Care sunt cei trei producători ce vor lansa primele smartphone-uri cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 la bord?

/
/
23 apr. 24
/

Qualcomm lucrează de zor la viitorul procesor flagship, Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4. Acesta va fi primul procesor al companiei americane realizat pe un proces de fabricaţie de 3nm.

Cele mai recente zvonuri susţin că Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 ar avea ceva probleme în ceea ce priveşte consumul de energie în sensul că este mai gurmand decât ar trebui. Se spune că producătorul american a transmis producătorilor de telefoane inteligente o recomandare de creştere a capacităţii bateriilor pe viitoarele flagship-uri la cel puţin 5500 mAh pentru a menţine o autonomie similară cu cea oferită în prezent. În aceeaşi recomandare se spune şi ceva de o eficientizare a sistemului de răcire.

Eu sper că aceste provocări vor fi rezolvate până în octombrie, lună în care ne aşteptăm ca noul procesor să fie lansat oficial. Foarte probabil primele smartphone-uri vor fi anunţate prn decembrie, iar zvonacul Yogesh Brar ne spune şi care sunt acei trei producători ce vor avea întâietate în lansarea de device-uri cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 la bord:

🥇Xiaomi cu seria Xiaomi 15;

🏅OnePlus cu OnePlus 13;

🏅Vivo prin brandul secundar iQOO cu iQOO 13.

Exclusivitatea însă o are Xiaomi, compania chineză urmând a lansa primul smartphone cu noul procesor Qualcomm. Ceilalţi producători vor urma la câteva zile distanţă.

Sursa foto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.