Proiector smart Formovie Xming Page One – review (Brandul Formovie ar trebui să însemne ceva pentru noi de aici înainte)

Reviews
/
/
30 iun.
/

Aș vrea să încep prin a explica ce am vrut să spun mai exact prin fraza din paranteza titlului. Este destul de simplu, ceva în genul „Iată, am descoperit un brand care nu ne spunea nimic până acum, dar care, de-aici înainte, adică după ce am testat un produs de la această companie, va arăta altfel în fața noastră!”. Mi s-a mai întâmplat asta de câteva ori, nu este o premieră să descopăr o marcă de care nu auzisem mai nimic, dar care să reușească să mă impresioneze încă de la prima șansă pe care i-am dat-o. Am primit mai multe comunicate de presă de la Formovie în ultimii 1 – 2 ani, dar nu le-am acordat neapărat atenție. Intră zilnic în Inbox zeci și zeci de comunicate și, chiar dacă îmi doresc, nu le pot parcurge pe îndelete pe toate. Însă cele de la Formovie erau mereu bine structurate, am remarcat cumva atenția la detalii, nu erau doar niște informații înșiruite acolo… În fine, acum circa mai bine de o lună am primit comunicat fix despre proiectorul pe care îl voi prezenta mai departe, iar la final puteam completa un formular spre a mă înregistra pentru șansa de a testa acest proiector. Am făcut asta, a durat maxim un minut, iar câteva zile mai târziu am primit răspuns, cum că m-am „calificat” spre a primi un sample de test.

Așa că avem astăzi un față un proiector smart, unul ce rulează Google TV 11 certificat, un proiector pe care eu l-aș numi și portabil, mai ales că vom vedea ce primim în pachet alături de acest Formovie Xming Page One.

Specificații proiector smart Formovie Xming Page One

Date tehnice

Proiector
Formovie Xming Page One
Sistem de proiecțieLCD
Sursă luminăLED
Luminozitate maximă320 ISO Lumens
Rată contrast (FOFO)Minim 1500:1
Tipic 2000:1
Rezoluție nativă1920x 1080 pixeli, aspect 16:9
Raport proiecție1.2 +/- 0.1
Dimensiuni diagonală proiecțieDe la 40 la 120 inch
Sistem operareGoogle TV 11
ProcesorMediaTek MT9630, quad-core cu 4 x 1.5 GHz
Memorie2 GB RAM
16 GB spațiu stocare eMMC
ConectivitateWi-Fi 5 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 / 5 GHz, Bluetooth 5.0, 1 x HDMI 2.1, 1 x USB-A 2.0, 1 x jack de 3.5 mm (ieșire sunet)
Sunet2 x 5W, Boston Acoustics
Consum energieMaxim 120W
Greutate2.07 kg
Dimensiuni207.4 x 190.5 x 127.4 mm (L x h x l)

Pachet, design și construcție

Proiector smart portabil Xming Page One - review
🔺Din imaginile din care nu te poți raporta la altceva, acest proiector poate părea mai masiv decât este în realitate.

Eu am primit unitatea de test direct de la magazinul european Formovie. În cutie găsești geanta de transport, una din polistiren expandat de mare densitate, care are și o bretea reglabilă, deci poți transporta această geantă peste umăr. Pot spune că această geantă reprezintă o surpriză plăcută, mai ales că înăuntru încap fără probleme toate celelalte accesorii, în spații dedicate. Avem așadar un locaș la fix pentru proiector, care astfel nu se mișcă de la locul lui, dar în dreapta mai apar două spații separate, unul pentru telecomandă, celălalt pentru adaptorul de alimentare și cablul de priză.

Sincer, încă de la primul contact, adică deja de la partea de unboxing, ceva mi-a transmis din nou (după ce v-am spus legat de comunicatele de presă) senzația de atenție la detalii, de nimic lăsat la voia întâmplării. Senzația a continuat și după ce am început să analizez micuța telecomandă. Nu iese neapărat cu ceva în evidență, dar este realizată din plastic de bună calitate, o simți plăcut în mână, este ușoară și compactă, dar îți pune la dispoziție toate butoanele de care ai nevoie pentru o operare facilă a tuturor funcțiilor proiectorului.

Apoi, proiectorul în sine a primit un design simplu, dar nu lipsit de detalii care să-l facă cumva unic. În primul rând, Formovie Xming Page One are o culoare de verde închis, una suficient de sobră, dar care inspiră și eleganță. Apoi, sunt detalii în nuanța aurie care se asortează la fix cu acel verde, cel puțin pentru mine combinația este foarte reușită.

