MarketOnline ne-a pus la dispoziție și smartphone-ul pe care-l așteptam de ceva vreme la review. Apropo, ei comercializează LG / Google Nexus 4 de 16 GB la 2299 lei. Prețul mi se pare foarte ok și asta în contextul în care alte magazine online românești cer 2399 lei pentru cel de 8 GB.
Este ciudat că LG & Google nu s-au gândit și la o variantă cu 32 GB cum au făcut la Google Nexus 7, tableta care la început venea în variante cu 8 sau 16 GB, ulterior cel de 8 GB a fost retras și în locul său a fost adusă o variantă cu 32 GB – upgrade serios la capitolul spațiu de stocare.
Nu ai cum să vinzi un telefon cu doar 8 GB spațiu de stocare și fără slot pentru microSD. Need For Speed Most Wanted și FIFA 2012 au împreună peste 4 GB și cei 8 GB sunt de fapt sub în jur de 7 GB. Ar trebui să te bazezi pe serviciile în cloud pentru muzică, fișiere, etc.
Am să utilizez denumirea de LG Nexus 4, pe site-urile din afară se poate observa că este numit Google Nexus 4 și pe plan local se utilizează LG Nexus 4. Acolo se vinde direct în Google Play store, la noi ar trebui să fie importat de către LG. Nu cred că ei îl importă oficial, momentan. Nici în oferta operatorilor de telefonie nu a intrat și știu din sursă sigură că acest pas nu se va face prea curând. Există neînțelegeri între compania sud-coreeană și operatori de telefonie.
LG Nexus 4 a fost o mică supriză când a fost anunțat. Asta pentru că în afară de spațiul de stocare și lipsă 4G / LTE, nu are niciun element care să-l tragă în jos față de un smartphone de top. Au optat pentru cea mai puternică soluție hardware – Qualcomm Snapdragon S4 Pro de tip quad-core la 1.5 GHz, 2 GB RAM. LTE-ul este inclus de chipset, dar a fost dezactivat.
Să trecem în revistă care-i sunt specificiațiile hardware și să analizăm telefonul LG pe toate fețele, pe diverse categorii bine conturate:
SmartphoneDate tehnice |
LG Nexus 4 |
Ecran | True HD IPS Plus de 4.7 inch cu rezoluție 1280×768 pixeli, 318 ppi, protejat de Corning Gorilla Glass 2 |
Procesor | Quad-core la 1.5 GHz, Qualcomm APQ8064 Krait |
Memorie | 2 GB RAM, 8 sau 16 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD |
GPU | Adreno 320 |
Sistem de operare | Android 4.2.1 Jelly Bean |
Conectivitate | 3G cu viteze de download de până la 42 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, GPS și GLONASS |
Cameră foto și video | 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, touch focus, geo-tagging, detectare a feței, photo sphere, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 1.3 Megapixeli |
Baterie | 2100 mAh |
Greutate | 139 gr. |
Grosime | 9.1 mm |
Design
Cutia seamănă cu cea de la Google Nexus 7, se vede că sunt produse înrudite: cutie neagră + ambalaj protector. La interior dați de smartphone, încărcător pe microUSB, cablu microUSB – USB 2.0, manual de instrucțiuni și clemă pentru a accesa cartela de tip microSIM. Lipsesc căștile pe jack de 3.5 mm, va trebuie să le achiziționați separat. Prețurile sunt modice, presupun că au ales să nu le pună în pachet spre a atinge pragul de preț la care-i vândut în SUA: de la 299 dolari.
Eram obișnuit de la Samsung Nexus S și Samsung Galaxy Nexus ca telefoanele din această serie a Google să fie ușor curbate la bază. LG nu a mers pe această idee și a mizat pe linii drepte. Ce amintește de apartenența la seria Nexus? Zonele rotunjite din partea superioară și inferioară, similare cu cele de la Galaxy Nexus. Display-ul a fost dus mai mult spre margini, dar nu-i un smartphone edge-to-edge, știu câteva persoane care abia aștept un astfel de telefon.
Spatele telefonului este din sticlă ca și partea frontală care-i protejată de sticlă Corning Gorilla Glass 2. De aici va rezulta o atenție mai mare, marginile ecranului sunt dintr-un metal lucios. Tot pe spate se remarcă și un model 3D care în bătaia razelor de lumină dau un efect interesant.
Nu agreez soluția cu spate din sticlă din două motive. Primul pentru că dacă telefonul scapă din mână se va sparge ușor și de aici o problemă ce necesită un drum la service, a doua pentru că adună amprentele într-un mare hal. Trebuie să recunosc că LG Nexus 4 arată bine, se observă atenția la detalii și materialele de calitate. Din păcate gripul oferit nu este tocmai bun și împreună cu sticla de pe față și spate, nu are cum să fie bine. Aș fi preferat o carcasă de policarbonat sau un plastic precum la Galaxy Nexus cu un capac al bateriei ce poate fi scos și textură ce-l face să stea bine în mână.
