Sfârşitul de 2023 a adus un nou film producţie Netflix, unul puternic mediatizat de gigantul american. Cu afirmaţii puternice de genul – „Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii.” – am avut aşteptări ridicate de la Rebel Moon: Part One – A Child of Fire, însă rezultatul a fost mediocru. Am spus mai multe în articolul tip opinie din decembrie.
Aşa cum am menţionat în articolul anterior, nu am aşteptat nicio secundă să apară Rebel Moon: Part Two – The Scargiver, însă dacă tot am primit notificare de la Netflix că este disponibil, am zis să îl încerc. De data aceasta mult mai rezervat.
A doua parte continuă continuă povestea „Korei și a războinicilor supraviețuitori, în timp ce se pregătesc să sacrifice totul luptând alături de bravii locuitori ai Veldt, apărând acest sat cândva liniștit, care a devenit casa celor ce au pierdut lupta împotriva forțelor Planetei Mamă. În ajunul acestei bătălii, războinicii trebuie să se confrunte cu adevăratul lor trecut, fiecare dezvăluind ce îi mână cu adevărat în luptă. Pe măsură ce întreaga forță a regatului se abate asupra rebelilor, se creează legături de nezdruncinat, apar eroi și se nasc legende.”
La nivel oficial sună bine, însă în realitate Rebel Moon: Part Two – The Scargiver a fost doar o idee mai bun decât prima parte.
Din păcate, filmul rămâne la fel de previzibil, la fel de lipsit de substrat şi la fel de straniu. În prima oră nu se întâmplă nimic, avem doar momente moarte, inclusiv acele minute în care fiecare războinic îşi prezintă trecutul sunt lipsite de emoţie şi de implicare (deşi poveştile sunt dure, acestea sunt spuse aproape robotizat, sub o formă crudă pe alocuri).
În partea a doua a filmului are loc lupta propriu-zisă, iar aceasta este una cu adevărat puerilă. Sunt multe faze în care logica îţi este dată peste cap, iar exagerările sunt prezente peste tot. Toată armata invadatoare înarmată până în dinţi abia reuşeşte să omoare 1 – 2 ţărani care cu 2 – 3 zile înainte nu ştiau ce este aceea o armă, soldaţii pică precum popicele, roboţii giganţi sunt inutili şi multe altele. Mai sunt şi faze stupide în care toată lumea se opreşte şi se uită la evenimentele petrecute în aer, un fel de „piua la toată lumea, nimeni nu trage acum, ne uităm frumuşel pe cer”.
Alte situaţii puternic contrastante sunt şi cele în care tehnologii moderne sunt îmbinate cu elemente vechi (calul care trage o căruţă plutitoare, nave de luptă ce scot un fum negru de motor diesel leşinat, super arma de pe nava mamă capabilă să distrugă lumi ce se roteşte la manivelă şi multe altele). Aş zice pe alocuri că sunt chiar stupide.
Aș spune că nici în Rebel Moon: Part Two – The Scargiver, actorii nu au făcut o treabă prea bună, avem acelaşi dialog liniar, unul lipsit de empatie, emoţie, implicare, deşi în acest film s-ar fi putut face mai multe în contextul în care sunt multe poveşti ale trecutului. Banal de la început până la sfârşit.
Ce mi-a plăcut mai mult, motiv pentru care am zis în titlu că a fost un film mediocru plus, au fost efectele speciale. Cu ceva mai multă atenţie la detalii, efectele din Rebel Moon: Part Two – The Scargiver sunt bune spre foarte bune, efectele de slow-motion sunt mult mai inspirate, iar de data aceasta aş zice că bugetul de 80 de milioane de dolari se simte (strict la acest capitol).
La finalul Rebel Moon: Part Two – The Scargiver se transmite mesajul că vor mai urma şi alte părţi, unele pe care nu ştiu dacă mi le doresc dacă se merge pe acelaşi format ca până acum.
🟡NOTA: 6.5 din 10.🟡
httpvh://youtu.be/UEJuNHOd8Dw
Am creat pe site tag-ul „am văzut”, unul în care puteţi găsi toate articolele mele tip opinie despre filme.