Sunt grile pe față și spate, pe laterale și sus sunt linii orizontale care nu se întind pe toată lungimea proiectorului, în timp ce jos sunt cele patru piciorușe de sprijin din cauciuc și un filet (1/4 inch) pentru fixarea pe mai toate tipurile de trepiede.

Lăsând la o parte descrierea designului, care poate fi deslușit foarte bine din imaginile de mai sus, aș vrea să mai apreciez încă ceva la acest proiector. Formovie Xming Page One este construit excelent, cu greu aș putea găsi ceva în neregulă. Avem o asamblare pe cât de poate de zdravănă, simți totul solid și bine închegat, iar finisările de detaliu sunt și ele grozav executate. Alături lângă toate acestea acel plastic de foarte bună calitate și în final descoperi un produs căruia, repet, nu prea ai ce să-i reproșezi. Unde mai pui că acest proiector rezistă la praf, adică praful nu poate intra în sistemul de proiecție capsulat (lentila și întreg ansamblul de proiecție sunt într-un singur element). Există chiar și certificare de tip IP5X pentru a fi sigur că praful nu ajunge în spatele lentilei sau în fața sursei de lumină LED. Sincer, surpriză foarte plăcută încă de la începutul experienței alături de Formovie Xming Page One.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Interfata Google TV pe proiectorul smart Xming Page One
🔺Google TV este simplu de parcurs din telecomandă, doar că în acest caz reacționează cam lent.

Însă surprizele plăcute au continuat și imediat ce am pus proiectorul în funcțiune. Inițial, a fost nevoie să parcurg pașii obișnuiți prin care configurezi sistemul de operare Google TV, deci nimic complicat. Poți face asta și direct cu telefonul Android, din aplicația Google, și astfel procesul este mai rapid și mai simplu, conectând contul tău de Google cu Formovie Xming Page One. Eu am ales să setez totul din telecomandă și nici așa nu a fost prea complicat.

În fine, înainte de a explica cum arată și se comportă Google TV 11 pe Formovie Xming Page One, haideți să vedem ce ne arată AIDA64 legat de ansamblul hardware și alte informații prinse în această aplicație.

Informații din AIDA64 despre proiectorul Formovie Xming Page One:

Ideea este că, după ce ai configurat inițial Google TV, cu propriul cont de Google, îți apare un home screen foarte familiar, dacă ai mai avut contact cu un televizor sau alt dispozitiv ce rulează Google TV. Eu l-am descoperit la fel ca pe televizorul QD-MiniLED TCL 65C9K, acesta fiind ultimul exemplu. Așadar, avem aceeași interfață, același layout, evident cu unele aplicații diferite care sunt preinstalate. De fapt, aici proiectorul Formovie Xming Page One stă foarte bine, în sensul că sunt doar câteva aplicații preinstalate, nimic care să ocupe spațiul aiurea. Avem clasicele aplicații de streaming gata puse, dar poți adăuga enorm de multe, din magazinul de aplicații Google Play. Apropo de asta, spațiul de stocare este de 16GB, așa cum apare și în tabelul cu specificații de la începutul recenziei, dar doar circa 12GB sunt puși la dispoziția utilizatorului. Până la urmă, suficient, zic eu. 

Interfața sistemului de operare Google TV 11 de pe Formovie Xming Page One:

Aș vrea să precizez aici că Google TV nu rulează mereu cel mai rapid, cel mai fluid, dar există chiar și momente (rare) în care se blochează complet. Așadar, nici prin interfață și nici la deschiderea ori la parcurgerea opțiunilor din aplicații, Formovie Xming Page One nu-i cel mai sprinten, dimpotrivă. Eu cred că de vină sunt cei 2 GB de memorie RAM, care par insuficienți pentru Google TV 11. Nu am o certitudine în acest sens, este doar o presupunere. Am testat televizoare cu 3GB de memorie RAM și Google TV și acelea nu au pățit așa ceva, semn că 3GB de RAM ar fi cam minimul necesar.

Imagine

Calitatea imaginii pe proiectorul Xming Page One
🔺Clori intense și contrast înalt, dar numai în încăperi întunecate.