Nu are niciun logo în partea frontală, iar pe spate se remarcă logo-ul Nexus de dimensiuni considerabile, LG la scară mult mai mică. Senzorul de 8 Megapixeli al camerei foto abia dacă poate fi remarcat, nu iese în evidență cu absolut nimic. Prima dată remarci LED-ul flash de dimensiuni mai ample.
De remarcat că LG Nexus 4 cu display de 4.7 inch este un pic mai compact decât Samsung Galaxy Nexus cu 4.65 inch. Asta pentru că au ales să folosească un alt format. Aplicațiile la LG Nexus 4 sunt dispuse pe 5 rânduri și 5 coloane față de Samsung Galaxy Nexus pe 5 rânduri și 4 coloane.
Concluzia pe partea de design ar fi că nu-i deloc un telefon urât, chiar impresionează. Din păcate aduce și problemele mai sus amintite care nu sunt de ici de colo la un smartphone care la noi costă peste 2000 de lei. De apreciat că LG a reușit pentru 299 dolari să aducă un design deosebit.
Ecran și sunet
LG a pus ce are mai bun în acest moment. 4.7 inch, TrueHD IPS Plus cu rezoluție 1280×768 pixeli, 318 ppi și Corning Gorilla Glass 2. Similar cu ceea ce găsim și pe vârful de gamă al LG și aici mă refer la LG Optimus G2. Se vede foarte bine, uimește prin luminozitate, prin culorile naturale. Se vede destul de ok și sub acțiunea razelor soarelui dacă luminozitatea este setată la maxim. Amprentele se adună rapid pe suprafața telefonului și nu ar fi stricat un tratament oleofobic. La baza ecranului nu sunt taste capacitive ci sub formă de butoane touch, integrate pe display, soluție care sper să o văd la din ce în ce mai multe telefoane.
Sunetul vine de la o boxă dispusă pe spate. Nu impresionează nici ca volum, nici în ce privește calitatea sunetului. Domină partea de treble și bass-ul îl consider inexistent. Singurul avantaj ar fi că se aude tare. Nu are căști în pachet și am folosit unele de la Apple, clasice. Aici aș zice că se descurcă decent, reglarea volumului se face de la o tastă dedicată situată pe lateral stânga. Jack-ul de 3.5 mm a fost poziționat superior.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Soluție hardware de top, cel mai performant CPU + GPU + memorie RAM destul de mare: Qualcomm quad-core la 1.5 GHz, 2 GB RAM, Adreno 320 GPU. Spațiul de stocare la modelul testat era de 16 GB. Aș zice că-i ok, deși o variantă de 32 GB s-ar fi potrivit perfect. Atunci când îți cumperi un smartphone de top înseamnă că vrei să-l folosești la maxim. Să ai o sumă de jocuri pe el, să ai muzica cu tine și uneori la un drum mai lung să poți pune și 1 / 2 / 3 filme. Cei 16 GB sunt ok, dacă mă gândesc că în afară de MarketOnline celelalte magazine vând la preț mai mare pe cel de 8 GB. Spațiul de stocare este unul dintre punctele negative majore la Nexus 4.
Rulează Android 4.2.1 Jelly Bean și am înțeles de la un coleg că exemplarul oferit de LG la review ar avea 4.2.2 Jelly Bean. Nu mi-a afișat niciun update, cel puțin în zilele în care l-am testat.
Faptul că rulează Android 4.2.1 Jelly Bean în mod nativ, fără interfața grafică portată de producătorul hardware ar fi unul dintre elementele ce fac din telefoanele și tablete din seria Nexus să fie așa dorite de cei interesați de achiziția unui telefon Android, mai ales că upgrade-urile software vin înaintea tuturor și poți testa cea mai nouă variantă Android imediat ce a fost lansată, nu aștepți luni de zile până când vine un upgrade oficial. Pe de altă partea la LG Nexus 4 nu pierzi garanția nici dacă pui un custom ROM și sunt o multitudine pe internet.
Android 4.2.1 Jelly Bean nu se deosebește prea tare de 4.1 Jelly Bean. De remarcat ar fi zona de notificări care aduce un upgrade mai mare. Printr-un gest swipe vezi zona de notificări și mai este nevoie de un gest touch spre a avea acces la Luminozitate, Setări, Wi-Fi, Apeluri Pierdute, starea bateriei, Mod Avion, Bluetooth și ceas. Ca să activezi opțiunile pentru un dezvoltator de aplicații pe LG Nexus 4 trebuie să apăsați de vreo 3 sau 4 ori pe numărul versiunii JO440D după ce ați intra în meniul Despre telefon. Capturile de ecran / Screenshots se fac prin apăsarea concomitentă a butonului de power și cel pentru reglarea volumului în jos. Am făcut mai multe capturi de ecran ca să vedeți în detaliu ce aduce 4.2 Jelly Bean.
