Acer Swift 5, Spin 5 şi Switch 7 Black Edition – notebook-uri subţiri cu ecran detaşabil

/
/
30 aug. 17
/

Acer a lansat în deschiderea IFA Berlin 2017 trei noi modele de notebook-uri subţiri, cu design convertibil şi ecran detaşabil: Acer Swift 5, Spin 5 şi Switch 7 Black Edition. Noile modele dispun de tehnologie biometrică bazată pe Windows Hello pentru un plus de siguranţă, procesoare Intel Core de generaţia a opta şi un ansamblu de funcţii versatile ce oferă un echilibru între formă şi funcţionalitate.

Acer Swift 5 cântăreşte mai puţin de 1 kg, de aceea putem spune că este cel mai comod de utilizat de cei aflaţi într-o continuă mişcare. Notebook-ul integrează un display IPS de 14 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli), procesoare Intel Core de generaţia a opta, 8 GB RAM, 256 GB SSD, tehnologie audio Acer TrueHarmony cu Dolby Atmos Premium şi Windows 10. Notebook-ul este certificate Skype for Business, promite o autonomie de peste 8 ore, iar preţul va pleca de la 1099 euro.

Acer Spin 5 este un notebook tip 2 în 1 disponibil în 2 versiuni: cu ecran tactil de 13 inci ce cântăreşte 1.5 kg şi cu ecran tactil de 15 inci ce cântăreşte puţin peste 2 kg. Terminalul este echipat cu procesoare Intel core de generaţia a opta, până la 16 GB RAM DDR4, până la placa video NVIDIA GeForce GTX1050, difuzoare duale cu tehnologie audio Acer TrueHarmony cu Dolby Atmos Premium, patru microfoane utile în discuţiile online dar şi cu asistentul virtual Cortana, iar opţional se poate adăuga pentru precizie şi stylusul Acer Active Stylus. Preţurile de pornire pentru Acer Spin 5 vor fi de 899 euro (versiunea de 13 inci) şi 999 euro (versiunea de 15 inci).

Acer Switch 7 Black Edition este un device mai special pentru că este primul notebook 2 în 1 din lume echipat cu placă grafică dedicată şi răcire fără ventilator (include tehnologia Dual LiquidLoop). Terminalul vine la pachet cu procesoare Inte Core i7 de generaţia a opta, placă video NVIDIA GeForce MX150, display IPS de 13.5 inci cu rezoluţie de 2256 x 1504 pixeli, stylus încorporat şi scanner de amprente. Acer Switch 7 Black Edition cântăreşte doar 1.15 kg cu tastatura detaşată, iar preţurile de achiziţie vor începe de la 1999 euro.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Router mobil Wi-Fi 6 cu conectivitate 5G Acer Connect M4 – preview

De cele mai multe ori, când ne gândim la conectivitate în mișcare, prima reacție este să activăm hotspot-ul telefonului mobil, dar există și soluții specifice unor astfel de scenarii, iar Acer Connect M4 vine să demonstreze că un dispozitiv dedicat poate schimba modul de folosire a internetului în mers și poate conserva bateria smartphone-ului în…

Acer a marcat la București 50 de ani de activitate și a prezentat direcțiile strategice pentru era AI

După ce am văzut ceea ce a adus în față la Milano, în evenimentul dedicat segmentului profesional și educațional, Acer a organizat și la București un event similar, doar că aici au fost prezentate mai toate noutățile pregătite de compania taiwaneză pentru anul în curs.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…