MediaTek o duce din bine în mai bine, cota sa de piaţă în segmentul procesoarelor mobile ajungând cât Qualcomm şi Apple luate împreună

/
/
30 iun. 24
/

Staţi, staţi, nu îmi săriţi în cap! Nu vorbim de venituri, de profitabilitate, de categorii etc., vorbim strict de cota de piaţă, adică acel market share pe care îl vedeţi prin diversele publicaţii globale. Deci în cele ce urmează ne vom limita la acest aspect, adică un raport la nivel de volume.

Bun, acum că am lămurit acest lucru, revenim la titlul articolului, unul care pare puţin acid. Dar nu este. La nivelul primul trimestru din 2024 (adică perioada ianuarie – martie), MediaTek a atins o cotă de piaţă de 40%, în timp ce Qualcomm şi Apple s-au oprit la 23%, respectiv 17%. Matematic vorbind, 23 + 17 = 40, nu ? De aici şi paralela din titlu. Corect ? Corect.

Dacă ne ducem puţin mai în spate şi vrem să facem o comparaţie corectă, la nivelul primul trimestru din 2023 aveam MediaTek cu o cotă de piaţă de 33%, Qualcomm cu 27% şi Apple cu 26%. A crescut MediaTek ? A crescut. O duce din bine în mai bine ? O duce.

Cei de la Counterpoint Research au făcut şi câteva comentarii pentru fiecare producător, unele care ne confirmă că MediaTek stă bine şi în zona high-end. Se pare că MediaTek Dimensity 9300 a prins foarte, foarte bine.

La Qualcomm în schimb segmentul high-end este cel care a tras în jos vânzările, iar la Apple vorbim de clasica sezonalitate. La capitolul „altele”, aş menţiona creşterea HiSilicon la 3%, semn că Huawei îşi revine puternic de la trimestru la trimestru.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartwatch Garmin fenix 9 (47mm AMOLED) – review: unul dintre cele mai avansate ceasuri pentru monitorizarea activităților fizice, dar totul cu un preț…

Anul trecut, cam tot prin această perioadă, vă prezentam pe larg Garmin fenix 8 Pro, iar acum a venit rândul noii generații, doar că de data aceasta vorbim despre versiunea de bază, nu cea Pro. Așadar, fără alte introduceri, haideți să vedem cum se prezintă la raport Garmin fenix 9. 

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.