Nu cred că este doar părerea mea când spun că, de cele mai multe ori, când ești mulțumit de un anumit produs nu este nevoie apoi să faci trecerea la noua generație. Este cumva împământenit, cum s-ar spune, faptul că îmbunătățirile aduse unui gadget odată cu noua ediție, sunt minime.
Numai că, așa cum am avut să descopăr după câteva săptămâni de testare a noilor căști Huawei FreeBuds 6i și după ce am folosit mai bine de jumătate de an FreeBuds 5i, de data aceasta nu mai este cazul de doar un upgrade minor. Deși, culmea, din punct de vedere al designului ai putea crede că avem de fapt fix aceleași căști. Le luăm pe toate pe rând, ca de fiecare dată, pe capitole, și voi face referire de fiecare dată când va fi nevoie la deosebirile dintre cele două generații ale unor căști pe care le consider printre cele mai bune din categoria de preț unde concurează.
Specificații pentru căștile Huawei FreeBuds 6i
Date tehnice
CăștiHUAWEI FreeBuds 6i
Driver Quad-magnet Dynamic driver de 11 mm
Răspuns în frecvență 14 - 40.000 Hz
Conectivitate Bluetooth 5.3 cu LDAC, AAC și SBC, posibilitate conexiune cu două dispozitive simultan
Alte detalii Certificare Hi-Res Audio Wireless, sistem Intelligent Dynamic ANC 3.0 de anulare activă a zgomotelor de fond, control tactil de tip touch și swipe pe fiecare cască, certificare IP54, senzor infraroșu, senzor Hall
Baterie 55 mAh / cască
510mAh carcasă
Încărcare pe fir prin USB-C pentru carcasă
Dimensiuni cască 31.4 x 21.3 x 23.7 mm (Înălțime x Lățime x Adâncime)
Dimensiuni carcasă 48.2 x 61.8 x 27 mm (Înălțime x Lățime x Adâncime)
Greutate cască 5.4 grame (+/- 0.3 grame)
Greutate carcasă 34 grame (+/- 1 gram)
Review video
httpvh://youtu.be/gJSNViabhow
Pachet, design și construcție
Am primit unitatea de test (chiar una de test, pe cutie stă scris mesajul „Not for sale”) în pachetul sigilat, în care căștile sunt puse în carcasa de transport și încărcare. Aparte de acestea, mai avem două perechi de dopuri suplimentare, mărimi S și L (cele mărimea M sunt gata montate pe căști), un cablu scurt de la USB-C la USB-A, ghid de pornire rapidă și certificat de garanție:
Huawei FreeBuds 6i pot fi alese în trei culori distincte, care se aplică atât căștilor în sine, cât și carcasei. Le avem în față pe cele negre (Black), dar mai există și opțiunile pentru alb (White) sau violet (Purple). Diferențele între cele trei nu țin doar de nuanță, ci și de cum este finisată carcasa.
Deși la prima vedere ar putea părea că nu sunt mai deloc deosebiri de design în cazul carcasei căștilor Huawei FreeBuds 6i față de cea a modelului anterior, la o privire mai atentă pot fi observate mici diferențe. Principala este dată de faptul că acum carcasa nu mai are o zonă plată pe partea spate. În rest, aceeași abordare de design, precum și aceeași dispunere a diverselor elemente – inscripție HUAWEI, LED de status, buton fizic pe lateral și balama pe spate.
În rest, carcasa celor două generații succesive FreeBuds i este aproape identică și ca dimensiuni și la greutate.