Acum, este cazul să vorbim și despre cel mai important aspect ce ține de analiza unui proiector. Ei bine, la capitolul imagine, din nou surpriză plăcută din partea Formovie Xming Page One. Acum, nu este totul numai perfecțiune, nici pe departe, dar dacă ne raportăm la prețul acestui proiector și la tot ce primești pentru acești bani, atunci nu prea ai cum să ceri mai mult pe partea de calitate a imaginii.

Să începem cu culorile. Sunt intense, mult mai saturate decât mă așteptam de la un așa sistem de proiecție. Nu sunt cele mai fine gradiente de culoare, dar, pentru un proiector precum Formovie Xming Page One este nu doar decent, ci peste așteptări. Unde ar fi poate cea mai mare problemă, nefiind însă una uriașă, ci cea mai importantă pe partea de culori, este la balansul de alb. Și nu am observat dezechilibre pe cald / rece, ci unele minore pe nuanță, în sensul că mai mereu apare o nuanță de violet.

Calitatea imaginii pe proiectorul Xming Page One

Știți că balansul de alb înseamnă nu doar temperatura de culoare (cald sau rece), ci și nuanța, care se poate duce spre zona violet sau verde. În cazul Formovie Xming Page One am observat că, din fabrică, imaginea capătă o ușoară nuanță de violet. Dar, din fericire, în meniul ce permite ajustarea calității imaginii există inclusiv slider pentru nuanța balansului de alb, așa că din câteva mișcări repari totul cum trebuie. Există evident și reglaje pentru intensitatea culorilor, pentru luminozitate, pentru contrast, claritate și multe altele, deci poți ajusta în detaliu imaginea, după preferințe.

Am mai descoperit că și contrastul este cu adevărat ridicat, mai ales pentru un proiector fără prea mari pretenții, să zic așa. Rata de 2000:1 dată în fișa tehnică are acoperire pe deplin în realitate, cu un negru surprinzător de adânc. Pe de altă parte, contrastul foarte ridicat are ca efect un interval dinamic mai limitat, în special pe zonele întunecate ale imaginii se pierd din detalii, pentru că pe zonele puternic iluminate nu ar fi probleme (așa mari). Da, aș aprecia că pe dynamic range ar fi probabil cel mai limitat acest proiector.

Nici ca luminozitate maximă Formovie Xming Page One nu uimește, dar sincer, pentru ce fel de proiector este, aș zice că nici că poți cere mai mult. Într-o cameră puternic iluminată nu vei avea parte de un contrast ridicat sau nuanțe vibrante, dar dacă ai draperii sau jaluzele de tras la geamuri experiența de vizionare se transformă complet. Dacă vorbim despre un spațiu cufundat în întuneric, atunci la Formovie Xming Page One chiar nu mai ai ce să comentezi legat de luminozitate, contrast sau culori.

Ajungem și la conturarea pe care o poate emite rezoluția nativă Full HD. Din nou suprinzător. Dar în anumite limite. Eu am observat că până la 2.2 metri diagonală de proiecție este totul bine (ideal chiar 2 metri), pentru ca de la 100 inch / 2.5 metri și mai sus (maxim 120 inch) să se observe din ce în ce mai evident o conturare slabă pe margini. În centrul imaginii nu aș spune că sunt vreodată probleme de sharpness, dar către colțuri și la diagonale de peste 2 metri observi limitarea dată, cel mai probabil, de lentile.

Iar dacă tot am vorbit puțin despre diagonalele de proiecție, eu am măsurat la Formovie Xming Page One că de la o distanță de 120 cm față de suprafața de proiecție te alegi cu o diagonală de circa 105 cm, pentru ca la o distanță de 2 metri diagonala să ajungă la 1.8 metri. Ar fi fost ideal să fie inversate aceste cifre, dar nimic grav, din partea mea.

În rest, mai nimic de reproșat. Aș mai vrea să punctez pozitiv trei funcții extrem de folositoare și din nou surprinzător că le găsim la un proiector încadrat în zona de preț unde este poziționat Formovie Xming Page One. Prima este cea de autofocus, care funcționează exemplar. A doua este cea de auto keystone, care funcționează pe toate direcțiile, deci la aproape orice unghi faci proiecția Formovie Xming Page One va ajusta imaginea sub forma unui dreptunghi perfect cu raport 16:9. Din nou, ceva ce funcționează ireproșabil.

