Pe fondul scumpirilor hardware, producătorii din lumea Android par a elimina unele upgrade-uri pentru a menţine în control preţurile flagship-urilor

Smartphones
/
/
15 nov. 25
/

Într-un articol de luna trecută vă spuneam că în 2026 se vor scumpi destul de mult smartphone-urile mid-range şi high-end. Explicaţia este dată de creşterile de preţ semnificative din zona hardware, de la memorii RAM şi spaţii de stocare, până la procesoare.

Producătorii cunosc de luni bune aceste aspecte, astfel că pe baza lor şi-au stabilit noile strategii. Unii dintre ei au ales să ţină preţul sub control, iar segmentul flagship-urilor pare a fi primul afectat.

Recent s-a lansat în România smartphone-ul OnePlus 15, cel care ar trebui să fie „nava amiral” a producătorului chinez. Doar că, ironic sau nu, preţul acestui device este foarte bun, 4750 lei în etapa de precomandă (în contextul în care OnePlus 13 a costat 5999 lei în etapa de precomandă). Nu este o minune şi nici o strategie de marketing, este pur şi simplu un flagship nu atât de flagship. OnePlus a redus upgrade-urile şi a integrat specificaţii mai modeste, astfel că la unele aspecte pare mai slab chiar şi decât OnePlus 13 (primele review-uri susţin că la nivel foto OnePlus 13 este superior).

Iniţial am crezut că este un caz singular, dar recent au apărut informaţii legate de o strategie similară şi din partea Samsung pentru seria Galaxy S26. S-ar părea că şi aici s-au renunţat la unele upgrade-uri (grosime mai mare, baterie mai mică etc.), tocmai pentru a menţine în control preţul de comercializare. Foarte probabil modelul Ultra nu va fi afectat de această decizie, însă la fel de probabil preţul său va creşte.

OnePlus şi Samsung sunt nume importante în lumea Android, iar acestea par a fi doar primele exemple. Începând cu 2026 vom avea de ales dintre două mari categorii în segmentul premium:

  • flagship lite, dar la preţ stabil;
  • flagship top, dar mult mai scump.

Ce aţi alege?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.