LG lansează Pocket Photo – cea mai mică imprimantă foto pentru mobil

Ne place tuturor să imortalizăm momente cu telefonul mobil și să le vizualizăm apoi digital. Există anumite momente însă în care vrem/avem nevoie de poze în varianta lor solidă – imprimate.

LG a prezentat Pocket Photo, o imprimantă foto pentru mobil de dimensiuni extrem de mici (7.2 – 12.1 – 2.4 cm) ce cântărește doar 212 grame, susținând că este cea mai mică din lume. Pozele pot fi transmise de pe smartphone-uri prin NFC, Bluetooth sau prin cablul USB prin intermediul unei aplicații Android în care aveți și câteva opțiuni de editare. Din păcate pentru deținătorii de iPhone, nu sunt menționate opțiuni compatibile cu iOS, cel puțin nu încă. După ce ați încărcat pozele pe acest dispozitiv, le puteți printa în formatul 2X3 inch (5.1 X 7.6 cm).

Deși încă nu s-au dat detalii despre momentul sau prețul lansării în Statele Unite, în Coreea Pocket Photo va putea fi cumpărat la prețul de 169$ în oricare dintre culorile: roz, portocaliu sau argintiu.

Mai jos aveți un clip în care puteți vedea cum arată și cum funcționează acest mic gadget.

 Sursă: LG (Traducere)
Categorii
Tag-uri
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.