SSD extern Samsung T7 2TB – review (Performant și echilibrat, dar cu mici scăpări și preț în trendul actual)

Hardware
/
/
16 apr. 26
/

Piața de retail a memoriilor, fie ele volatile ori non volatile, nu cunoaște cea mai bună perioadă. Mă refer desigur la momentul la care aștern aceste rânduri, când criza pe acest segment al componentelor este încă adâncă, cu o cerere care depășește cu mult posibilitățile de producție, se pare. Chiar și așa, nimic nu ne împiedică să vedem cum se descurcă un SSD extern precum Samsung T7 în versiunea de 2TB. Asta pentru când sau dacă cumva pe viitor prețurile se mai așează, iar un SSD nu va mai reprezenta ceva exotic…

Specificații SSD extern Samsung T7 2TB

Date tehnice

SSD extern
Samsung T7 2TB
InterfațăUSB 3.2 Gen 2 (10 Gbps)
Viteze maxime1.050 MB/s la citire secvențială
1.000 MB/s la scriere secvențială
Compatibilitate cu sisteme de operareWindows, macOS, Android
CriptareHardware AES 256-bit
Temperaturi funcționarede la 0 la 60 grade Celsius
Temperaturi depozitarede la -40 la 85 grade Celsius
Rezistență (nu în timpul funcționării)Căderi de la înălțime de până la 2 metri
Șoc de 1.500G cu durată de 0.5ms, 3 axe
Vibrații 20 - 2.000 Hz, 20G
Materiale carcasăMetal și plastic
Dimensiuni85 x 57 x 8 mm
Greutate72 grame

Pachet, design și construcție

SSD extern Samsung T7 2TB - review
🔺LED-ul de status pare cumva că este aprins în alb atunci când SSD-ul nu este conectat la ceva, însă în fapt el se poate aprinde în albastru sau roșu.

Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată. În aceasta sunt câteva alte cutii din carton și ghid de utilizare, din partea mea cam mult carton irosit. Aparte de SSD, mai sunt două cabluri scurte, de maxim 50 cm, unul cu port USB-C la USB-A, celălalt cu USB-C la ambele capete.

SSD-ul de test este în culoarea albastră, mai este disponibil pe clasicul negru și pe ….. . Nuanța de față este una intensă, chiar dacă din unele poze nu arată tocmai așa. Mai mult, este ușor metalizată și lasă o impresie premium.

Corpul SSD-ului este realizat în cea mai mare parte din aliaj de aluminiu, așa că senzația premium este păstrată în continuare. În plus, faptul că Samsung T7 are dimensiuni apropiate de ale unui card bancar contribuie pe aceeași direcție, mai ales că grosimea este de doar 8  mm, ceea ce-l face foarte simplu de purtat în orice buzunar.

Ca elemente distincte, vedem doar denumirea producătorului în centru, pe una dintre fețe, în timp ce pe cealaltă, în colț, apare pe lângă numele producătorului și modelul de SSD.

Pe unul dintre capete sunt trecute mai multe informații, în timp ce pe cel opus este portul USB-C lângă care este un LED de status, care se poate aprinde în roșu sau albastru.

În ceea ce privește partea de calitate de fabricație, nimic de reproșat. Samsung T7 este bine asamblat, foarte solid și cu finisaje extrem de bine realizate. Rezistența nu este tocmai la nivelul modelului Shield, pe care l-am prezentat cu câteva luni în urmă, deci nu avem certificări de tip IP, dar, conform producătorului, T7 poate îndura fără probleme căderi de la înălțimi de circa 2 metri . Așadar, deși Samsung T7 este mai degrabă un SSD de tip office, elegant, nu se sperie nici de ceva trânte, să spunem.

Performanță și utilizare

Teste benchmark SSD extern Samsung T7 2TB
🔺Bine pe linie, mai nimic de comentat.

Captura de ecran de mai sus certifică, să spunem, performanțele maxime care apar în fișa tehnică oficială. Ba chiar aș spune că vitezele maxime pe care Samsung T7 le promite sunt atinse cu doar câțiva MB/s în plus, cumva limitele sunt abia depășite, ceea ce nu înseamnă sub nicio formă ceva rău.

Important era să aflăm dacă aceste performanțe sunt susținute și după minute bune în care SSD-ul este ținut în sarcină de 100%. Am făcut asta prin rularea continuă a setului de test SEQ1M Q8T1, cel care ține într-adevăr SSD-ul în 100% mai tot timpul. Pe primele 7 – 8 minute, Samsung T7 nu a arătat semne de oboseală, cum s-ar spune, menținând vitezele la citire / scriere în zona de 1.000 MB/s.

