Uber s-a răzgândit şi amână revenirea Uber Eats din România (aceasta era programată pentru 2026)

Diverse
/
/
7 iul. 26
/

În februarie anul acesta vă anunţam că Uber şi-a actualizat strategia pentru Uber Eats în Europa, iar în 2026 erau programate reveniri ale serviciului în 7 ţări: România, Austria, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Republica Cehă şi Grecia.

Doar că lucrurile au evoluat într-o altă direcţie în ultimele luni, iar conform celor de la Financial Times, Uber a luat decizia de a amâna revenirea în 5 din cele 7 ţări anunţate iniţial, printre care şi România. Singurele care mai rămân în cărţi pentru 2026 sunt Danemarca şi Finlanda.

Dar ce s-a întâmplat?

S-ar părea că Uber vrea să cumpere Delivery Hero, compania americană înaintând deja o ofertă de 10 miliarde de euro. Ideea este că Delivery Hero este deja prezentă în cele 5 ţări în care Uber a amânat revenirea, prin brandurile Foodora în Austria, Norvegia și Republica Cehă, efood în Grecia și Glovo în România, iar o eventuală relansare Uber Eats în aceste ţări, ar putea îngreuna procesul de aprobare a tranzacţiei de către autorităţile europene.

Rămâne de văzut acum dacă negocierile dintre Delivery Hero şi Uber se vor finaliza cu succes.

Cât despre Uber Eats, ştiţi deja că acest serviciu de food delivery a mai fost prezent în ţara noastră, însă Uber a decis să iasă din România pe 4 iunie 2020, exact în plină pandemie, când comenzile tip delivery erau la un nivel maxim (tocmai de aceea, la acel moment, decizia companiei americane a surprins pe toată lumea).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (08.07 – 14.07.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

O echipă de cercetători din Singapore a dezvoltat un costum de scufundare pentru gândacii de bucătărie (aceştia pot merge acum şi sub apă)

Oricât de bizară ar suna această tehnologie, se pare că echipa de cercetători din Singapore ce a dezvoltat-o, are un plan bine stabilit cu ea, unul cu aplicabilitate destul de largă.

TOP 10: Oferte eMAG din 7.07.26 (televizor OLED Samsung cu diagonala de 163 cm și reducere de 15% – evaluare 4.85 / 5, Huawei Mate X6 la cel mai bun preț de până acum, aparat de aer condiționat LG Dualcool Deluxe cu dual inverter etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află un laptop de gaming de la ASUS, un sistem home cinema dezvoltat de către Sonos, side by side cu capacitate mare de la Haier, dar și un espressor pentru cei pasionați de prepararea cafelei.