Se anunţă schimbări importante în cadrul grupului BBK (Oppo, Vivo, OnePlus, Realme)

/
/
17 feb. 24
/

Grupul chinez BBK este un gigant pe piaţa telefoanelor inteligente, acesta deţinând companii precum Oppo, Vivo, OnePlus sau Realme.

Se pare că grupul are în continuare ceva probleme „de adaptare” pe unele pieţe globale, inclusiv în Europa, unde deşi a trecut peste conflictul licenţelor cu Nokia, nu reuşeşte să genereze vânzări satisfăcătoare. Pe acest considerent, în mai multe ţări europene unele branduri au ieşit, un astfel de exemplu fiind chiar în România, unde Vivo a confirmat recent că îşi întrerupe afacerile.

2024 este încă la început, însă se pare că reprezentanţii BBK îşi doresc eliminarea cheltuielor inutile, astfel că, suplimentar celor menţionate mai sus, există zvonuri legate de alte schimbări importante:

  • Oppo, Vivo şi OnePlus ar urma să iasă de pe piaţa smartphone-urilor pliabile. Actualele modele nu generează deloc vânzările dorite, astfel că pe o nişă încă fragilă, nu se justifică cheltuielile importante pe cercetare-dezvoltare;
  • Oppo şi OnePlus, respectiv Vivo, ar urma să renunţe la parteneriatele cu Hasselblad, respectiv ZEISS. Contractele de colaborare expiră la sfârşitul acestui an, iar grupul BBK nu este dispus să le prelungească, mai ales că parteneriatele sunt costisitoare, iar îmbunătăţirile pe partea foto nu sunt deloc mulţumitoare. Foarte probabil fiecare brand îşi va lansa propria soluţie de imagine din 2025.

La cum arată lucrurile, grupul BBK pare complet nemulţumit de cum au evoluat vânzările în ultima perioadă, mai ales pe unele pieţe globale în care s-au investit foarte mulţi bani în promovare, iar 2024 devine anul optimizării, anul în care cheltuielile neproductive sunt eliminate.

Surse: phonearena.com, gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.