În momentul în care SSD-ul a trecut de 45 grade Celsius la exterior, așa cum putem vedea din imaginile de mai jos, performanțele maxime au avut destul de tare de suferit, fiind de fapt cam la jumătate din ceea ce reușise T7 până acolo.

În fine, nu cred că în utilizarea normală se va ajunge la scenarii în care peste 10 minute să ții SDD-ul continuu în 100% workload. Pe de altă parte, dacă lucrezi în programe solicitate direct de pe acest SSD, atunci da, este posibil să ajungi la viteze de 500 – 600 MB/s, care, în definitiv, nu sunt totuși chiar rele.

Din partea mea, Samsung T7 nu este neapărat SSD-ul extern pe care să-l folosești în software-uri precum editare foto sau video cu acces direct pe SSD. Pentru astfel de sarcini de lucru există SSD-uri externe mai performante, dintre cele care ating viteze duble, adică cele cu 20 Gbps.

Trecând la zona de configurări, poți folosi T7 fix așa cum vine din cutie, dar pentru câteva setări suplimentare poți apela la Samsung Magician, disponibil gratuit atât pentru Windows, cât și pentru MacOS și chiar Android.

Capturi de ecran din Samsung Magician v9.0.1 pentru Windows 11:

Vedem mai sus că există opțiuni pentru activarea modului Performance, care ar trebui să asigure cele mai înalte viteze posibile, dar și securizarea accesului pe SSD prin parolă. Totodată, sunt opțiuni pentru a verifica starea de sănătate și pentru anumite optimizări. Depinde de fiecare dacă consideră că are nevoie de tot ce poate pune pe masă Samsung Magician.

Preț

SSD extern Samsung T7 2TB1.190 de lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

Samsung T7 2TB
4 / 5 Gadget Score
Pro
  • design elegant, constrcuție excelentă, cu accente premium;
  • performanțe reale în perfectă concordanță cu cele anunțate oficial de producător;
  • suficiente opțiuni în aplicația dedicată Samsung Magician.
Contra
  • temperaturile la exterior pot trece de 45 grade Celsius în sarcină de 100% continuă pe mai mult de 10 minute, moment de la care vitezele maxime la citire / scriere aproape că se înjumătățesc;
  • preț uriaș (valabil momentan nu doar pentru acest SSD, ci pentru orice înseamnă memorie, de la orice producător).
Concluzii

Samsung T7 este, fără îndoială, un SSD performant, dar consider că acum nu este cel mai bun moment în a investi într-un astfel de periferic. Dacă ai nevoie neapărat de un SSD extern, iar T7 îți face cu chiul, nu vei regreta achizțiția, nici pe departe, dar asta înseamnă în primul rând să-ți permiți prețul afișat. Da, suntem în continuare în perioada complet neprielnică cumpărării de memorii, așa că aici este în fapt cea mai mare problemă pentru Samsung T7 și, de fapt, pentru orice alt SSD, de orice fel.

Design
Performanță
Răcire
Raport preț / specificații

SSD-ul Samsung T7 a fost testat timp de 11 zile și va fi returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Românii au cumpărat în 2025 smartphone-uri noi în valoare de peste 1.3 miliarde de euro

România nu este o piaţă foarte mare pentru producătorii de telefoane inteligente, tocmai de aceea multe modele nu ajung pe canal oficial la noi (în ţara noastră vin în general device-urile cu acoperire standard globală).

Samsung lansează noile carduri de memorie microSD T7 și T9, cu capacitate de până la 1TB, respectiv viteze maxime de 200 MB/s

În plină criză de memorii, în special pe zona de RAM și SSD-uri, Samsung anunță disponibilitatea pentru două noi modele de carduri microSD, mai precis T7 și T9. Ambele sunt dintre cele mai performante ale momentului, diferențele făcându-se la nivel de detalii, până la urmă.

DALI SONIK sau cum arată o serie de difuzoare gândite să ofere o experiență cât mai bună în redarea de filme și muzică

DALI este o companie daneză ce produce difuzoare pe diferite categorii, fondată în 1983 (DALI provine de la Danish Audiophile Loudspeaker Industries). Au introdus o gamă nouă denumită DALI SONIK, iar toate detaliile le veți găsi în materialu de față.