Apple ar putea rămâne fără actualul CEO în 2026

Diverse
/
/
15 nov. 25
/

Când spui Apple, automat primul nume care îţi vine în minte este Steve Jobs. Legendarul vizionar s-a retras din poziţia de CEO al mărului muşcat pe 24 august 2011, decizia sa fiind una pur personală (acesta se lupta de ceva timp cu un cancer pancreatic, unul care avea să îl doboare pe 5 octombrie 2011).

În locul lui Steve Jobs la conducerea Apple a venit Tim Cook, cel care până atunci deţinuse poziţa de Chief Operating Officer (COO), cât şi pe cea de CEO interimar în perioadele în care Steve Jobs a fost în concediu medical.

Sub Tim Cook evoluţia companiei a fost una extraordinară. Apple avea în 2011 o capitalizare bursieră de aproximativ 350 de miliarde de dolari, iar în prezent aceasta se scaldă undeva în jurul valorii de 4 trilioane de dolari. În mandatul de CEO al lui Tim Cook, Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume.

Doar că timpul a trecut, actualul CEO având peste 14 ani la conducerea mărului muşcat. Presa americană susţine că timpul retragerii lui Tim Cook se apropie, iar la nivel intern se fac deja pregătirile pentru succesor. Foarte probabil acesta va fi John Ternus, actualul vicepreşedinte senior pentru inginerie hardware.

S-ar părea că procesul de tranziţie a început deja, astfel că există şanse importante ca Tim Cook să fie înlocuit din poziţia de CEO Apple chiar anul viitor.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, cert este că John Ternus (dacă el va fi alesul) va avea o misiune dificilă pentru a ţine Apple la nivelul competitiv standardizat de Tim Cook.

Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Europenii ar putea avea în sfârşit smartphone-uri cu baterii foarte mari, totul mulţumită unei găselniţe a celor de la Apple

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce telefoanele vândute în China vin uneori cu acumulatori de 9.000, 10.000 sau chiar 11.000 mAh, în timp ce în Uniunea Europeană ne mulțumim cu valori mult mai conservatoare, răspunsul nu ține doar de preferințele producătorilor, ci de regulile stricte de transport internațional.

Comunicat oficial: Apple TV este acum disponibil în România

Apple a trimis un comunicat legat de disponibilitatea Apple TV în țara noastră. A fost o întreagă saga, iar acum a ajuns la final.

Apple Watch Series 12 – care sunt noutățile pentru ceasul ce îți monitorizează conversațiile (procesor S11, microfoane pentru Audio Intelligence, ritm cardiac măsurat la 5 secunde și variația pulsului calculată de 24 de ori mai frecvent)

Apple Watch Series 12 sosește în două variante ca dimensiune: 42m și 46mm. Ambele modele + Apple Watch Ultra 4 integrează procesorul Apple S11, iar senzorii optici și elecrici pentru măsurarea ritmului cardiac au fost îmbunătățiți.