Căștile și ele pot părea inițial în mare parte la fel, ca design. Doar la o analiză mai atentă observi că unele elemente sunt dispuse diferit și mă refer aici în special la cele două contacte metalice pentru încărcare, ce sunt acum ambele jos, la baza tijei. În rest, aspect mai mult decât similar, cu mențiunea că avem dimensiuni o idee diferite, fiind vorba de diferențe pe fiecare axă, însă unele de ordinul fracțiunilor de milimetru. Și la greutate avem o mică schimbare, Huawei FreeBuds 6i fiind mai grele decât căștile pe care le înlocuiesc în gamă cu circa jumătate de gram… Enorm! 🙂
Ce mi s-a părut totuși altfel, este la modul cum se așează, cum se fixează noile căști în urechi. Stau evident mai bine, nu mai simt că-mi pot cădea prea ușor, ba chiar aș spune că rămân la locul lor chiar și la mișcări mai bruște ale capului. Încă s-ar putea face ceva mai bine aici, dar, cel puțin pentru mine, am observat o îmbunătățire clară.
Confortul la purtare este foarte înalt și se menține pentru perioade lungi de purtare continuă, nu am simțit nici cel mai mic disconfort nici după mai bine de 2 ore de audiție continuă alături de Huawei FreeBuds 6i.
Deși se pare că a fost schimbat designul dopurilor pentru această fixare mai bună în ureche și pentru confort optim, mie nu mi s-a părut mai nimic schimbat. Cel puțin nimic la design, poate ca materiale. Ce a rămas în mod sigur la fel este modul dificil în care vei schimba dopurile. De detașat de pe căști nu e nicio problemă, partea mai minuțioasă vine când vrei să pui la loc dopurile… Este greu să găsești poziția ideală, forma dopurilor fiind ovală. Este drept că atunci când le-ai așezat corect către poziția lor apoi trebuie doar să mai apeși puțin pe ele și se fixează, dar mi s-a părut dificil să găsesc acea poziție ideală. Este ușor enervantă întreaga procedură, dar măcar nu este nevoie să o faci prea des, odată ce ai găsit dopurile ideale pentru tine le vei lăsa pe căști mult timp.
În rest, construcția, atât a căștilor, cât și a carcasei, a rămas neschimbată între cele două generații. Avem plastic la exterior, nimic pretențios, dar cumva în linie cu așteptările din acest segment de preț. Asamblarea și finisările sunt foarte bine executate, Huawei FreeBuds 6i nu par deloc mai ieftine decât sunt, din aceste considerente.
Sunet
Dacă la design și construcție sunt, dar nu sunt deosebiri, cum s-ar spune, ei bine la sunet Huawei FreeBuds 6i mi se par că aduc o evoluție nu doar așteptată, ci mai mult de atât. Avem driver complet nou, cu alt diametru și patru magneți în loc de unul singur și procesare a sunetului mai performantă, care fac o diferență, aș aprecia eu, ușor de remarcat.
Și era destul de greu să aduci un sunet cu mult mai bun la Huawei FreeBuds 6i față de 5i, fiindcă și acelea reușeau anul trecut să fie niște căști de senzație, mai ales pentru prețul lor. Dar iată că Huawei FreeBuds 6i aș spune că urcă două trepte între generații și nu doar una singură.
În primul rând, bass-ul este și mai bun. Este mai adânc, mai definit, mai pronunțat, însă, cu toate acestea, se păstrează acea abordare neutră, în sensul că bass-ul nu este forțat. Nu este împins în față, este păstrat fix în acea doză care trebuie, atât cât să producă profunzime în melodiile care trebuie să facă asta (hip hop, R&B, club, orice gen electro ș.a.m.d.) și pe atât cât să păstreze calitățile unor melodii axate pe detalii din spectrul mediu și înalt.
Apropo de acestea, avem medii excelente, chiar nu am ce să le reproșez. Sunt fidele, sunt neutre, sunt perfect conturate și separate, astfel că vei putea percepe la fix fiecare instrument și vocea indiferent de timbru. Iar înaltele sunt întocmai acum așa cum ar trebui, la FreeBuds 5i am spus că meritau o idee mai multă atenție, iar acum inginerii de sunet Huawei parcă m-au ascultat.
