Premieră în România: Orange introduce prima soluţie de Wi-Fi 7 pentru clienţii business din ţara noastră

Retelistica
/
/
13 mai 25
/

Operatorul portocaliu a anunţat lansarea primei soluţii de Wi-Fi 7 pentru clienţii business, o premieră pentru piaţa telecom din ţara noastră.

Serviciul include abonamentul de business Wi-Fi Pro, care vine cu viteze actualizate și echipamente Wi-Fi 7 enterprise pentru companiile de toate dimensiunile.

Prin Wi-Fi Pro, clienții business beneficiază de viteze simetrice de până la 2 Gbps pentru un singur dispozitiv și până la 4 Gbps multi-device. Ca și până acum, serviciul este integrat cu produse hardware și include montarea echipamentelor Wi-Fi 7 enterprise de către Orange Business la sediul clientului. Infrastructura Orange România permite deja instalarea serviciului în toate orașele mari (reședințe de județ).

„Prin Wi-Fi Pro, ne menținem angajamentul de a fi lideri în oferirea de soluții inovatoare adaptate nevoilor tuturor afacerilor din România. Noua versiune a serviciului este un mare pas în față în termeni nu doar de viteză și stabilitate, ci și de aplicabilitate în cele mai solicitante scenarii, mai ales în industriile în care conexiunile Wi-Fi de mare viteză și stabilitate sunt cruciale. Este, totodată, un pas înainte spre noi parteneriate locale, prin descentralizarea accesului la conectivitate de calitate pentru afaceri pe tot teritoriul țării”, spune Florin Popa, Orange România Business to Business Director.

Orange va lansa anul acesta și prima soluție de Wi-Fi 7 pentru clienții rezidențiali de pe piața din România. Această informaţie de final vine în completarea celei apărută la finalul anului trecut, cea în care menţionam că Orange România va lansa în 2025 internetul pe fibră de 10 Gbps şi un routre Wi-Fi 7. Le aşteptăm pe ambele 😁.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange a lansat tehnologia 5G+ în metroul din Bucureşti

Orange continuă să investească în infrastructura 5G, operatorul telecom având una dintre cele mai bune acoperiri din ţară. În vara acestui an am aflat că Orange a ajuns cu acoperirea 5G / 5G+ în aproape 60 de oraşe din ţară, iar în cele ce urmează venim cu o veste excelentă pentru bucureşteni.

Premieră la nivel european – Orange lansează serviciul de mesagerie SMS prin satelit

Anul trecut, tot cam prin această perioadă, aflam că Deutsche Telekom, Qualcomm şi Skylo au testat în premieră europeană un serviciu de mesagerie SMS prin satelit. Folosind un smartphone modern echipat cu modem Snapdragon X-80 5G, utilizând o cartelă SIM Cosmote din Grecia şi conectându-se la reţeaua de sateliţi a Skylo, operatorul telecom a realizat…

Black Friday 2025 la Orange – toate detaliile (reduceri de până la 90% în eShop pe smartphone-uri, televizoare, smartwatch-uri etc)

Orange participă în ediție 2025 a Black Friday, iar toate detaliile despre promoțiile pregătite le descoperiți în articolul de față. Reducerile menționate în articolul de față sunt active până pe 20 noiembrie.