Culese din România: povestea locomotivei stricate, detalii despre cum unii oameni sunt mai importanţi decât alţii şi aspecte din organizarea CFR Călători de noaptea minţii

/
/
25 aug. 23
/

La rubrica „culese din România” postăm de obicei situaţii neobişnuite, unele amuzante, altele nu, momente cum rar ne este dat să întâlnim. Azi avem un nou exemplu, unul cu adevărat de noaptea minţii.

Joi, 24 august, trenul Interregio internaţional IR 72 Traianus ce se deplasa pe direcţia București Nord – Timișoara – Budapesta a întâmpinat o problemă tehnică – locomotiva s-a defectat în zona localităţii Măldăeni. Prin zonă se afla trenul Regio R-E 9902 care se deplasa pe direcţia Târgu Jiu – Bucureşti Nord.

Reprezentanţii CFR Călători au luat decizia de a opri acest tren pentru a-i lua locomotiva. Aceasta a fost ataşată trenului internaţional IR 72 Traianus pentru a-l duce la Craiova, acolo unde o altă locomotivă funcţională îl aştepta oricum să îl preia. Locomotiva trenului Regio R-E 9902 s-a întors înapoi pentru a-şi prelua trenul lăsat să aştepte 94 de minute în halta Măldăeni.

În viziunea CFR Călători oamenii din trenul Regio au fost mai puţin importanţi decât cei din trenul internaţional. Până la urmă vorbim de un tren internaţional, nu ? O să vedeţi la final de ce au fost sacrificaţi oamenii din trenul Regio.

Şi dacă până acum nu v-aţi minunat încă, haideţi să vă spun şi continuarea. În tot acest timp, cel în care au luat locomotiva de la un tren la altul şi toată prostia asta omenească, la Craiova erau doi mecanici şi o locomotivă de tipul EC 086 care ar fi putut veni oricând să înlocuiască locomotiva defectă de la trenul internaţional, fără a mai scoate de pe traseu trenul Regio.

Din păcate nu s-a putut acest lucru din două considerente:

  • primul mecanic nu era autorizat să circule pe Magistrala 100 mai departe de Craiova, în sensul spre Bucureşti (adică el putea prelua trenul de la Craiova spre Budapesta, dar nu şi de la Craiova spre Bucureşti, iar cum trenul era oprit undeva între Bucureşti şi Craiova, acesta nu avea cum să vină cu locomotiva);
  • al doilea mecanic era autorizat să circule pe Magistrala 100 în sensul spre Bucureşti, dar nu era autorizat să conducă locomotive de tip EC precum cea staţionată în Craiova. Acesta era autorizat să conducă doar locomotive de tip EA, dar acest model nu era la Craiova.

Spre explicaţie, un mecanic trebuie să fie autorizat atât pentru tipul de locomotivă, cât şi pentru o anumită secţie de circulaţie.

De ce au fost sacrificaţi totuşi oamenii din trenul Regio în defavoarea celui Interregio ?

Pentru traficul intern România are aprobată derogare de la Regulamentul European care prevede despăgubiri în cazul în care trenul întârzie. Această derogare nu se aplică şi în cazul trenurilor internaţionale, astfel că pasagerii din IR 72 Traianus ar fi putut cere despăgubiri pentru întârziere, în timp ce cei din R-E 9902 nu.

Sursa: clubferoviar.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

TOP 10: Oferte eMAG din 31.01.26 (televizor OLED LG cu reducere de 15% și note bune în review-uri, Google Pixel 10 la 2542 lei*, mouse ASUS cu bluetooth și capace interschimbabile etc)

Am făcut o listă cu 10 oferte eMAG, iar printre ele se află de la o mașină de spălat cu funcție de uscător din portofoliul Samsung și până la un multifuncțional inkjet Epson cu alimentare pe sistem CISS.

Am văzut Train Dreams, film cu patru nominalizări la Oscar în 2026 şi cred că a fost cel mai plictisitor film din ultimele câteva luni (îl găsiţi pe Netflix)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria„am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.