Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt timp, așa că putem întocmi o listă cu gadgeturi pe care le poți alege spre a fi mai bine pregătit pentru noul an școlar / universitar.
Sigur că nu toată lumea are nevoie de toate produsele pe care le voi recomanda mai jos, dar m-am gândit că o listă mai extinsă înseamnă că vei avea de unde alege, așa că hai să vedem ce am pregătit.
1. Laptop

Nici nu încape discuție că fiecare elev din clasele superioare ale gimnaziului sau de la liceu și, cu atât mai mult, fiecare student are nevoie neapărat de un laptop. De la sarcini simple la proiecte complexe, un laptop capabil să le susțină pe toate îi va face viața mult mai ușoară oricărui elev și student, mai ales prin ajutorul imens pe care îl reprezintă Inteligența Artificială. Da, știu, nu suntem cu toții de acord cu intervențiile AI în procesele de educație, dar, pe de altă parte, cred că de fapt ar trebui să-i încurajăm pe elevi / studenți să folosească această putere imensă în mod corespunzător. Consider că este necesar ca noi și profesorii să explicăm cum ar trebui elevii și studenții să ceară ajutorul AI-ului, cum îi poate ajuta în procesele de studiu, cercetare și documentare și neapărat să nu-i încurajăm să ia totul de-a gata.
Din partea mea, rularea unor modele LLM locale este de preferat, datorită faptului că pentru un elev sau student partea de confidențialitate, de intimitate, trebuie tratată cu mai mare seriozitate. Când folosești modele ce rulează în cloud nu ai control deplin asupra datelor și informațiilor pe care le oferi și unde vor ajunge acestea, așa că un model LLM care să ruleze strict pe PC-ul tău este recomandat.

Ca și modele LLM locale pot sugera: Qwen (seriile Qwen2.5 / Qwen3 – varianta 8B, 14B sau 32B), Llama 3.1 / Llama 3.3 (8B și 70B) și Phi-4 (Microsoft – 14B sau varianta Mini 3.8B), dar sigur că, în funcție de specific și necesități, orice altă variantă se poate dovedi folositoare.
Modelele LLM au nevoie de o aplicație în care să poată fi rulate, iar dintre cele mai atractive aș recomanda LM Studio (are un „magazin” integrat de unde descarci modele direct din Hugging Face, îți arată în timp real dacă PC-ul tău are destul RAM și include funcție de chat nativă), GPT4All (permite indicarea unui dosar local plin cu PDF-uri, cursuri sau articole științifice și permite „conversarea” directă cu acele documente în mod 100% offline) și Ollama + Open WebUI (opțiunea ideală pentru utilizatorii avansați sau studenții la IT. Ollama rulează modelele în fundal, iar Open WebUI oferă o interfață similară cu ChatGPT Plus, adică cu suport pentru fișiere, istoric, modele multiple).
Ideea este că un model LLM care rulează local are nevoie de anumite cerințe hardware, așa că va fi necesar un laptop care să le poată susține în mod adecvat. Minimul este reprezentat de o cantitate de memorie RAM de 16 GB și o placă video cu o memorie VRAM de 8 GB.
Așa că toate laptopurile pe care le voi recomanda mai jos vor avea acest minim necesar pe partea hardware, iar ca placă grafică dedicată am ales strict modele de la NVIDIA, mai precis unele din seria GeForce RTX 50. Asta pentru că rularea modelelor LLM locale este puternic accelerată de plăcile video din seria NVIDIA GeForce RTX 50 (bazate pe arhitectura Blackwell).

