Boxă portabilă Logitech Mini Boombox – review

/
/
21 aug. 12
/

Ne-a sosit pentru review și o boxă portabilă a Logitech denumită Mini Boombox. Aceasta se conectează via bluetooth și este gândită în special pentru iPhone, iPad, orice telefon mobil sau smartphone cu bluetooth sau chiar și pentru un portabil / notebook al cărui sunet dezamăgește.

Boxa Logitech a fost prezentată încă din noiembrie 2011. Am remarcat că dai de ea și în magazinele Apple, asta înseamnă un fel de certificare a sunetului de calitate pe care-l oferă, dar mai multe la capitolul dedicat.

Boxa Logitech Mini Boombox vine ca o prelungire a sistemului Logitech Wireless Boombox, doar că acum se adaugă și portabilitatea, un factor de luat în seamă. Este compatibilă cu iPad, iPad 2, Noul iPad, iPhone de versiunea 3G în sus, iPod Touch de la a doua generație în, orice smartphone, tabletă sau notebook cu standardul bluetooth cu A2DP sau ieșire pe jack de 3.5 mm – un player mp3 mai vechi spre exemplu.

Design

În pachet dați de boxă, încărcător pe miniUSB, manual de instrucțiuni. Boxa cântărește 229 de gr. și dimensiunile sale sunt 115.6×71.2×58 mm. Mi s-a părut destul de mică și mai ales pentru cât de gălăgioasă s-a dovedit. Partea superioară a fost făcută dintr-un plastic lucios, la fel ca și spatele lui Mini Boombox sau baza. Pe laterale au folosit un alb ceva mai mat, iar frontal te întâmpină o grilă proeminentă în mijlocul căreia a fost stilizat logo-ul Logitech.

Plasticul lucios adună amprentele, mai ales în partea superioară unde se află și controalele touch. Avem un device cu dimensiuni reduse, greutate mică și care-i foarte gălăgios.

Sunet

Aici se află elementul cheie. Este cel mai gălăgios speaker portabil pe care l-am văzut la lucru până acum. Se aude foarte tare pentru dimensiunile sale și la maxim începe să țopăie pe masa sau în locul în care a fost dispus. Din păcate când este dat la peste 50% încep să apară distorsiunile, mai ales dacă este dat la maxim.

Sunetul vine de la două difuzoare a câte 2 inch. La sub 50% oferă un sound balansat. Bass-ul mi s-a părut foarte puternic, pronunțat.

Conectivitate

Fiind o boxă portabilă se conectează în majoritatea cazurilor via bluetooth, numai să aibă standardul A2DP. Dar dacă în dotare aveți și un mp3 player cu intrare pe jack de 3.5 mm puteți să-l conectați la Mini Boombox pentru un sunet puternic.

Pentru a activa bluetooth-ul trebuie doar să țineți apăsat pe butonul capacitiv central din primul rând. Logo-ul Logitech din partea frontală va începe să pulseze concomitent pe albastru și roșu. Atunci îl veți regăsi în lista de device-uri la care să te conectezi via bluetooth. Când se face conexiunea scoate o notificare sonoră. Se aude și la o distanță de peste 10 metri, indiferent dacă sunt și obstacole în cale.

Sunt 6 controale în partea superioară de tip capacitiv. Acestea sunt pentru reglarea volumului: + și -, activare bluetooth și răspuns la un apel, în primul rând. Al doilea rând aduce navigarea printre melodii, play și stop.

În spatele lui Mini Boombox dați de intrarea pe jack de 3.5 mm, miniUSB prin care se face încărcarea acumulatorului de 700 mAh, ON / OFF printr-un control ce se deplasează. Trebuie să precizez că Logitech Mini Boombox ține loc și de microfon, având un microfon încorporat.

Autonomie

Logitech spune că ar ajunge la 10 ore. Cert este că rezistă mult grație acumulatorului încorporat de 700 mAh. Din păcate niciodată nu am folosit-o la capacitatea maximă. Dacă sunetul este reglat undeva la 50% o să reziste în jur de 7 – 8 ore, dar nu ajunge la cele 10 promise. Contează la cât este dat volumul.

Preț

Costă în jur de 80 de euro, dar nu am regăsit-o în oferta magazinelor din țara noastră. Toate site-urile sau blogurile de tehnologie care au scris despre Mini Boombox au spus că prețul este piperat în raport cu ceea ce oferă.

Concluzii

Logitech Mini Boombox oferă un sound plăcut într-un speaker de dimensiuni compacte, singurele sale probleme sunt prețul destul de mare și faptul că distorsionează sunetul puternic când este dată la maxim.

Puncte forte
– design plăcut și compact;
– sunet puternic;
– autonomie mare;
– posibilitatea de a-l folosi ca handsfree când răspunzi unui apel.

Puncte slabe
– preț piperat în raport cu ceea ce oferă;
– distorsionează sunetul la volum maxim.


Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Proiector portabil BenQ GV32 – review (Flexibil în utilizare, dar nu tocmai 100% portabil, fiindcă îi lipsește bateria integrată)

În august 2024 testam proiectorul portabil BenQ GV31, iar astăzi revine în atenția noastră un dispozitiv similar, însă și cu diferențe importante. Tocmai din această cauză am ales să pun specificațiile proiectorului pe care îl prezint azi lângă cele ale modelului precedent, după care mergem mai departe cu recenzia pentru BenQ GV32 mai departe, pe…

Ce soluții a pregătit Anker pentru cei interesați de supravegherea locuinței (camere cu AI local și sonerii video)

Anker a ieșit în evidență prin bateriile sale, dar și prin încărcătoare, iar mai recent prin căștile audio. Totuși, compania chineză este prezentă și pe alte piețe precum cea dedicată camerelor de supraveghere și soneriilor video.

Cameră de supraveghere interior ANONA PANO 4K UHD – review (Experiența 70mai adusă în domeniul securității din casa ta)

Îmi amintesc de prima mea cameră de supraveghere pentru interiorul casei, pe care am avut-o undeva prin 2012. Diferența dintre aceea și cea pe care o voi prezenta mai departe este uriașă, deși ca preț, raportat la acele vremuri și cele de azi, nu cred că sunt mari deosebiri. Cea din 2012 avea o poziție…