Honor Play20A sau cum arată un smartphone foarte modest cu display secundar pe spate

Smartphones
/
/
24 aug. 26
/

Ideea de smartphone cu display secundar pe spate a fost dezvoltată şi promovată intens anul trecut de către Xiaomi prin cele două flagship-uri Xiaomi 17 Pro şi 17 Pro Max.

Această caracteristică a prins destul de bine şi iată că un alt producător chinez încearcă ceva similar, doar că pe un device mult mai modest. Honor Play20A urmează a fi lansat în curând la nivel global, unele pagini oficiale honor.com integrând deja prezentarea pe paginile lor.

Honor Play20A este un smartphone foarte modest, acesta fiind echipat cu un ecran IPS LCD de 6.9 inci cu rată de refresh la 90Hz, procesor MediaTek Helio G81, 4 GB RAM, 64 / 128 GB stocare, cameră foto de 13 Megapixeli, cameră frontală de 5 Megapixeli şi o baterie de 6000 mAh.

Pentru a genera însă ceva vânzări cu acest model, Honor s-a gândit să îi integreze un ecran secundar pe spate (cu siguranţă calitatea lui lasă de dorit, dar asta este altă poveste). Acesta afişează câteva informaţii utile, dar oferă şi posibilitatea de a face selfie cu camera de 13 Megapixeli de pe spate. Deşi vorbim de un senzor modest, cu siguranţă se descurcă mult mai bine decât cel de 5 Megapixeli din faţă.

Honor Play20A pare adresat mai mult tinerilor, însă la cât de slăbuţ este la nivel hardware, parcă nu i-aş chinui, nici măcar pentru acel display secundar drăgălaş.

Categorii: Honor
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

HONOR Robot Phone – specificații, galerie de imagini și primele impresii pentru smartphone-ul cu gimbal din titan, colaborare cu ARRI pentru culori de cinema și cum îl transformi în robot cu diferite accesorii

HONOR a prezentat un smartphone ce se dorește a fi revoluționar. Au încredere în produs și asta pentru că de la deschiderea precomenzilor de la mijlocul lui iulie s-au înregistrat..., 400.000 de precomenzi. Am tras această concluzie și pentru că au dat info legat de a 2-a generație.

Honor Magic 9 apare în primele imagini reale şi arată tare bine

Honor urmează a lansa luna viitoare noua serie de smartphone-uri Honor Magic 9, una care va aduce în sfârşit şi ceva schimbări importante din punct de vedere estetic.