Faptul că orice placă video din seria NVIDIA GeForce RTX 50 dispune de memorie VRAM GDDR7 va ajuta enorm, fiindcă aceasta atinge viteze uriașe, de la 600 – 800 GB/s pe modelele mid-range până la 1.79 TB/s pe RTX 5090. Așadar, viteza de generare a textului (tokens per second) crește semnificativ față de generația anterioară. Textul este generat aproape instantaneu, eliminând timpii de așteptare la sumarizarea cursurilor, ceea ce înseamnă o eficiență ridicată în a termina sarcinile.
Al doilea atu major al plăcilor video din seria NVIDIA GeForce RTX 50 este prezența nucleelor Tensor de Generația a 5-a și suportul nativ NVFP4 (4-bit Floating Point). Suportul hardware nativ permite rularea modelelor mari (precum Qwen 14B sau DeepSeek-R1 14B) consumând de până la 2 – 4 ori mai puțină memorie VRAM și oferind o viteză de calcul de până la 3 – 4 ori mai mare, fără pierderi sesizabile de acuratețe.
Însă un hardware capabil nu ar fi nimic fără un suport software adecvat, iar plăcile grafice din seria NVIDIA GeForce RTX 50 nu duc lipsă de așa ceva. Ecosistemul CUDA și cuDNN înseamnă că toate aplicațiile menționate anterior (precum LM Studio, GPT4All, Ollama + Open WebUI) sunt optimizate nativ pentru CUDA. Aplicațiile recunosc instantaneu placa video, deci fără configurări complexe de drivere.
Totodată, suita NVIDIA TensorRT-LLM reprezintă o bibliotecă software care optimizează modelele open-weight. Aceasta recompilează modele precum Llama 3 sau Qwen pentru a rula la performanță maximă pe nucleele Tensor ale plăcii video, dublând viteza față de variantele standard.
Însă unii dintre elevii de liceu și studenții de la anumite specializări au nevoie de un PC capabil și pentru zona de proiectare, design, creare conținut, editare foto – video și așa mai departe, iar aici un laptop cu grafică din seria NVIDIA GeForce RTX 50 este din nou de preferat.

De exemplu, pentru proiectare 3D, CAD și randare, elevii și studenții pot folosi aplicații precum Blender, Autodesk AutoCAD, Revit, Cinema 4D, Maya și 3ds Max. Motoarele de randare bazate pe ray tracing (precum Blender Cycles sau Autodesk Arnold cu OptiX) folosesc nucleele RT dedicate din plăcile NVIDIA GeForce RTX 50 pentru a genera scene fotorealiste în timp record, fluidizând și randarea în viewport-ul de lucru.
Apoi, pentru design grafic și fotografie sunt utile programe ca Adobe Photoshop, Illustrator, Lightroom. În aceste aplicații, funcțiile bazate pe AI (cum ar fi Generative Fill, Super Resolution, reducere de zgomot sau selecții inteligente) sunt rulate instantaneu cu ajutorul nucleelor Tensor.
Nu în ultimul rând, în editare video și post-producție, elevii și studenții pot apela la Adobe Premiere Pro, After Effects sau DaVinci Resolve, printre altele. Seria NVIDIA GeForce RTX 50 oferă decodare/codare hardware avansată (inclusiv suport nativ accelerat pentru fluxuri 4:2:2) și motoare duale de export prin a noua generație de encodere NVENC. Randarea efectelor complexe și exportul materialelor 4K/8K se realizează fracționar mai rapid.
Fiindcă vorbim totuși despre tineri, care își doresc și relaxare după sesiunile de studiu, un laptop cu placă video din seria NVIDIA GeForce RTX 50 mai vine și cu avantaje evidente când este vorba despre gaming. Iar în jocuri complexe, în titluri AAA cu detalii grafice incredibile, NVIDIA DLSS 4 cu Multi Frame Generation chiar face diferența.


Tehnologia Multi Frame Generation (MFG) este capabilă să genereze mai multe cadre intermediare sintetice prin inteligență artificială pentru fiecare cadru randat clasic de GPU. MFG mărește rata de cadre pe secundă (FPS) de la 2x până la 4x în titlurile demanding (precum Cyberpunk 2077, Alan Wake 2 sau jocuri recente realizate în Unreal Engine 5), permițând fluiditate impecabilă chiar și la rezoluții 4K.
Pentru elevii și studenții care joacă titluri eSports competitive (Counter-Strike 2, Valorant, Apex Legends, League of Legends), există NVIDIA Reflex, care actualizează cadrul grafic exact în momentul în care este recepționată comanda de la mouse. NVIDIA Reflex poate reduce latența de sistem (input lag) cu până la 50%, eliminând coada de randare a cadrelor (render queue) dintre procesor și placa video, oferind astfel un avantaj clar în meciurile rapide online.

