Merg mână în mână. Adineauri, aud ciocănituri serioase în uşă. Mă ridic de pe scaun, din faţa laptopului şi deschid. Tipa de la asociaţia de locatari, îmbrăcată în roşu, mă întreabă direct (nici bună ziua nu a dat):
– Dumneavoastră cu ce partid sunteţi?
– Păi ştiţi eu nu prea sunt cu partidele politice.
– Uitaţi, dacă vreţi să veniţi în parcarea din faţa blocului căci vin nişte parlamentari PSD.
Problema era că nu ştiam cum să scap de acest apel neaşteptat şi până la urmă îi zic că sunt ocupat şi nu pot, altădată. Oricum, m-am gândit mai bine, nu sunt dependent de ea în niciun fel doar sunt singurul fraier de pe scară care plăteşte totul la timp.
Mă miram eu de ce ea este atât de activă prin zonă de dimineaţă. Asta era motivaţia – un fel de întrunire pentru PSD. Deja lumea s-a strâns (unele persoane şi-au luat şi scaunele). Sunt curios ce baliverne o să înşire parlamentari aia. I-am mai văzut la alegerile trecute, în rest nu le prinzi piciorul prin cartier (ce dracu să caute, doar nu s-ar interesa de problemele din zonă). Întâmplarea asta vine să demonstreze ce spuneam acum câteva minute şi anume că ne place să credem în câştiguri peste noapte, salarii de nabab şi alte porcării spuse de leprosul politician carpatin.
În fiecare românaş se ascunde un politician: Dacă aş fi eu câte aş face… este pe buzele fiecăruia. De fapt, s-ar căpătui ca şi cel pe care îl invidiază – politicul atrage prin prisma intereselor personale care primează în faţa binelui public. Electoratul este ascultat doar în preajma alegerilor.
Update: Am să revin cu o fotografie a “mitingului” pro-PSD. Îmi pare rău că poza nu este foarte explicită dar de la mine de la fereastră aşa se vede.