Serviciul de ridesharing Bolt este disponibil din această săptămână şi în Satu Mare

/
/
19 nov. 23
/

Serviciul de ridesharing Bolt continuă dezvoltarea în România şi ajunge într-un nou oraş important din ţara noastră. Începând cu această săptămână maşinile Bolt circulă şi pe străzile din Satu Mare.

Prețul curselor Bolt din Satu Mare începe de la 10 lei, iar în luna noiembrie, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%.

Adrian Zodie, Senior Operations Manager, Bolt România, a declarat: „Bolt este liderul pieței de transport la cerere din România, fiind prezent acum în 29 de orașe majore din țară, iar cu lansarea de la Satu Mare vrem să consolidăm această poziție. Acest efort se încadrează în misiunea noastră de a oferi opțiuni de transport alternativ accesibil, sigur și sustenabil pentru cât mai mulți utilizatori la nivel național.”

Serviciile de transport la cerere pot fi accesate cu ușurință în Satu Mare prin instalarea aplicației Bolt din Google Play, App Store sau HUAWEI AppGallery. De asemenea, companiile pot accesa serviciile Bolt pentru transportul angajaților prin intermediul serviciului Bolt Business. Acesta asigură o gestionare centralizată a costurilor și o raportare financiară

Lansarea serviciului de transport la cerere în Satu Mare este și o oportunitate pentru cei care își doresc o sursă de venit suplimentară și un program flexibil. Persoanele interesate să colaboreze cu Bolt se pot înscrie contactând direct compania pe email, la romania-driver@bolt.eu, unde vor fi informate despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a deveni șoferi parteneri Bolt.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…