Ca să rezum rapid tot ce am prezentat mai sus și să putem trece la recomandările propriu-zise de laptopuri pentru elevi și studenți, putem spune că seria NVIDIA GeForce RTX 50 oferă o punte excelentă între produse de documentare și cercetare AI, proiectare, grafică și design și sisteme de divertisment de nivel înalt pentru relaxare în gaming randat la calitate înaltă.
Laptopurile cu plăci grafice din seria NVIDIA GeForce RTX 50 selectate de mine ar fi:

NVIDIA GeForce RTX 5050 cu 8 GB GDDR7 este piesa centrală, la nivel de CPU avem un Intel Core i5-13420H ce poate urca în frecvența Turbo până la 4.6 GHz, memoria RAM este de tip DDR5 și este de 16 GB, iar SSD-ul este de 512 GB. Ecranul IPS cu diagonala de 15.6 inch are rezoluție Full HD și rată de refresh la 144Hz, iar la conectivitate laptopul MSI se laudă cu Wi-Fi 6 și Bluetooth 5.3 pe zona wireless și cu port Ethernet RJ-45 10/100/1000, cu HDMI 2.1, cu un USB-C 3.2 Gen2 și 2 x USB-A 3.2 Gen2. Nu lipsește tastatura cu iluminare personalizabilă RGB pe patru zone, în timp ce greutatea este de circa 2.1 kg.

Tot cu grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 5050 cu 8 GB GDDR7, dar cu un procesor de generație mai nouă și din gama HX de la Intel – Core i5-14450HX. Aceeași cantitate de memorie RAM DDR5 și tot cu SSD de 512 GB, dar cu ecran IPS de 16 inch Full HD+ (1920 x 1200 pixeli, deci format 16:10), care păstrează refresh la maxim 144 Hz. Tastatura este iluminată în portocaliu, în timp ce greutatea este o idee mai mare – 2.2 kg.

Pentru cei care vor să treacă la NVIDIA GeForce RTX 5060 cu 8 GB GDDR7 și vor să se bazeze pe un CPU de la AMD, model Ryzen 7 260 ce poate urca până la un maxim de 5.1 GHz. Memoria DDR5 de 16 GB și SSD-ul de 512 GB completează peisajul. Ecranul IPS de 16 inch Full HD poate reîmprospăta imaginea la 165Hz, în timp ce la elementele fizice de conectivitate apare un USB-C 4.0 Gen3, printre multe altele. Bateria este de 76 Wh, iar acul cântarului se oprește undeva la circa 2.2 kg.

Mergem către liga cu NVIDIA GeForce RTX 5070 cu 8GB GDDR7, lângă care apare un CPU Intel Core i7-14700HX cu frecvență maximă în Turbo de până la 5.5 GHz. Memoria RAM este de tip DDR5 și are capacitatea de 16GB, în timp ce SSD-ul este de 1 TB. Ecranul are o diagonală mai atipică, adică 15.1 inch, dar este un OLED cu luminozitate maximă în peak de 1.000 niți și cu rezoluție WQXGA – 2560 x 1600 pixeli, deci display în format 16:10. Wi-FI merge pe standardul 7 (be), iar Bluetooth este în versiunea 5.4, pentru ca prin contact direct să avem porturi Ethernet Rj-45 Gigabit 1000, HDMI 2.1, 2 x USB-C 3.2 Gen2 și 3 x USB-A 3.2 Gen1. Bateria este de 80Wh cu încărcare prin port proprietar cu maxim 245W, în timp ce greutatea este de numai 1.9 kg.

