Chinezii de la COMAC şi CATL au anunţat că până în 2027 vor lansa un avion electric cu autonomie reglementată cuprinsă între 2000 şi 3000 de kilometri

/
/
30 iun. 24
/

Aviaţia este domeniul în care propulsia electrică avansează cel mai lent, însă acest lucru este cât se poate de logic în contextul în care sunt atât de mulţi factori ce trebuie luaţi în calcul, încât orice greşeală poate face diferenţa între viaţă şi moarte. În acest domeniu nimeni nu riscă, toată lumea lansează ceva după foarte multe teste, iar aprobarea finală vine de la autorităţi de reglementare competente.

O veste totuşi interesantă vine din China, acolo unde companiile COMAC (Corporaţia Chineză de Avioane Comerciale) şi CATL (cel mai mare producător de baterii din lume) au anunţat că datorită progreselor realizate în ultima perioadă, pot confirma că până în 2027 vor lansa un avion electric cu autonomie reglementată cuprinsă între 2000 şi 3000 de kilometri.

Vorbim de un avion mic, unul de 8 tone ce ar putea transporta până la 20 de persoane. CATL susţine că testează deja prototipuri de baterii dedicate aviaţiei cu o densitate energetică mare. Pentru ca acest avion să devină realitate, aceste baterii ar trebui să aibă o densitate de cel puţin 750 – 800 Wh / kg.

Acest avion cu autonomie reglementată cuprinsă între 2000 şi 3000 de kilometri poate fi văzut drept un deschizător de drumuri, urmând a deveni primul avion electric din lume cu autonomie suficientă pentru zboruri internaţionale.

Important de menţionat este că toată această investiţie în baterii dedicate aviaţiei ar putea avea efecte pozitive şi asupra maşinilor electrice. În 2-3-4 ani ar putea fi lansate autovehicule cu baterii de 2-3 ori mai uşoare, iar modelele cu autonomii de peste 1000 – 1500 de kilometri la o singură încărcare ar putea deveni o normalitate.

Sursa: piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 1.10.26 (televizor cu panel SQD-MiniLED de 164 cm și rată de refresh la 144Hz – reducere de 20%, laptop de gaming Lenovo cu display OLED și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 8 GB GDDR7, aspirator vertical Dyson cu evaluare 4.52 / 5 din 152 de review-uri etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil Motorola ce impresionează prin culorile sale aprobate alături de Pantone - Zinfandel / Burgundy și Titan / Dark Blue. Și specificațiile sale sunt destul de bune pentru anul în care ne aflăm.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

LIDL lansează în România o nouă marcă proprie (iată ce categorie de produse vizează aceasta)

LIDL este cunoscut drept unul dintre ratailerii alimentari din România ce preferă mărcile proprii în magazinele sale. Există foarte multe branduri LIDL de care toată lumea a auzit, iar aici îmi vin în minte rapid nume precum Parskide, SilverCrest sau Livarno.