Și spațialitatea este foarte extinsă, dar aș spune cam la același nivel cu ce știam de generația trecută. Aici este zona unde se poate face diferența între Huawei FreeBuds 6i și modelul de top FreeBuds Pro 3. Repet, spațialitatea, punerea în scenă, sunt bune, sunt ce trebuie, dar nu ating nivelul unor căști in-ear aflate în următorul segment de piață. Ar fi și culmea să o facă, atunci cine s-ar mai îndrepta spre zona flagship…
Dacă este să recomand anumite genuri muzicale preferate de Huawei FreeBuds 6i, atunci este simplu: orice! Și nu exagerez, aceste căști chiar se descurcă aproape impecabil cu orice „arunci” spre ele, cum s-ar spune. Din nou, un mare plus pentru o pereche de căști accesibile, până la urmă.
Volumul maxim este suficient de înalt, pentru mine cel puțin nu era nevoie de nici un decibel în plus, fiindcă oricum pe la 80 – 85% este mai mult decât suportabil. Eu ascult, în cazul Huawei FreeBuds 6i, undeva la 35 – 50% în mod normal și urc la un maxim de 70% pentru anumite melodii, dar nimic mai mult. Pentru test desigur că am dus volumul și la 100%, unde am observat doar o mică degradare a calității, una pe care trebuie să fii atent să o percepi. La 95% nu este cazul de așa ceva.
O a doua îmbunătățire majoră pe partea de sunet vine și de la sistemul de anulare activă a zgomotelor de fond. Tehnologia Intelligent Dynamic ANC 3.0 ajunge pe Huawei FreeBuds 6i, preluată de la căștile de top FreeBuds Pro 3, iar asta este evident când comparăm din nou cu FreeBuds 5i. Acest ANC este printre cele mai bune din tot ce am încercat până acum, te izolează aproape complet de tot ce este în jurul tău. Este drept că oricum mare parte din sunetele din afara căștilor sunt ținute acolo prin izolarea pasivă foarte eficientă, dar ANC-ul face întocmai ce trebuie în a atenua, uneori chiar până la dispariție, majoritatea zgomotelor de fond. Doar cele de frecvență înaltă mai apar, însă și acelea doar dacă sunt destul de puternice. În rest, tot ce este de spectru jos, este nivelat ca prin minune. Ca să înțelegeți, am tuns iarba din curte, atât cu trimmerul, cât și cu mașina de tuns iarba, ambele electrice, și aproape că nici nu știam dacă sunt pornite. Nu, nu prea exagerez, chiar atât de bine sunt filtrate și atenuate astfel de zgomote.
Mai trebuie să amintesc aici și de microfoane, de cum preiau și redau ele vocea în cazul unor convorbiri telefonice efectuate prin intermediul Huawei FreeBuds 6i. Foarte bine, dar parcă nimic absolut ieșit din comun. Dacă este mult zgomot în jurul tău, sistemul de atenuare a acestor sunete (da, funcționează și pentru a elimina zgomotele nedorite din ce preiau microfoanele) intervine parcă prea brutal și mai taie uneori și din vocea ta, ceea ce nu este tocmai de dorit.
Oricum ar fi, partea de sunet este foarte bine rezolvată de căștile Huawei FreeBuds 6i, un mare pas înainte față de ediția pe care o înlocuiesc, aș spune un salt de două generații.
Conectivitate
Aici, ar fi de notat faptul că avem versiune Bluetooth 5.3 la Huawei FreeBuds 6i, față de 5.2 la FreeBuds 5i. În rest, cam aceleași capabilități, dintre care merită menționată desigur posibilitatea de a avea conectate simultan două dispozitive. Între acestea trecerea se face foarte simplu și chiar automat, dacă primești un apel telefonic, de exemplu, pe celălalt dispozitiv față de cel pe care îl utilizezi la acel moment.
Mi s-a părut și că avem o conexiune mai stabilă și care se întinde pe o arie mai extinsă față de ceea ce știam de la FreeBuds 5i, în rest mai nimic de comentat.