Necesită cea mai mare investiție din acest top, dar aduce placă video dedicată NVIDIA GeForce RTX 5070 cu 8GB GDDR7 și procesor Intel Core i9 14900HX cu frecvență maximă de până la 5.8 GHz. Memoria RAM este de 16GB de tip DDR5 la 560 MHz, iar SSD-ul este de 1 TB. Ecranul masiv de 18 inch este de tip IPS, cu rezoluție 2560 x 1600 pixeli și rată maximă de refresh la nu mai puțin de 240 Hz. Thunderbolt 4 reprezintă cel mai performant port, iar pe Wi-Fi avem standardul 7. Bateria de 90Wh suportă încărcare cu până la 280W, iar greutatea este destul de ridicată, cu 3.2 kg acest laptop nu este deloc ușor.
2. Desktop PC / Upgrade pentru sistemul existent
Sigur că și aici recomandările sunt făcute având în vedere sisteme care să integreze plăci video din seria NVIDIA GeForce RTX 50, pentru aceleași motive pe care le-am expus în cazul laptopurilor.
În situația în care ai nevoie de un desktop PC nou, poți alege unul dintre următoarele:

Are în centru o placă video NVIDIA GeForce RTX 5050 cu 8GB GDDR7, iar procesorul este unul AMD Ryzen 5 8600G cu frecvență maximă de 5 GHz. Placa de bază este cu chipset AMD B650, memoria RAM este de 16 GB de tip DDR5 la 4800 MHz, iar SSD-ul este de 500 GB în format de 2.5 inch. Sursa este una de 650W cu certificare 80+ Bronze, iar carcasa este echipată cu nu mai puțin de 5 ventilatoare, toate de 120mm și cu iluminare RGB.

Plăcii grafice NVIDIA GeForce RTX 5060 cu 8 GB GDDR7 îi este alăturat un CPU AMD Ryzen 5 8600G ce poate rula cu până la 5 GHz și cu un TPD maxim de 65W. Memoria RAM standard este de 16 GB DDR5 cuplată cu un SSD de 500 GB, dar poți alege același PC Gaming și în versiunea cu 32 GB RAM + 1 TB stocare. Celelalte specificații sunt identice în ambele cazuri și presupun placă de bază cu chipset AMD B650, cu sursă de 650W certificată 80+ Bronze și cu carcasă ce include 4 ventilatoare de 120mm, toate cu iluminare FRGB.
Iar dacă ai deja un sistem, care însă nu mai face față noilor „provocări”, poți merge către un upgrade pe două direcții extrem de importante, despre care am discutat deja la laptopuri, adică pe partea de placă video și memorie RAM. Da, prețurile sunt ridicate pentru ambele tipuri de componente, dar acestea sunt vitale pentru a putea rula local modele LLM mai avansate, însă cu promoțiile Back To School actuale poți prinde oferte precum:

Propune un sistem activ de răcire cu trei ventilatoare, iar ca ieșiri avem 2 x DisplayPort 2.1 b și 2 x HDMI 2.1. Alimentarea se face prin 1 x 8-pin PCI-E, iar dimensiunile sunt de 182 x 69 x 36 mm.

Deși a primit un sistem de răcire cu două ventilatoare, acestea sunt de dimensiuni mari, așa că și dimensiunile plăcii sunt de 197 x 120 x 41 mm. Ieșirile sunt reprezentate prin 3 x DisplayPort 2.1

Este pe standard PC4-19200, cu timing 16-16-16-39, cu latență 16 CL și frecvență de 2400 MHz Suportă tehnologia Intel XMP 2.0, iar garanția este de 99 luni.

Este un kit de tip 2 x 16 GB, cu tensiune de alimentare de 1.25V, cu latență 36 CL, timing 36-38-38 și frecvență de 5600 MHz.
3. eBook Reader / E-Ink Notebook
Marele avantaj al unor astfel de dispozitive este dat tocmai de ecranele cu tehnologie E-Ink, care reduc enorm oboseala ochilor în sesiunile prelungite de utilizare comparativ cu display-urile convenționale (LCD, OLED etc.). Evident ideale pentru citit, dar și pentru luat notițe, în unele cazuri.

Este un eBook Reader de buget, dar care mi se pare că oferă multe pentru prețul afișat. Am testat cu mulți ani în urmă un model de la PocketBook, iar faptul că după atâta vreme această companie încă este prezentă pe piață cu astfel de dispozitive mă face să cred că au evoluat și că reprezintă o alegere de încredere.