Nu în ultimul rând și foarte util în familiile unde există copii mici sau diferite animale de companie, este funcția care oprește proiecția dacă apare ceva în cadru. De ce este folositoare? Pentru că lumina de la Formovie Xming Page One este foarte puternică și dacă un copil, un cățeluș sau o pisică, de exemplu, vine și privește direct în lentila proiectorului în timp ce acesta funcționează, atunci nu este bine pentru ochi. Din fericire, Formovie Xming Page One reacționează instant în astfel de scenarii și oprește lumina, din nou foarte exact și fără a da greș vreodată.

Așadar, în concluzie aici, la acest capitol, Formovie Xming Page One chiar este surprinzător de bun. Nu-i ideal, nu-i nici pe departe perfect, dar raportat la cât costă și la tot ce primești la pachet, pe lângă această imagine, nu doar că-i poți ierta multe, dar realizezi că de fapt se descurcă admirabil.

Sunet

Sunet proiector Xming Page One
🔺Calitatea sunetului este demnă de inscripția „Powered by Boston Acoustics”.

Un nou capitol, o nouă surpriză plăcută. Da, am văzut din prima că pe carcasa proiectorului Formovie Xming Page One apare inscripția „Powered by Boston Acoustics”, dar am mai văzut eu din astea și nu mereu funcționează… Numai că, ce să vezi! Sunetul este peste așteptări, mult mai bun decât aș fi sperat chiar și cu implicarea Boston Acoustics.

Singurul lucru pe care îl pot reproșa ține de poziționarea celor două difuzoare a câte 5W fiecare. Ambele sunt pe spatele proiectorului, către colțurile de sus. Astfel, dacă cumva proiectorul este așezat în spatele tău (evident fără ca tu să blochezi proiecția), undele sonore vor fi direcționate și mai spre spate și se pierde mult din dinamică. Dacă însă proiectorul este puțin în fața ta, atunci primești un sunet foarte bun. Ideal, din partea mea, ar fi fost ca cele două difuzoare să fi fost poziționate fiecare pe câte o laterală. În fine, cam atât ca mențiune ușor negativă, fiindcă în rest sunetul este bun la modul general și excelent pentru un proiector de asemenea dimensiuni.

Există bass în cantitate corectă și suficient de adânc și de cald (atât cât se poate din așa dispozitiv compact), mediile sunt cu adevărat clare, bine definite și separate, iar înaltele sunt și ele acolo în doze normale, fără a fi cele mai fidele sau ascuțite. Dar, ca ansamblu. sunetul este foarte bun, Formovie Xming Page One chiar s-a ales cu ce trebuie de la Boston Acoustics.

Proiector smart portabil Xming Page One - review

Volumul maxim este și el în norme, aș spune că nu este deloc mai prejos față de cei 10W anunțați, ba din contră. Orice fel de film sună bine și nici nu aș spune că într-o cameră de dimensiuni medii ai nevoie de mai mult. Pentru a asculta muzică probabil că ți-ai dori uneori mai mult, dar nu vorbim totuși despre o boxă, ci despre un proiector.

Tot la sunet pot să vorbesc și despre cel făcut de sistemul de răcire al proiectorului. Sincer, din nou surprinzător. Asta fiindcă sistemul de răcire nu înseamnă doar un simplu ventilator, ci există și un radiator și conducte de răcire. Așadar, ventilatorul răcește lichidul din radiator, care face schimbul de căldură prin conducte, deci nu este o simplă ventilație la interior. Iar asta, ce să vezi, permite ca ventilatorul să nu facă zgomot mai deloc. OK, îl auzi dacă este liniște completă în cameră, dar dacă ai un pic de sunet din difuzoarele proiectorului nici că mai auzi ceva de la sistemul de răcire. Bravo din nou Formovie Xming Page One!

Conectivitate

Proiector smart portabil Xming Page One - review
🔺Zona de conectivitate fizică este amplasată la baza laturii spate.

Și aici mă văd nevoit să vin cu laude. Asta fiindcă Formovie Xming Page One are cam tot ce trebuie și pe această direcție. Pe zona wireles avem Wi-Fi 5 dual band și Bluetooth 5.0, care permite să poți folosi proiectorul ca difuzor extern, dar care permite pe de altă parte și să trimiți sunetul către o altă boxă compatibilă sau către căști. 

