Cum intenţionează Comisia Europeană să scape de maşinile vechi ? Ar putea interzice repararea acestora

/
/
2 mart. 24
/

În vara lui 2021 Comisia Europeană a publicat un plan detaliat denumit “Fit for 55” care propune o serie de măsuri destul de drastice pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Una dintre cele mai dure măsuri susţine interzicerea vânzărilor de maşini cu motoare termice din 2035, iar pe marginea acestui subiect au fost realizate o mulţime de discuţii şi dezbateri, unele ce cu siguranţă vor continua şi în viitorul apropiat.

Un aspect mai puţin mediatizat însă clarifică cum intenţionează Comisia Europeană să scape de maşinile vechi, cele puternic poluante.

În Programul „Green Deal”, parte a planului „Fit for 55”, apare şi termenul de 🚗„vehicul rezidual”🚗. Acesta este acel exemplu clar de aşa nu, iar reprezentanţii Comisiei Europene vor încerca să îl elimine în cel mai scurt timp posibil prin diverse reglementări.

Chiar dacă momentan nu este nimic concretizat, propunerea actuală susţine că termenul de 🚗„vehicul rezidual”🚗 se va aplica maşinilor cu motoare termice mai vechi de 15 ani. Pentru a scăpă de ele, oficialii europeni se gândesc să interzică repararea acestora atunci când vorbim de probleme majore (defecţiuni la motor, transmisie, frâne, direcţie etc.).

Teoretic, dacă azi s-ar aplica această propunere, orice maşină pe benzină sau motorină mai veche de 2009 cu o defecţiune mai importantă, dar reparabilă, ar fi gata de casat.

Rămâne totuşi să vedem cum vor fi aprobate modificările, planul „Fit for 55” suferind multe schimbări în baza presiunilor anumitor ţări.

Sursa: stiripesurse.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O nouă marcă auto chinezească a fost lansată oficial în România (cum se numeşte, de cine aparţine şi cu ce maşini atacă piaţa locală?)

Săptămâna aceasta a fost lansată oficial o nouă marcă auto chinezească pe piaţa din România. Vorbim de un brand tânăr, un nume ce a fost făcut cunoscut publicului larg abia în 2025.

Noua generaţie Hyundai Tucson a fost prezentată pentru piaţa auto europeană (unde va fi fabricată aceasta?)

În august aflam primele informaţii despre noua generaţie Hyundai Tucson, prezentarea având loc atunci strict pentru piaţa din Coreea de Sud. Noul model a fost acum lansat oficial pentru piaţa europeană, aşa că interesul este şi mai mare pentru că acesta va ajunge din 2027 şi în România.

Vânzările de maşini noi şi second hand din România nu îşi revin, piaţa continuă să fie pe minus

Piaţa auto din România continuă să sufere, indiferent că vorbim despre maşini noi sau second hand. Recent au fost publicate datele pentru luna septembrie, iar acestea sunt în continuare pe minus.