Trecerea către un ecran color de tip E-Ink înseamnă și o investiție mai serioasă, dar raportat la tot ce primești consider modelul de mai sus drept o propunere cu un bun raport între preț și specificații. Ecran E-Ink color de 7 inch cu rezoluție 1680 x 1264, multiple formate de fișiere suportate, memorie internă de 32 GB, conexiune Bluetooth și Wi-Fi și rezistență la apă sunt toate atribute care nu pot fi trecute prea ușor cu vederea.

Da, am intrat pe un teritoriu premium și într-un segment pe care practic putem spune că reMarkable l-a perfecționat, dacă nu chiar l-a inventat. Vorbim nu doar despre un eBook reader, ci despre o tabletă ePaper cu suport tactil și pentru stylus-ul inclus în pachet. Ecranul este mare, de 10.3 inch, iar rezoluția este de 1872 x 1404 pixeli, în timp ce bateria integrată promite până la 2 săptămâni de autonomie. Aplicațiile preinstalate îl fac un companion potrivit pentru luat notițe, organizare și productivitate, însă greutatea de puțin peste 400 de grame nu aș spune că este una pe care să nu simți în rucsac.
4. Monitor
Un monitor pe care să-l conectezi la laptop îți aduce o diagonală considerabil mai mare, deci un spațiu de lucru mult mai extins, așadar productivitatea și, în consecință, timpul de studiu vor avea de câștigat. Un monitor de bună calitate, unul care să dispună și de mod dedicat pentru protecția ochilor, adică cu emitere redusă a luminii albastre, te ajută să rămâi concentrat pentru perioade mai lungi de timp, așa că este recomandată inclusiv înlocuirea unui monitor de generație mai veche cu unul mai avansat, acolo unde este cazul.

Pentru prețul la care l-am găsit când am redactat acest articol (440 lei) consider că este mai mult decât „recomandabil”. Diagonală de 27 inch cu rezoluție FUll HD poate că nu sună neapărat excepțional, dar cu rată maximă de refresh la 120Hz și cu 5ms timp de răspuns, acest monitor reprezintă îmbinarea optimă între unul office și de gaming la un preț de nerefuzat. Dispune desigur de Reader Mode și funcție Flicker Safe, așa că nu va obosi ochii nici în sesiunile lungi de lucru.

Cu diagonală tot de 27 inch, dar cu rezoluție 2K, rată maximă de refresh ce urcă la 240Hz și timp de răspuns de 1ms, acest monitor de gaming se poate dovedi ideal și pentru activitățile office, integrând tehnologia EyeProTech care combină tehnologiile de eliminare a pâlpâirii și de filtrare a luminii albastre pentru a reduce oboseala ochilor.

Rezoluția 4K reprezintă principala caracteristică ce aduce acest monitor în zona de recomandări. Conturarea foarte fină a oricăror detalii face acest monitor ideal pentru proiectare și design grafic, iar modul Low Blue Light te ajută noaptea în a reduce oboseala ochilor.
5. Căști cu ANC
De preferat aici ar fi căștile over-ear, cât mai confortabile pe perioade lungi de folosire. Pe de altă parte, căștile in-ear de tip TWS pot fi luate mult mai ușor cu tine oriunde (încap în orice buzunar), le poți conecta la aproape orice dispozitiv, iar izolarea pasivă față de zgomotele ambientale este net superioară celor over-ear. Totuși, un sistem ANC performant, care să te lase să te detașezi complet de mediul înconjurător și să rămâi concentrat doar pe studiu, este aproape obligatoriu în aceste vremuri. Nu ai nevoie de distrageri tocmai când ți-a venit o idee bună, îți dorești să poți rămâne ancorat în ceea ce tocmai ai descoperit, iar cu un ANC capabil vei fi mereu doar tu și cu gândurile tale.

