În urmă cu doar câteva ore înainte de a fi prezentată în mod oficial întreaga gamă Samsung Galaxy S24, am avut șansa de a lua un prim contact cu toate cele trei modele. Avem deja un articol asemănător pentru Samsung Galaxy S24 și Galaxy S24 Plus, acum i-a venit rândul și celui mai „dotat” exemplar din noua serie.
Hands-on și primele impresii pentru Galaxy S24 Ultra:
httpvh://youtu.be/Vt-3SH93r74
Samsung Galaxy S24 Ultra, așa cum se zvonea deja, reprezintă o evoluție a modelului de anul trecut, fără a fi o revoluție. Nu au fost operate schimbări majore la partea de design, ba chiar sunt șanse mari să confunzi cele două generații succesive.
Unde Samsung Galaxy S24 Ultra vine cu cea mai mare deosebire, din partea mea, este la raportul ecran / corp, care este ceva mai bun acum. Asta grație marginilor din jurul ecranului, care sunt extrem de subțiri. Acum nu mai există diferențe între latura de deasupra ecranului și cea de sub display, ba chiar și cele laterale sunt la fel aș aprecia eu, iar din acest punct de vedere telefonul arată într-un mare fel.
Mulțumită acestor margini înguste, noul model, deși are un ecran cu aceeași diagonală ca a lui S23 Ultra, este mai compact. Lungimea este mai mică cu 1.1 mm, iar grosimea cu 0.3 mm. Ce-i drept, lățimea este acum o idee mai mare: 79 vs 78.1 mm. Greutatea nu a cunoscut însă o scădere apreciabilă, fiind vorba despre o diferență de doar 1 – 2 grame între cele două generații, cu Galaxy S24 Ultra fiind cel mai ușor. În rest, așa cum am precizat deja, aceeași abordare cu ceea ce știam.
Ce am mai reținut legat de diferențe ar mai ține de sistemul de răcire, care la Samsung Galaxy S24 Ultra este de 1.9 ori mai mare, ceea ce ar trebui să se simtă în sarcini grele prelungite, când noul model nu ar trebui să sufere de un throttling serios.
Pe partea de specificații hardware, mare parte dintre zvonurile ce au circulat până la această dată s-au dovedit a fi adevărate.
Specificații Samsung Galaxy S24 Ultra
Date tehnice
SmartphoneSamsung Galaxy S24 Ultra
Ecran Dynamic AMOLED 2X de 6.8 inch, aspect 19.5:9, rezoluție QHD+ 3088 x 1440 pixeli, densitate aprox. 500 ppi, rată maximă de refresh 120Hz (1 - 120 Hz), Vision Booster, luminozitate maximă în peak 2600 nits
Procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 pe 4mm, Octa-core cu 1 x 3.3 GHz Cortex-X4 + 5 x 3.2 GHz Cortex-A720 + 2 x 2.3 GHz Cortex-A520
Memorie 12 GB memorie RAM
256 GB / 512 GB / 1 TB
GPU Adreno 750
Sistem de operare Android 14 cu One UI 6.1
Conectivitate 5G, Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7 tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, GALILEO și BDS, USB Type-C 3.2
Camere foto și video Cameră principală cu 4 senzori:
- 200 Megapixeli Wide, FOV 85˚, f/1.7, OIS
- 12 Megapixeli Ultrawide, FOV 120°, f/2.2
- 50 Megapixeli Telephoto cu zoom optic 5X, FOV 22˚, f/3.4, OIS
- 10 Megapixeli Telephoto cu zoom optic 3X, FOV 36˚, f/2.4, OIS
Filmează cu 8K 4320p cu 30 fps, 4K cu 30, 60 și 120 fps
Cameră frontală de 12 Megapixeli, FOV 80˚, f/2.2, Dual Pixel Autofocus
Filmează 4K cu 30 și 60 fps
Baterie 5000 mAh, încărcare pe fir cu maxim 45W, Fast Wireless Charging 2.0, Wireless PowerShare
Alte detalii Clasificare IP68, stylus cu conexiune Bluetooth și accelerometru și girsocop integrate, senzor ultrasonic de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo, Samsung DeX, Samsung wireless DeX, SMS de urgență SOS prin conexiune satelit
Greutate 232 / 233 grame (5G mmWawe / 5G Sub6)
Dimensiuni 162.3 x 79 x 8.6 mm
Vedem că singurul modul foto-video ce a fost schimbat este cel care pe generația trecută avea un zoom optic 10X și care acum este la jumătate. Senzorul, în schimb, nu mai este de 10 MP, ci de 50 MP, dar vine cu zoom optic 5X și nu știu cum va fi primită această schimbare.
Ce pot eu să spun ca prime impresii? Că Samsung a mers pe o carte sigură, Galaxy S23 Ultra a fost considerat de mulți cel mai bun smartphone din 2023, așa că producătorul sud-coreean parcă nu a vrut să riște cu nimic.
Sunt sigur că noul model nu va dezamăgi din nicio direcție, dar cei care așteptau mai multe modificări ori un cu totul nou design se vor întreba de ce ar face pasul spre Samsung Galaxy S24 Ultra. Poate pentru noile funcții software ce integrează Inteligență Artificială avansată și de la care cei de la Samsung au așteptări foarte ridicate.
Nu am avut ocazia de a testa cum se cuvine aceste opțiuni AI și oricum consider că pentru a putea emite opinii pe această direcție ai nevoie de câteva zile bune de interacțiune și nu doar de câteva minute.
Am promis din titlu că dezvăluim și prețul, dar deocamdată îl avem pe cel oficial strict pentru varianta de bază, anume pentru cea cu 12 + 256 GB. Un astfel de Samsung Galaxy S24 Ultra are un preț recomandat de 7.199 lei.
Vom veni în zilele următoare cu mai multe detalii, care vor culmina, desigur, cu un review complet.