Într-o perioadă în care Orange şi Vodafone anunţă scumpiri, CEO-ul DIGI iese în faţă şi spune răspicat că operatorul român nu va majora preţurile la niciun serviciu

Retelistica
/
/
11 feb. 26
/

Începutul de an mi se pare unul foarte activ pe tot ce înseamnă reţelistică, iar lupta dintre DIGI, Orange şi Vodafone pare a fi mai dură ca niciodată.

Într-un context în care Vodafone şi Orange anunţă scumpiri ale abonamentelor (ambele companii vor activa faimoasa clauză de indexare anuală), dar şi într-o perioadă în care DIGI este arătată cu degetul şi investigată de Consiliul Concurenţei, CEO-ul companiei iese în faţă cu atitudinea potrivită şi spune răspicat că operatorul român nu va majora preţurile la niciun serviciu.

„Ne menținem angajamentul de a oferi servicii de calitate la prețuri avantajoase, corecte și adaptate puterii de cumpărare a clienților noștri, indiferent de țările unde activăm. În acest moment, nu avem în plan să majorăm prețurile, la nivel de Grup.

Strategia noastră este valabilă atât pentru piețele consolidate precum România și Spania, cât și pentru celelalte regiuni în care derulăm operațiuni: Italia, Portugalia și Belgia. Modelul nostru de afaceri este construit pe accesibilitatea serviciilor, atât din perspectiva politicii tarifare, cât și a infrastructurii puse la dispoziția utilizatorilor.

Continuăm să investim în dezvoltarea rețelelor fixe și mobile pentru a livra o conectivitate performantă, bazată pe tehnologii avansate.”, a declarat, pentru economica.net, Serghei Bulgac, CEO-ul DIGI.

Se pare că strategia DIGI încă funcţionează foarte bine, aspect care îi permite să compenseze o eventuală mărire de preţuri, prin creşteri constante de volume la nivel de unităţi generatoare de venituri (abonaţi). Compania a depăşit în toamna anului trecut pragul psihologic de 30 de milioane de clienţi, iar ritmul de creştere rămâne ridicat în toate ţările în care este prezentă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Şi totuşi, Orange România este cel mai mare operator telecom din România la jumătatea anului 2026, depăşind Digi Mobil la nivel de unităţi generatoare de venituri

Într-un articol de acum câteva ore v-am spus că Digi Mobil a ajuns la peste 8,4 milioane de unităţi generatoare de venituri la jumătatea anului 2026 şi tot în acel articol am explicat ce înseamnă acest concept.

Digi Mobil ajunge la peste 8,4 milioane de unităţi generatoare de venituri în România la jumătatea anului 2026 (în creştere cu 20,2% vs aceeaşi perioadă de anul trecut)

DIGI a publicat recent raportul financiar aferent primului semestru din 2026, adică cel valabil la 30 iunie 2026. Rezultatele sunt remarcabile, iar evoluţia impresionantă.

Digi Mobil fură startul şi introduce în oferta sa noile smartphone-uri de buget Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G (cele două telefoane nu sunt încă listate nici de Xiaomi România)

Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G sunt două smartphone-uri de buget lansate oficial săptămâna trecută şi chiar mă gândeam cât va mai dura până când le vom vedea disponibile şi în România.