Se mișcă foarte rapid prin meniu, mi s-a părut și destul de stabil. Majoritatea aplicațiilor din Google Play merg a fi instalate fără probleme. Am avut o supriză la Need Ford Speed: Most Wanted când nu mă lasa să instalez aplicația, am reîncercat și a mers. Și când se facea downloadul jocului a dat eroare de vreo două ori, dar în cele din urmă am reușit a-l instala și l-am jucat fără probleme.
Mă frapează faptul că se încinge destul de rău în partea superioară, lângă camera foto. Chestia asta se simte și acum spun pe bune, se simte. HTC One X & One X+ mi-au mai oferit această supriză neplăcută.
Performanță
Am făcut câteva teste de benchmark și le găsiți în tabel:
Smartphone Teste de benchmark |
LG Nexus 4 |
Quadrant Standard | 4773 puncte |
AnTuTu Benchmark | 16504 puncte |
NenaMark1 | 59.9 fps |
NenaMark2 | 58.8 fps |
CF-Bench | |
Vellamo | Metal – 1318 puncte HTML5 – 527 puncte |
BrowserMark 2.0 | 1529 puncte |
HTML5test | 390 puncte cu Chrome pentru Android |
Conectivitate
Știți că Qualcomm folosește soluțiile de tip all-in-one, adică partea de 4G / 3G nu este distinctă de CPU. LG Nexus 4 are o soluție Qualcomm quad-core de ultimă generație, dar partea de 4G / LTE a fost dezactivată. Sunt curios dacă va apărea vreo soluție de hacking pentru unlock.
Luând în altă ordine de idei aduce 3G cu viteze de până la 43.2 Mbps. Mi-aș dori să avem această viteză la nivel național. Orange oferă 21.6 Mbps în național și în anumite areale până la 43.2 Mbps. Sunt sigur că și concurența de la Vodafone și Orange afișează astfel de viteze de download, cel puțin pe hârtie că în practică nu prea depășești 10 Mbps, cel puțin în testele făcute în ultima vreme.
Se adaugă Wi-Fi în standardele a/b/g/n, dual-band, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS și GLONASS. În partea superioară dați de jack-ul de 3.5 mm, în lateral dreapta se află butonul de power, la bază dați de microUSB cu rol în conectarea la PC cât și la încărcarea telefonului cât și tasta pentru reglarea volumului în lateral stânga. Pe fiecare latură se află câte un control sau un slot. Apropo, uitasem. Slotul pentru microSIM se află în lateral stânga, sub tasta pentru volum.
Cameră foto și video
8 Megapixeli, filmează la 1080p, multă tehnologie încorporată, cameră frontală de 1.3 Megapixeli ce știe HD. Vă las cu câteva mostre foto & video spre a vă face o impresie.
httpvh://youtu.be/QhyUqI-Lo1Y
Autonomie
2100 mAh, trece testul unei zile câtă vreme nu se folosește 3G-ul și se luptă cu greu să ajungă la acest prag dacă intervine și 3G-ul în ecuație. Ar fi mers mai bine o baterie de peste 2500 mAh sau un 3000 mAh, mai ales că-i un smartphone cu grosime de 9.1 mm. Motorola RAZR Maxx la o grosime de 9.4 mm aduce o baterie de 3300 mAh.
Concluzii
LG Nexus 4 este un smartphone de top. Sunt câteva elemente ce merită a fi precizate. Oferă o experiență plăcută, aduce Android de ultimă generație fără personalizare din partea companiei ce-l produce, update de software rapid, integrează un display de top. Dacă vrei Android fără compromisuri, s-ar putea ca LG Nexus 4 să ofere ceea ce îți doreai. La 299 euro ar fi fost un hit, niciun alt smartphone nu oferă mai mult, dar la peste 2000 lei se pune altfel problema și comparațiile se fac cu telefoane puternice.
PRO
– display de top;
– hardware puternic;
– update software rapid, fără personalizare din partea LG la nivel de UI;
– compact pentru un smartphone de 4.7 inch.
CONTRA
– cameră foto mediocră;
– autonomie redusă;
– sticlă pe spate;
– grip slab, destul de grosuț;
– se încălzește destul de tare;
– scump pe plan local față de Europa de Vest sau SUA.
Urmează și un review video.