Trebuie adăugat aici și că la Huawei FreeBuds 6i avem, din fericire și ca un avantaj de necontestat, disponibil egalizator cu 10 benzi, deci nu doar preseturi de sunet precum la FreeBuds 5i. Astfel, la Huawei FreeBuds 6i poți regla totul după preferințe și poți salva multiple preseturi personale. Acestea sunt accesibile din aplicația Huawei AI Life.
Aplicația AI Life pentru Android alături de căștile Huawei FreeBuds 6i:
Aș vrea să mai amintesc aici și de gesturile de control prin atingere pe care Huawei FreeBuds 6i le recunoaște aproape de perfecțiune. Atât timp cât acestea sunt corect executate, ele sunt preluate imediat. Pentru unele dintre ele (atingere dublă sau triplă) poți schimba funcția pe care o îndeplinesc, în timp ce la altele (atingere prelungită și swipe de sus în jos sau invers) poți doar să le activezi sau nu.
Autonomie
Chiar dacă avem aceeași capacitate a bateriei din fiecare cască precum era și la FreeBuds 5i (55 mAh), la noile Huawei FreeBuds 6i carcasa a primit un acumulator cu 100 mAh mai mare (de la 410 mAh, la 510 mAh). Astfel, autonomia căștilor Huawei FreeBuds 6i nu este mai ridicată decât cea a generației trecute, dar la pachet cu cea pe care o poate genera în plus carcasa, avem în mare parte cam aceeași durată între încărcări.
Huawei promite pentru FreeBuds 6i o autonomie de 8 ore cu o singură încărcare strict pentru căști, asta cu ANC dezactivat. Eu am testat pentru 3 ore cu volumul la circa jumătate din capacitate și am observat că bateria din fiecare cască a ajuns la 55%. Așadar, o autonomie maximă reală fără ANC de circa 6 ore, ceva mai puțin decât se specifică oficial. Carcasa poate încărca complet bateriile căștilor de 3 ori și jumătate, așadar autonomia totală ar putea ajunge la circa 27 – 28 ore.
Cu ANC pornit, sunt afișate 5 ore de autonomie în fișa tehnică, doar pentru o încărcare a căștilor, fără carcasă. Am testat pentru circa 2 ore, tot cu volumul din căști la 50%, și am prins puțin peste 4 ore. Așadar, o autonomie cu ANC activat de 4 ore și 10 -15 minute, sub cele 5 ore promise de producător. Cu energia care se poate reîncărca prin carcasă se pot atinge undeva la 17 ore de autonomie totală, destul de aproape de cele 20 de ore din specificațiile oficiale.
Carcasa se încarcă destul de rapid, în 20 minute acumulatorul ajunge deja la jumătate (doar carcasă, fără căști), pentru ca o încărcare completă (tot doar carcasă) să dureze o oră și 10 – 15 minute. Căștile se vor încărca complet în carcasă în aproximativ 40 – 45 de minute.
Preț
Căști Huawei FreeBuds 6i – 499 lei în magazinul online oficial Huawei România, cu cupon de reducere de 50 de lei (preț și ofertă valabile la data publicării acestui review).
Așa cum am spus de mai multe ori pe parcursul review-ului, Huawei FreeBuds 6i reprezintă un salt mai mare de o generație față de ceea ce mă așteptam, cunoscând bine ediția trecută, adică FreeBuds 5i. Așadar, ar trebui acum să și răspund la o întrebare: merită să faci trecerea de la FreeBuds 5i la Huawei FreeBuds 6i? Îmi este foarte greu să dau un verdict clar și fără echivoc, fiindcă și FreeBuds 5i încă sunt niște căști grozave, pe care le poți găsi la prețuri excelente. Doar că Huawei FreeBuds 6i reprezintă un progres semnificativ, chiar dacă din multe privințe pot părea destul de similare. Ce-i drept, pentru mai puțin de 500 de lei, uneori, în funcție de oferte, chiar sensibil mai puțin de atât, te poți alege cu niște căști TWS incredibil de bune, surprinzătoare de-a dreptul pentru prețul lor.
Căștile Huawei FreeBuds 6i au fost testate timp de o săptămână și vor rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.