Nu sunt cele mai accesibile, nu sunt neapărat perfecte, dar nici că au puncte slabe evidente. Le-am adus în zona de recomandări fiindcă le-am testat amănunțit, le folosesc destul de des și vă asigur că cine și le permite nu va regreta alegerea.

Eu am testat versiunea Nothing Headphone (1), dar sunt sigur că cele de mai sus pot reprezenta o alegere mai înțeleaptă, mă refer desigur la preț. Designul poate că este de tip „le iubești sau le urăști”, dar din experiența mea cu produsele Nothing consider că sunt multe motive pentru care să alegi acest brand.

Le-am testat pe îndelete și sunt căștile pe care le folosesc cel mai des în deplasări, adică în tren, metrou, avion și oriunde vreau să fiu bine izolat de zgomotele dimprejur, dar să mă și bucur de o calitate audio desăvârșită. Sunt, din partea mea, printre cele mai bune căști wireless in-ear ca raport preț / calitate.
6. Tastatură
O tastatură cu care să redactezi rapid și eficient (cu puține greșeli) mult text poate fi extrem de utilă pentru orice elev sau student. Pentru studiul de acasă, pot recomanda o tastatură chiar și când lucrezi de pe un laptop, ca să nu mai vorbim despre o tabletă. Pur și simplu, o poziție corectă (la laptop uneori stai prea aplecat către acesta) și un spațiu bine organizat pe birou te pot face să devii mai productiv, așa că o tastatură bine amplasată și pe care să te poți baza este un element de care trebuie să ții seama.

Eu folosesc de mai bine de 4 ani Logitech MX Keys Mini, dar consider că pentru elevi și studenți varianta full, adică cea care integrează și NumPad, se poate dovedi mai potrivită. Nu este o tastatură de buget, dar vorbim despre o investiție pe termen lung.

Cu brandul Trust am luat de foarte mult ori contact, am testat o multitudine de periferice și cu fiecare ocazie mi-a demonstrat că produsele sunt dintre cele mai corect poziționate.

O opțiune cu adevărat de buget, dar de la o marcă pe care o cunoaștem de mulți, foarte mulți ani și care este cumva sinonimă cu perifericele prietenoase cu bugetele noastre. Modelul de mai sus are un rating bun de la clienții care au comandat și folosesc tastatura, deci putem merge pe încredere.
7. Baterie externă
Aici ne referim strict la momentele când ești la școală sau la facultate. Nu de puține ori gadgetul de care ai nevoie în deplasare poate rămâne fără energie tocmai când aveai cel mai tare nevoie de el, iar o priză nu este de găsit. Pentru astfel de situații o baterie externă este salvatoare, iar multitudinea de oferte te lasă să găsești întocmai ce ai nevoie.

Capacitate mare spre a fi sigur că nu duci lipsă de energie pentru gadgeturi, dar și că poți ajuta un coleg la nevoie. Anker este recunoscut pentru produsele sale de bună calitate, așa că o astfel de baterie externă îți poate fi alături mulți ani de aici înainte.

Dacă greutatea de 630 de grame nu reprezintă un obstacol, atunci poți fi sigur că ai la tine o baterie care va încărca de multe ori telefonul, tableta, căștile și mai orice alt gadget. Puterea la ieșire poate fi de până la 22.5W și ai două porturi (USB-A + USB-C) prin care să distribui energia.

Soluție compactă, în special subțire, și suficient de ușoară, dar cu capacitate care să-ți asigure liniștea cel puțin într-o zi „încărcată”.
8. SSD extern
Cum volumul de date pe care elevii și studenții le pot genera și pe care au nevoie să le aibă la îndemână poate fi în unele cazuri extrem de ridicat, pe lângă stocare standard din PC-ul lor, ar fi ideal să existe și un mediu extern de stocare. Un SSD extern va permite partajarea mai rapidă între cei care participă / lucrează la proiecte comune, iar transferul de pe un astfel de dispozitiv se face rapid și fiabil. Cum și această categorie de produse a cunoscut în ultimul timp o creștere serioasă a prețurilor, este nevoie să fim atenți la ce alegem, iar eu sper că recomandările de mai jos sunt suficient de atractive:

L-am testat pe sfârșit de 2025 și de atunci este SSD-ul pe care îl folosesc cel mai des, tocmai pentru că aduce două porturi – USB-C și USB-A, deci oferă multă flexibilitate. În plus, are dimensiunile unui stick de memorie, deci foarte ușor de avut mereu la tine. Poate fi ales în versiuni de 512 GB, de 1 sau 2 TB.

