AGON PRO AG344UXM – monitor de gaming cu rată de refresh de 170Hz şi preţ uriaş

/
/
18 iun. 22
/

AGON by AOC a anunţat lansarea în România a monitorului de gaming AGON PRO AG344UXM. Vorbim de un monitor ultrawide de 34 inci cu iluminare de fundal MiniLED, certificare VESA DisplayHDR 1000, rată de refesh de 170Hz, timp de răspuns GtG de 1 ms și rezoluție UWQHD (3440 x 1440 pixeli).

AGON PRO AG344UXM dispune de un număr superior de 1152 de zone cu intensitate dinamică care se pot aprinde sau stinge individual pentru a afișa în același cadru zone complet întunecate sau secțiuni luminoase de până la 1000 niți. Certificarea VESA DisplayHDR 1000 mărește contrastul perceput și crează o imagine realistă unde umbrele pătrunzătoare și zonele iluminate puternic sunt afișate simultan fără a afecta ansamblul vizual. Datorită panoului IPS cu unghiuri largi de vizualizare (178°/178°), a preciziei înalte de reproducere a culorilor (99% DCI-P3 100% sRGB) și adâncimii de culoare pe 10 biți, monitorul poate afișa nuanțe vii și atrăgătoare.

Monitorul iese în evidență cu imagini fluide datorită panoului cu rată de refresh la 170Hz și a timpului de răspuns GtG  de 1 ms. Acesta excelează în jocurile cu mecanică rapidă și include tehnologia Adaptive-Sync pentru a înlătura efectele de tear-ing și stutter-ing.

AGON PRO AG344UXM este ideal pentru aranjamente cu un singur ecran destinate productivității și divertismentului. Datorită porturilor HDMI 2.1 și DisplayPort 1.4, monitorul poate fi conectat cu ușurință la console si plăci grafice de generație curentă. Portul USB-C asigură simultan alimentarea cu energie până la 90W și transmisia semnalului video la 170Hz – 10 biți.

Capacitatea de andocare a monitorului este completată de hub-ul cu 4 porturi USB și unul USB tip B upstream. În practică, un mouse și o tastatură conectate la acest hub pot fi folosite cu ajutorul comutatorului KVM pentru a controla dispozitivul conectat la USB-C ( ex: laptop) sau USB-B (ex: desktop PC). Pentru a profita de spațiul orizontal larg, monitorul suportă Picture-by-Picture, adică poate afișa simultan imagini din două surse separate.

Aspectul specific lui AGON PRO AG344UXM urmărește liniile de design cu 3 laturi subțiri și accente roșii ale seriei AGON PRO, ce a primit premiul “Red Dot Design Award”. Pentru o personalizare sporită, iluminarea LightFX RGB de pe partea din spate poate fi sincronizată cu alte periferice AOC cu ajutorul software-ului G-Menu.

AGON PRO AG344UXM va fi disponibil din iulie 2022 la un preţ recomandat de „doar” 9009 Lei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Prezența Acer la IFA 2026 a fost una solidă, fiind expuse de la ultrabookuri extrem de ușoare și laptopuri sustenabile, până la ecrane la 1.000 Hz și relansarea Packard Bell

Ediția IFA 2026 de la Berlin a consemnat o prezență de anvergură pentru Acer, compania aducând în atenția publicului un portofoliu vast de echipamente ce acoperă de la sisteme ultra-portabile și inițiative ecologice, până la monitoare de gaming de înaltă performanță și o reinterpretare stilizată a unui brand istoric.

IFA 2026: Acer lansează la IFA 2026 prima serie de monitoare de gaming la 1.000 Hz, alături de ecrane 5K și tehnologii QD-OLED

Acer a prezentat în cadrul IFA 2026 o serie extinsă de monitoare din familiile Predator, Acer Nitro și Acer ProDesigner, încercând astfel să acopere atât cerințele gamerilor pasionați și ale jucătorilor de esports, cât și pe cele ale creatorilor de conținut profesional. Portofoliul nou anunțat include panouri cu viteze de reîmprospătare record, iluminare Mini LED,…

Monitor OLED de gaming Acer Predator X27U – prezentare (Mai nimic de reproșat și totul la un preț corect raportat la tot ce primești)

Gama Predator de la Acer este cea în care sunt propuse cele mai puternice și mai performante laptopuri, desktop PC-uri, monitoare și alte periferice ale companiei taiwaneze. Astăzi vă prezint un monitor OLED de top, unul căruia cu greu i-aș putea reproșa ceva, mai ales când vom vedea și prețul.