Iar pe zona de conectivitate fizică, nu se fac excese ca număr al elementelor prezente, dar avem HDMI 2.1 (mai mult decât suficient, chiar nu înțeleg de ce a fost nevoie de versiunea 2.1), dar și un USB 2.0 și un jack de 3.5 mm cu rol de ieșire analog de sunet. Lista este încheiată de portul proprietar ce permite alimentarea proiectorului.

Preț

Proiector Smart Formovie Xming Page One – 329 EUR pe eu.formevie.com – site-ul oficial Formovie, cu un suport / stand oferit cadou (preț și ofertă valabile la data publicării acestui review).

Formovie Xming Page One
4.1 / 5 Gadget Score
Pro
  • geantă interesantă de transport, din polistiren de mare densitate, care este ușoară, dar protejează foarte bine tot ce este înăuntru;
  • calitate înaltă de fabricație, cu asamblare foarte solidă, finisări atente și materiale (plastic) foarte plăcut la atingere;
  • imagine de bună calitate la modul general, poate ușor peste așteptările din acest segment;
  • funcțiile autofocus, auto keystone și de detecție a obstrucționării proiecției sunt binevenite la un așa proiector, mai ales că toate funcționează ireproșabil;
  • sunet excelent pentru un proiector atât de compact și bun la modul general;
  • ventilatorul sistemului de răcire este foarte silențios;
  • sistemul de operare Google TV oferă acces la cea mai mare bibliotecă de aplicații pentru un proiector;
  • conectivitate bine reprezentată;
  • bun raport între preț și tot ceea ce primești.
Contra
  • fără ajustări ulterioare, balansul de alb este reglat din fabrică o idee spre zona violet;
  • luminozitatea maximă nu permite vizionări decente în spații cu multă lumină ambientală. Cel mai bine se descurcă acest proiector în camere întunecate;
  • la mai mult de 2 - 2.2 metri diagonală a proiecției marginile sunt din ce în ce mai soft, conturarea este deficitară spre colțuri la diagonale mari;
  • Google TV și mai toate aplicațiile au nevoie de timp spre a se încărca, în sensul că nu ai parte de cea mai fluentă experiență de navigare prin interfață sau prin aplicații.
Concluzii

Se pare că am folosit cuvântul „surprinzător” și expresia „surpriză plăcută” de ceva cam multe ori în cadrul acestui review, dar adevărul este că fix asta descrie cel mai bine cum percepi proiectorul Formovie Xming Page One după ce ai șansa de a-l decoperi în detaliu. Cel mai probabil s-a întâmplat să mă tot surprindă și fiindcă am plecat la drum în această analiză cu așteptări minime și se pare că este greșit să faci asta. Dar, cum nu auzisem mai nimic despre Formovie până aici, nici nu aveam cum să mă pregătesc mai bine de test. Cert este că dacă ești în căutarea unui proiector compact (chiar dacă nu complet portabil, fiindcă nu are baterie integrată), cu rezoluție Full HD, cu sistem de operare și cu mai tot ce-i trebuie pentru o experiență plăcută multimedia, atunci una dintre primele opriri ar trebui să fie la Formovie Xming Page One. Din partea mea, pentru prețul afișat, chiar și fără cine știe ce oferte adiționale sau reduceri, acest proiector merită a fi luat în considerare, calitatea generală fiind poate ușor peste prețul plătit.

Design
Display
Sunet
Hardware & Conectivitate
Software
Pret / Specificatii

Proiectorul Formovie Xming Page One a fost testat timp de 18 de zile și va rămâne la noi. Întreg conținutul review-ului aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Acordul bilateral pentru roaming accesibil dintre România şi Republica Moldova a generat un trafic record în 2024 (peste 1 milion GB)

În februarie 2022 guvernele României şi Republicii Moldova au semnat „Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale.”

După Premier League, un alt eveniment sportiv important va fi transmis în exclusivitate pe voyo.ro (deci nu va putea fi urmărit în formatul clasic de televiziune)

Televiziunea clasică începe să piardă treptat drepturile de difuzare pentru diverse evenimente sportive, acestea urmând a fi transmise doar în mediul online pe platformele de streaming video.

Căști in-ear CMF Buds 2 Plus (by Nothing) – review (Surprinzătoare pe linie)

După ce primul smartphone Nothing cu care am luat contact a fost modelul 3a Pro, revin cu un review pentru un alt produs de la aceeași companie. Este vorba acum despre o pereche de căști de tip TWS in-ear, dar nu este neapărat direct de la Nothing, ci by Nothing. Da, această companie care nu…