Acum 20 de ani primeam din partea părinţilor primul meu telefon, un Siemens A55 🥲– în cazul vostru, care a fost primul telefon?

/
/
10 aug. 24
/

Ştiu că au mai fost astfel de articole nostalgice, însă astăzi fără să vreau am (re)descoperit că în urmă cu 20 de ani primeam din partea părinţilor primul meu telefon, un Siemens A55. Aveam 14 ani pe atunci (vai Doamne ce repede a trecut timpul🥲).

Şi uite aşa fără să vreau, am devenit iar nostalgic, mi-am adus aminte de nişte vremuri foarte faine, de o perioadă în care nu ştiam ce voi ajunge astăzi, nu ştiam mai nimic, decât doar că intram în clasa a 8-a şi mă pregăteam de Capacitate (aşa i se spunea pe atunci).

Revenind la telefon, căci suntem pe un site de tehnologie, acum 20 de ani mă întâlneam pentru prima oară cu ceea ce ulterior avea să îmi devină pasiune. Pentru mine acel Siemens A55 a fost cheia la tot ce a urmat după.

Aşa cum am mai zis, articole pe subiect am mai fost şi vor mai fi, însă ce scriam în 2015 despre al meu Siemens A55 a rămas la fel de actualitate şi azi. Cu permisiunea voastră, redau ce scriam acum mai bine de 9 ani:

“Nu ştiu cum sunteţi voi, dar mie personal îmi este câteodată dor de primul meu telefon. Nu era cel mai tare la ora aceea, nu avea dotările fiţoase din ziua de astăzi, dar eram mândru că deţineam un Siemens A55. L-am primit cadou de la părinţi de ziua mea când am împlinit 14 ani şi poate de aceea a avut o semnificaţie mult mai mare.

A fost un telefon de care îmi voi aduce aminte toată viaţa pentru că a reprezentat ceva pentru mine. Am momente când îmi este dor de el. Nu era un telefon de top, nu era ceva care să te dea pe spate, dar mie îmi plăcea. Avea un design elegant, tineresc, o cromatică drăguţă, un display monocrom care îmi ţinea mintea ocupată la orele care mă plictiseau (rupeam jocul Move the Box), nu îmi făceam grijă de semnal sau baterie, nu era un telefon monoton.

M-am bucurat de telefon toată perioadă cât l-am utilizat. O săptămână întreagă m-am lăudat cu cadoul primit de la părinţi la prieteni. Era un Siemens A55, nimic wow, dar eu eram fericit. Astăzi dacă îţi cumperi un smartphone după o luna îţi doreşti altul pentru că au apărut altele care ştiu mult mai multe chestii. Atunci nu îmi păsa de acest lucru. Aveam un telefon care îmi era suficient.

Îmi e dor de el. Sau poate nu de el, ci de perioada aceea. Perioada în care socializarea nu era online, era offline. Perioada în care primordial pentru mine era o minge de fotbal, nu un Xbox sau un iPhone 6. Perioada în care ne doream să creştem mari, singura perioadă în care timpul nu reprezenta o problemă. Îmi e dor de acei ani. Cred totuşi că acel telefon a fost primul semnal că viaţa mea, a noastră se va schimba. Tehnologia ne-a transformat. În ce? Nu ştiu clar. Ce văd este că uşor, uşor devenim nişte teleghidaţi. Dispare partea umană din noi şi ne raportăm la viaţă mult mai obiectiv decât o făceam înainte. Dacă te plimbi cu un mijloc de transport în comun vezi cum toţi oamenii stau cu ochii în ecrane şi se izolează. Unde-i umanismul în această acţiune?

Îmi e dor de Siemens A55 pentru că îmi aduce aminte de acea viaţă frumoasă, umană. Îl iubesc pentru lucrul ăsta. Dar îl şi urâsc în acelaşi timp pentru că tot el a reprezentat şi primul contact cu noua viaţă. Dar până la urmă, el doar mă avertiza. A fost doar începutul. Astăzi e doar amintirea. Mâine cine ştie, poate o arhivă pe un hard.”

Dacă aţi citit tot ce am scris până aici, vă mulţumesc. Sunt sigur că v-am trezit şi vouă (din nou) ceva sentimente, ceva nostalgie. Acum că am ajuns la final, revin cu această întrebare care deşi se repetă, o pun mereu cu acelaşi drag: care a fost primul vostru telefon? Şi încă ceva: vă este dor de el?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă grila de programe tv şi radio a celor de la DIGI la început de 2026 şi care este oferta în materie de abonamente?

DIGI este cel mai mare operator pe piaţa de televiziune din România, la jumătatea anului 2025 compania având o cotă de piaţă de 76%. Locurile 2 şi 3 sunt ocupate, la foarte mare distanţă, de Orange cu o cotă de piaţă de 13% şi Vodafone cu o cotă de piaţă de 9%.

2025 a fost un an record pentru producătorii auto chinezi în România, numărul înmatriculărilor crescând de 6 ori comparativ cu 2024 (cele mai de succes nume au fost MG, BYD, Geely şi Chery)

Piaţa auto de maşini noi din România a avut un an tensionat, însă luna decembrie a fost una de vis (+54.36% vs decembrie 2024), astfel că la nivel de 2025 putem vorbi de o creştere mică de 3.77% vs 2024 (156.083 unităţi înmatriculate).

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…