Brăţara Xiaomi Smart Band 8 ajunge pe canal oficial în România

/
/
26 sept. 23
/

Nu doar smartphone-urile Xiaomi 13T şi 13T Pro au fost lansate oficial în ţara noastră, ci şi brăţara inteligentă Xiaomi Smart Band 8. Aceasta a fost anunţată în China în primăvara acestui an şi iată că la aproape jumătate de an distanţă ajunge şi pe bătrânul continent.

Pentru un accesoriu destul de accesibil primim o sumedenie de caracteristici. Brăţara vine cu un ecran AMOLED de 1.62 inch cu rezoluție 192 x 490 pixeli şi rată de refresh la 60Hz, 326 ppi, luminozitate de până la 600 nits, protecție din sticlă pentru zgârieturi şi funcţia Always On Display. Brăţara vine cu peste 100 de feţe şi include o baterie de 190 mAh ce se încarcă complet în aproximativ 1 oră şi promite o autonomie de până la 16 zile, bluetooth 5.2 şi este rezistentă la scufundări (există certificare 5 ATM).

Device-ul ştie să măsoare ritmul cardiac, gradul de oxigenare al sângelui (include alertă în caz că saturaţia scade sub 90%), ciclurile de somn, cât şi calitatea respiraţiei din timpul somnului. Utilizatorul va putea să îşi ţină anumite evidenţe pentru stres, ciclul menstrual, sănătate şi activitate fizică (există peste 150 moduri de sport şi 13 moduri profesioniste de sport).

Xiaomi Smart Band 8 cântăreşte 27 de grame (fără curea) şi are următoarele dimensiuni: 48 × 22.5 × 10.99 mm.

Noua brăţară Xiaomi are un preţ recomandat în România de 249.99 lei şi este disponibilă pe negru sau auriu. Ulterior, dacă doriţi, vă puteţi cumpăra curele pentru asortare cu ţinuta.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.

De ce a fost anulat flagship-ul Xiaomi 18 Ultra?

Informațiile furnizate de cunoscutul zvonac Digital Chat Station (DCS) confirmă o decizie neașteptată în industria smartphone-urilor: Xiaomi a decis să anuleze dezvoltarea proiectului Xiaomi 18 Ultra.