Și pe acesta l-am avut la dispoziție pentru o prezentare, iar cele mai importante avantaje le-am expus în articolul dedicat, așa că acolo găsești cam tot ce este nevoie de știut. Apare în versiuni de 500 GB, 1, 2 sau chiar până la 4TB, deci dacă ai nevoie de mult spațiu poți merge către varianta de top.

Și acesta a primit un review complet, așa că acolo sunt toate detaliile. Cu Samsung știi sigur că primești tot ce este mai bun, totul dezvoltat și produs in-house de compania sud-coreeană, singura capabilă de asta.
9. Smart tracker (Bluetooth tag)
Ghiozdanul sau rucsacul reprezintă „accesoriul” pe care fiecare elev sau student serios ar trebui să-l aibă mereu la îndemână. Cum trăim vremuri tot mai complicate, inclusiv pentru elevi și studenți este din ce în ce mai greu să fie atenți și concentrați tot timpul pe mai multe direcții, a ști mereu unde ți-ai lăsat rucsacul este esențial în a nu-ți strica complet ziua. Așadar, un smart tracker, cunoscut și drept Bluetooth tag, este acel mic gadget pe care îl poți pune în ghiozdan / rucsac, într-un buzunar mai ascuns eventual, spre a nu te împiedica de el când nu ai nevoie, îți dă șansa de a putea verifica imediat locația. Evident că pentru asta trebuie să ai smartphone-ul la îndemână, dar nu cred că așa ceva va reprezenta o problemă pentru tinerii din ziua de azi, care par a avea „atașat” tot timpul telefonul mobil de palmă… 🙂

Perfect pentru cei care folosesc un smartphone Samsung, integrarea în ecosistem fiind perfectă.

Sigur că îl vei alege doar dacă deții dispozitive Apple, cu care acest gadget vei știi mereu exact unde obiectul căruia îi este atașat.

Ideal dacă ai un smartphone Xiaomi, dar poate fi folosit foarte bine și cu orice alt dispozitiv Android.
10. Hub USB
Nu de puține ori observăm că nu avem suficiente porturi pe laptop sau accesul către cele de pe desktop PC este foarte greoi, deci un hub USB se poate dovedi fix gadgetul de care ai nevoie în rucsac ori pe birou. Mai ales pentru elevi și studenți, care folosesc tot felul de accesorii și periferice, un hub USB potrivit le va permite să le poată utiliza pe toate în același timp.

Dispune de un port HDMI, două porturi USB-A 3.0 și un port de date USB-C, fiecare oferind viteze de transfer de 5 Gbps. Include, de asemenea, un port de intrare USB-C PD pentru încărcare de până la 100 W și sloturi duale pentru carduri SD si TF, toate într-un design compact.

Construit din aliaj de aluminiu, cu porturi HDMI cu suport 4K @ 60Hz, RJ-45 10/100/1000, card reader SD/TF cu viteze maxime de 104 MB/s, 2 x USB-A 3.0 cu viteze de 5 Gbps și un USB-C ce ofertă 100W PD mi se pare un adaptor foarte versatil.

Marele avantaj este faptul că poate fi fixat / montat direct pe monitor sau pe marginea biroului, deci îl vei avea mereu fix acolo unde l-ai vrut. Extinde partea de porturi USB-A, fiind trei la număr de acest fel, la care se adaugă un USB-C. Toate suportă viteze maxime de transfer de 5 Gbps.
Cam acestea ar fi recomandările mele pentru gadgeturi de care un elev sau un student ar putea avea nevoie la început de an școlar, respectiv universitar. Voi ce ați adăuga în lista de mai sus?
Acest articol este susținut de NVIDIA