RTX Remix pentru Half-Life 2 folosind o versiune aflată în early access a uneltelor pentru creatori RTX Remix. Modderii reconstruiesc materiale cu proprietăți Physically Based Rendering (PBR), adăugând detalii geometrice în plus prin editorul Hammer de la Valve și se folosesc de tehnologii NVIDIA precum full ray tracing, DLSS 3, Reflex și RTX IO.

În ceea ce privește GeForce NOW, la Gamescom 2023 NVIDIA a anunțat că upgrade-ul Ultimate a fost finalizat complet, oferind membrilor Ultimate access la serverele cu RTX 4080 în America de Nord și Europa.

Cu venirea anumitor titluri AAA în cloud în curând, odată cu lansarea oficială a acestora – Alan Wake II, expansiunea Cyberpunk 2077: Phantom Liberty, PAYDAY 3 și Party Animals – membrii Ultimate vor putea să beneficieze în întregime de streaming cu grafică completă de pe un PC cu RTX 4080 aflat în cloud, care oferă până la 240 fps sau 4K 120 fps și chiar suport pentru rezoluții ultrawide.

Iar de săptămâna aceasta, primele titluri Xbox PC Game Pass sunt acum pe GeForce NOW. Pot fi jucate titluri suportate de PC din Xbox Games Studios și Bethesda, precum Deathloop și Grounded începând cu 24 august. Jocuri de la alți publisheri de top care au jocuri în Xbox PC Game Pass sunt de asemenea disponibile, precum Mount & Blade II: Bannerlord și No Man’s Sky. Membrii care au acces la aceste titluri printr-un Xbox Game Pass activ sau prin magazinul Microsoft le pot juca pe GeForce NOW fără a fi nevoie de aciziții adiționale.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TOP 10: Oferte eMAG din 20.02.26 (cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de rețete și reducere de 15%, laptop de gaming pe 16 inci, televizor OLED LG pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.50 / 5 din 66 review-uri etc)

Am structurat o listă cu 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un aspirator vertical Xiaomi cu evaluări foarte bune - 4.57 / 5 din 23 de review-uri, dar și un router TP-Link cu port de 10 Gbps și reducere de 10%.

YouTuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat brandul de sucuri GOO GOO ce a creat isterie în weekend (personal „am alergat” după suc prin magazine)

iSilent este unul dintre cei mai mari YouTuberi de gaming din România, având peste 1.5 milioane de abonaţi pe YouTube, peste 200.000 de urmăritori pe TikTok şi undeva la 50.000 de fani pe Instagram.

Google Gemini îţi permite acum să creezi piese muzicale scurte (iată cum poţi face şi tu o melodie în câţiva paşi simpli, totul gratuit)

Inteligenţa artificială devine din ce în ce mai bună, astfel că periodic apar funcţii noi, unele utile în business, altele în entertainment.