ADATA i-Memory de 32 GB – review

/
/
29 feb. 16
/

Majoritatea clienților de iPhone la scară globală se opresc asupra modelului cu 16 GB spațiu de stocare, cel puțin la versiunile noi ale telefonului Apple. iPhone 6S și 6S Plus filmează 4K, iar cu câteva clipuri de scurtă durată + aplicații mai complexe pe partea de grafică te trezești că spațiul de stocare se dovedește insuficient.

ADATA s-a gândit la o soluție, pentru momentele în care ai nevoie de spațiu de stocare suplimentar și a adus ADATA i-Memory cu 32 GB spațiu de stocare, un stick cu USB 3.0 la un capăt și port Lightning la celălalt. Apropo, produsul ADATA funcționează cu iPod, iPhone și iPad, toate produsele ce au port Lightning.

Specificații ADATA i-Memory

  • versiuni cu 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare;
  • versiuni de culoare: alb și negru;
  • dimensiuni de 60.64 x 32.63 x 9.9 mm grosime;
  • 16 gr.;
  • compatibil cu USB 3.0 și USB 2.0;
  • compatibil cu toate versiunile de Windows, de la XP până la Windows 10, de la Mac OS 10.6 spre versiunile mai noi, de la iOS 7.0 spre iterațiile recente.

Design

ADATA-i-Memory-32-GB (7)

În pachet dați de stick-ul USB, la noi a sosit cu 32 GB. Alături de acesta se află instrucțiunile de folosire. Cântărește 16 gr., are 2 porturi: Lightning și USB 3.0. Printr-un control lateral îl transformi în stick de memorie pentru device-urile Apple sau la nevoie când transferi conținutul pe PC, ascunzi conectorul Lightning și accesezi USB-ul 3.0 pentru transfer rapid de fișiere. Cu sliderul la jumătate, ambele porturi sunt acoperite / protejate. 

Sunt două versiuni de culoare: alb și negru. ADATA ne-a oferit varianta albă cu galben pe spate. Prin colțurile rotunjite și culorile alese aș spune că se integrează destul de frumos cu iPhone-ul, dacă nu ar fi sigla ADATA, ai zice că-i un accesoriu dezvoltat de compania condusă de Tim Cook.

ADATA i-Memory are dimensiuni relativ compacte, ușor de strecurat în buzunar, rucsac, geantă etc. Ca design aș spune că există compatibilitate cu iPhone, iPod etc.

Funcționalitate

ADATA-i-Memory-32-GB (11)

Conectezi ADATA la iPhone și te invită să descarci aplicația de file management există în App Store: i-Memory. De acolo controlezi datele existente pe stocarea externă, dar și pe cea internă. Meniul este grupat în Stocare internă, Telefonul meu, Status și Setări. Ai informații legate de diverse fișiere Fotografii, Muzică, Video, Documente, File Manager. De aici transferi fișiere între cele două tipuri de stocare. Totul se face în ritm alert, fără timpi de așteptare mari.

ADATA i-Memory suportă redarea de conținut Ultra HD 4K, dar are suport și pentru funcția Apple AirPlay necesară la conexiunea iPhone-ului cu Apple TV. Poți să faci streaming de conținut cu Apple TV, direct de pe stick-ul ADATA conectat la telefonul sau tableta companiei americane.

Are suport pentru 40 de formate: Muzică – MP3/WAV/M4A, Video – AVI/MP4/RMVB/MOV/MKV/MPG/WMV, Photo – JPG/BMP/GIF/PNG/TIF/GIT/BMPG/DNG/CR2/RAF/NEF/RAW, Document – TXT/PDF/PPT/DOC/XLS/HTML/PAGES/XLST/DOCX/PTT/PTTX/KEY/RTF/NUMBERS/VCF/HTM.

Galerie de screenshots cu aplicația i-Memory;

Performanță

Rezultat obținut în CrystalDiskMark:

CrystalDiskMark-ADATA-i-Memory-1

Preț

ADATA i-Memory de 32 GB – 347 lei la ITgalaxy.

Concluzii

ADATA-i-Memory-32-GB (10)

ADATA i-Memory este un USB stick interesant, destinat celor ce lucrează cu multe fișiere on-the-go și au nevoie de o modalitate rapidă de stocare și transfer a datelor. Plus că poți stoca fișiere pe care să le redai pe Apple TV-ul de acasă.

PRO

  • design ce amintește direct de iPhone-urile de generație recentă;
  • aplicație companion ce mi s-a părut ușor de folosit, bine structurată;
  • transfer rapid al fișierelor;

CONTRA

  • prețul s-ar putea să fie cel ce-i sperie pe potențiali cumpăratori, mai ales într-o piață emergentă precum cea locală.

Galerie de imagini cu ADATA i-Memory;

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.

Reduceri de până la -38% la încuietorile inteligente WELOCK până pe 12 noiembrie 2026

Black Friday a trecut, însă nu trebuie să așteptați campaniile promoționale din preajma sărbătorilor de iarnă dacă vreți să profitați de reduceri mari la încuietori inteligente WELOCK, fiindcă puteți face asta până pe 12 noiembrie 2026. Vorbim de promoții care taie prețurile cu până la -38%, iar transportul este gratuit din depozitele europene, deci fără…

Televizor TCL QD-Mini LED 65P8L – review: preț corect pentru un mid-range cu reale valențe de flagship

La sfârșitul verii 2025 vă prezentam pe larg TCL 55P8K, iar acum i-a venit rândul succesorului, pe care l-am primit la test în versiunea cu diagonală de 65 inch. TCL P8L mai este disponibil pe 55, 75 și 85 de inch.  Aș vrea să atrag atenția de la bun început că seria P8L de la…