Primul ultrabook Sony a sosit în România – galerie foto și primele impresii pentru VAIO T13

21/06/2012

Aseară a avut loc un eveniment de presă în cadrul căruia Sony și-a prezentat gama de vară pentru anul în curs. Printre ele s-a numărat și primul lor ultrabook – Sony VAIO T13. În momentul în care s-a trecut la prezentarea ultrabook-ului s-a trezit o mică rumoare și cei prezenți au început să facă fotografiile de rigoare.

VAIO T13 se dorește a fi primul ultrabook cu conectivitate completă, fără vreun compromis din acest punct de vedere. Majoritatea doresc să le facă cât mai subțiri și fac un compromis la conectivitate unde aduc tot felul de porturi speciale. Sony a sesizat asta și dorește să facă un punct forte din acest element. De aceea și baza lui Sony T13 este mai groasă decât la alte produse similare.

Să vedem datele hardware:

Ultrabook
Date tehnice
Sony VAIO T13
Ecran 13.3 inch cu rezoluție 1366×768 pixeli și aspect 16:9, tastatură iluminată
Procesor Intel Core i3-2367M
Memorie 4GB DDR3 la 1.333 MHz
Spațiu de stocare Hibrid cu 32 GB de tip SSD și HDD de 320 GB la 5400 rpm. SSD-ul nu este pentru stocare de date ci doar pentru creșterea performanței în operațiunile făcute pe Sony VAIO T13
Placă grafică Intel HD Graphics 3000
Sistem de operare Windows 7 Home Premium pe 64bit cu Service Pack 1
Conectivitate Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, USB 2.0, USB 3.0, cameră web HD cu tehnologie Exmor de 1.3 Megapixeli, VGA, HDMI, slot pentru cardurile SD / MMC
Baterie Nu sunt oferite detalii în comunicatul de presă
Greutate 1.6 kg
Grosime 17.8 mm

Se spune că va fi disponibil din această lună și în țara noastră, dar nu s-a oferit și prețul la care va fi vândut. Voi reveni cu detalii.

Design

Este realizat din aluminiu și magneziu, materiale ce le putem considera de calitate pentru carcasa lui VAIO T13. Adevărul este că arată bine la nivel de finisare, dar nu uimește la nivelul artificiilor de design, prea simplu. Mă rog nu la fel ca HP Folio 13 care mi se pare a fi cel fără briz briz-uri, dar tocmai de aceea este de efect.

Sony VAIO T13 are o bază mai groasă, de aceea și porturile amintite mai sus. Cu siguranță este unul dintre cele mai frumoase ultrabook-uri, dar parcă mă așteptam la mai mult de la Sony.

Ecran și sunet

Aduce un display de 13.3 inch, diagonala mea favorită, cu rezoluție de 1366×768 pixeli. În cele câteva secunde îl care l-am văzut mi s-a părut a fi de calitate, nu uimește și nici nu decepționează.

La sunet au pus XLOUD și Clear Phase care permit cel puțin în teorie să crească volumul
în intensitate, dar fără distorsionări.

Hardware, sistem de operare, performanță

Au ales să implementeze un Intel Core i3 pe când ASUS, spre exemplu, mizează doar pe Intel Core i5 și i7. Asta s-ar putea să aibă un impact la preț și ultrabook-ul Sony să devină mai accesibil, deși seria VAIO este cunoscută pentru prețurile mai mari. Pe plan local cred că-i loc pentru ultrabook-urile mai ieftine, cele scumpe nu vor face volum de vânzări.

Placa video este arhicunoscută de la alte ultrabook-uri, suficientă în performanțe, dar nu state of the art. Un ultrabook este achiziționat pentru portabilitate maximă și asta nu se poate obține fără un compromis pe partea de performanțe.

Remarc soluția de stocare hibridă bazată pe un SSD și un HDD, un fel de combo. SSD-ul nu poate fi utilizat în stocarea de date ci doar în creșterea performanțelor și asta s-ar transpune în operațiile de rutină realizate mai rapid decât dacă avea un HDD clasic. Se folosește iSRT de la Intel, un acronim de la Intel Smart Response Technology ce folosește o memorie cache de pe SSD și stocarea se face pe hard-disk. Sony spune că astfel de oferă un spațiu de stocare generos.

Aduce un mod denumit Rapid Wake+Eco care permite deschiderea ultrabook-ului în doar câteva secunde din modul stand-by precum și un timp de 30 de zile pentru stand-by.

Se mai adaugă PlayMemories Home prin intermediul căreia se pot edita clipurile video și Adobe Acrobat X Standard pentru fișierele de tip PDF. Plus Intel Anti-Theft Service – gratuit pentru 90 de zile, protecție a ultrabook-ului în cazul în care a fost furat.

Conectivitate

Aici nu se i poate reproșa nimic: Wi-Fi, HDMI, VGA, USB 3.0, USB 2.0. Nu lipsește nimic. Un punct bun și pe placul celor din segmentul business, targetul stabilit pentru seria VAIO T. Se poate încărca telefonul prin portul USB al lui VAIO T chiar dacă acesta este în modul sleep sau când este oprit.

Se mai adaugă o serie de accesorii: mini-mouse, geantă, săculeț de călătorie.

Toate astea vine cu un preț. În funcție de el se poate stabili dacă Sony VAIO T13 se merită sau nu a fi cumpărat. Cred că dacă va avea un preț decent s-ar putea să se vândă destul de bine.

Îl așteptăm la review pe gadget.ro pentru a vă oferi detalii legate de experiența oferită de VAIO T13.

Update: Și prețul – 3.499 lei

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.