Cine este Transsion Holdings, gigantul adormit din Europa care va intra oficial în România luna aceasta?

/
/
20 apr. 24
/

Într-un articol anterior v-am transmis că Infinix Mobile, companie din grupul Transsion Holdings, va intra oficial în România chiar de luna aceasa.

Evenimentul de prezentare va avea loc miercuri, 24 aprilie.

Infinix Mobile este doar o mică parte din ceea ce înseamnă Transsion Holdings, al patrulea cel mai mare producător global de telefoane inteligente. Deşi nu este prima dată când vedem acest nume în topuri, acum ne interesează să descoperim mai multe despre el deoarece, aşa cum am menţionat şi mai sus, vine în România.

Cine este Transsion Holdings ?

Transsion Holdings vinde aproximativ 100 de milioane de smartphone-uri anual, deci este aproape imposibil de ignorat. Gigantul adormit din Europa se bazează în principal pe trei mari branduri: Infinix, Tecno şi Itel, iar cele mai multe vânzări sunt generate de Africa, Orientul Mijlociu, India şi Asia de Sud-Est. Curios sau nu, deşi este o companie chineză, piaţa din ţara natală aproape că nu contează pentru ea.

Transsion Holdings se bazează în general pe smartphone-uri ieftine şi foarte ieftine, deşi are şi modele peste medie. Cu această strategie bazată pe cost mic de achiziţie a excelat şi excelează în ţări cu multă populaţie săracă, tocmai de aceea şi volume atât de mari (acestea sunt generate în general de telefoane entry-level).

Pentru a înţelege şi mai bine cum se prezintă Transsion Holdings în diverse ţări / regiuni, vă las mai jos câteva cote de piaţă ale companiei:

  • Africa – 48% la nivelul anului 2023;
  • Orientul Mijlociu – 18% la nivelul anului 2023;
  • Asia de Sud-Est – 13% la nivelul anului 2023;
  • India – 8.6% la nivelul anului 2023.

Transsion Holdings are în portofoliul şi modele premium, inclusiv un pliabil, Techno Phantom V Flip 5G.

Ce aşteptări am pentru România ?

Personal nu cred că Transsion Holdings va veni în ţara noastră cu modele foarte ieftine deoarece acestea sunt lipsite de fiabilitate şi performanţă, iar asta ar afecta rapid imaginea de brand pentru Infinix ca nou jucător pe piaţă. Probabil vor veni cu câteva modele entry mid-range, mid-range sau chiar upper mid-range, segment de piaţă unde dacă propui şi un preţ corect, ai toate şansele de izbândă.

„Regele smartphone-urilor din Africa”, să te vedem ce poţi !

Via: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Motorola Signature Swarovski Edition – review (Cel mai bun Motorola la nivel de camere foto și competitor de seamă în segmentul cameraphone)

Motorola Signature nu mai reprezintă neapărat o noutate, dar ediția pe care o voi prezenta în continuare este cu siguranță nu doar foarte nouă, ci și specială. Pe site-ul oficial Motorola denumirea completă apare drept Motorola Signature Collections Crystals by Swarovski și presupune de fapt un pachet, în care, pe lângă smartphone-ul în ediție specială,…

RugOne Xever 8 este primul telefon inteligent din lume căruia îi poţi schimba bateria, dar el să rămână funcţional în tot acest timp

RugOne este un producător chinez mai puţin cunoscut (fostul UleFone), el fiind specializat în fabricarea de smartphone-uri foarte rezistente, aşa numitele modele rugged.

CEO-ul Nothing susţine că memoria RAM şi stocarea reprezintă acum mai bine de 50% din costul de producţie al unui smartphone

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că inteligenţa artificială a acaparat mai toată producţia de semiconductori, iar producătorii de telefoane inteligente trec efectiv printr-un adevarat tsunami al preţurilor pentru diverse componente hardware.