Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Smartphones
/
/
1 feb. 26
/

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Samsung va lansa în februarie seria flagship Samsung Galaxy S26, iar acum nu mai vorbim pe surse, ci pe date oficiale. Compania sud-coreeană va organiza evenimentul Galaxy Unpacked pe 25 februarie şi tot în acea zi vor fi anunţate şi Samsung Galaxy S26, Galaxy S26 Plus şi Galaxy S26 Ultra.

Cel din urmă model va fi şi „nava amiral” a producătorului sud-coreean în 2026, cel mai cel telefon inteligent în format clasic pe care îl veţi putea cumpăra sub brandul Samsung. Specificaţiile acestuia au tot apărut în ultimele zile, aşa că iată o situaţie centralizată a acestora:

  • display Dynamic AMOLED de 6.9 inci cu rezoluţie QHD+, rată de refresh variabilă 1 – 120Hz şi funcţie Privacy Display (deci nu veţi mai avea nevoie de acele folii speciale);
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Eliute Gen 5 realizat pe 3nm;
  • 12 GB RAM şi 256 / 512 GB / 1 TB stocare;
  • cameră foto cvadruplă cu senzor wide Samsung ISOCELL HP2 de 200 Megapixeli cu f/1.4, OIS, senzor ultrawide Samsung JN3 de 50 Megapixeli la 120 de grade, senzor telephoto periscop Sony IMX854 de 50 Megapixeli, f/3.4, OIS, 5x zoom optic şi senzor telephoto Samsung S5K3LD de 12 Megapixeli, OIS, 3x zoom optic, filmare 8k la 30 fps;
  • cameră frontală de 12 Megapixeli cu filmare 4K la 60 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 60W, încărcare wireless la 25W;
  • dimensiuni: 163.6 x 78.1 x 7.9 mm şi 214 grame greutate.

Samsung Galaxy S26 Ultra va veni din fabrică cu One UI bazat pe Android 16 şi va primi 7 actualizări majore şi 7 ani de update-uri de securitate.

Deşi va fi lansat oficial pe 25 februarie, etapa de precomandă va începe pe 5 martie, iar primele livrări vor fi făcute undeva în a doua jumătate a lunii martie.

Iar la final vă las şi ce am scris în titlu, prima imagine oficială cu Samsung Galaxy S26 Ultra:

Surse: x.com, androidheadlines.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.