Bucureştenii pot vedea pe telefon în timp real cât de aglomerate sunt mijloacele de transport în comun în aplicaţia Google Maps

/
/
15 iul. 24
/

O veste excelentă pentru zecile de mii de bucureşteni ce folosesc zilnic pentru deplasare un mijloc de transport în comun. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat pe pagina sa de Facebook că de azi (15 iulie) „călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun. Astfel, pot afla dinainte cât de aglomerat este mijlocul de transport care urmează să sosească în stație.”

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a dotat toate vehiculele noi cu numărătoare de călători, aparate care transmit „prin computerul de bord, către serverul TPBI, numărul de persoane aflat în vehicul, astfel că se poate calcula gradul de ocupare, care se transmite către Google Maps.”

Acoperirea este disponibilă strict pe tramvaiele Imperio, troleibuzele Solaris, autobuzele electrice, autobuzele Mercedes Hibrid și Otokar.

Nicuşor Dan susţine că Bucureştiul devine astfel singurul oraş din ţară ce oferă o astfel de facilitate cetăţenilor săi.

În contextul în care avem cod roşu de caniculă de câteva zile, i-aş recomanda dl. primar să introducă şi o informare în timp real pe Google Maps referitoare la funcţionarea / nefuncţionarea aparatului de aer condiţionat de la bordul mijloacelor de transport în comun. Sper că în anul de graţie 2024 toate vehiculele deţin un astfel de sistem şi că nu mai sunt autobuze / troleibuze / autobuze fără.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD Dolphin G DM-i a fost prezentat oficial drept un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri (rivalul direct al Daciei Sandero va ajunge şi în România)

BYD a prezentat oficial noul model BYD Dolphin G DM-i, un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri. Conform companiei chineze, acest model este primul gândit special pentru piaţa europeană.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce tip de baterie ar alege pentru o maşină electrică pentru un ciclu de utilizare de 8 – 10 ani (LFP sau NMC)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Mai multe ţări africane vor să interzică maşinile cu motoare termice pentru a le înlocui cu cele electrice (şi totul pe repede înainte, mai devreme decât Uniunea Europeană)

În 2024 vă scriam un articol despre Etiopia, prima ţară din lume care a interzis prin lege vânzarea de maşini noi cu motoare termice. În mod surprinzător pentru Etiopia justificarea nu a fost una ecologică, ci economică. Etiopia a importat în 2023 combustibil fosil de 6 miliarde de dolari, iar ţara avea un deficit mare…