Allview P5 Life – review

30/04/2015

Din punctul meu de vedere, Allview P5 Life se dorește a fi un concurent din partea companiei brașovene pentru smartphone-urile din programul Android One. Specificațiile hardware similare și update-ul promis către Android 5.0 Lollipop sunt cele două elemente care m-au făcut să ajung la această concluzie. În plus, prețul de comercializare al lui Allview P5 Life este foarte apropiat cu al unicului smartphone Android One ce se importă oficial și în țara noastră – Karbonn Sparkle V.

Cum se va descurca în utilizarea cotidiană și alte detalii veți afla pe parcursul acestui review, deocamdată începem cu

Specificații Allview P5 Life

Specificatii Allview P5 Life

Design

Allview P5 Life

Pachetul în care a sosit Allview P5 Life mai conținea: bateria, încărcătorul, cablul microUSB – USB 2.0, căștile de tip in-ear pe fir lat, manualul de utilizare, certificatul de garanție și codul pentru activarea Premium pentru o perioadă limitată de timp a antivirusului preinstalat. Menționez că nu am găsit o folie de protecție pentru ecran, dar smartphone-ul avea una gata montată din fabrică.

Dimensiunile compacte ale lui Allview P5 Life sunt normale pentru un device cu ecran de 4.5 inci. Nu este unul slim, cei 9 mm grosime dând impresia de robustețe. Legătura dintre sticla ecranului și capacul bateriei se face printr-o bandă metalică ce își pune la dispoziție proprietățile pentru a oferi o rigiditate crescută întregului ansamblu.

Designul nu oferă detalii ieșite din tipar, dar materialele sunt chiar unele alese cu grijă, mai ales când ne raportăm la prețul de comercializare al lui Allview P5 Life. Banda de metal și spatele realizat dintr-un plastic ce imită pielea (în stilul Samsung Galaxy Note 3) plac la fel de mult precum finisările realizate cu grijă. Gripul oferit este unul bun, iar dimensiunile compacte ajută și ele la senzația că nu vei scăpa prea ușor telefonul din mână.

Proba de design este absolvită cu brio de Allview P5 Life căruia nu prea ai ce-i reproșa. Construcția solidă, materialele chiar mai bune decât te-ai aștepta și finisările atente sunt toate elemente pe care nu te-ai aștepta să le găsești la un smartphone din această categorie de preț.

Ecran și sunet

Allview P5 Life

Display-ul de 4.5 inci cu rezoluție 854 x 480 pixeli este unul IPS, ce se pare că beneficiază și de tehnologia OGS. Cel puțin așa apare în specificațiile oferite de Allview pe site-ul oficial. Unghiurile de vizualizare nu mi s-au părut atât de largi precum s-ar presupune la un panel OGS.

În schimb, culorile sunt plăcute, naturale, iar luminozitatea suficientă. Lizibilitatea în bătatia directă a soarelui putea fi mai bună, dar nu este ceva de neacceptat. Touchscreen-ul răspunde bine la comenzi și nu au existat neplăceri din această direcție.

Sunetul extern redat din difuzorul de pe spatele lui Allview P5 Life este slab. Intensitatea este foarte scăzută și te va face cu siguranță să pierzi apeluri sau notificări. Calitatea practic nici nu poate fi prea bine apreciată, întrucât la volum maxim abia auzi ceva într-un mediu mai zgomotos.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația este diametral opusă. Dat la maxim, volumul din căști va deveni imediat deranjant și nu vei putea asculta muzică decât cu riscul de a-ți provoca singur durere în timpan. Calitatea este foarte bună și ea, atâta timp cât ai niște căști ceva mai bune decât cele din pachet. Acestea nu oferă suficient bass, iar conturarea celorlalte frecvențe lasă și ea de dorit.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Allview P5 Life

Principalele elemente hardware sunt date de procesorul MediaTek de tip quad-core la 1.3 GHz pe Cortex-A7, acceleratorul grafic Mali-400, memoria RAM de 1 GB și cei 8 GB de spațiu de stocare. Spațiul total disponibil utilizatorului este de aproximativ 6.15 GB, împărțiți în 0.98 GB pentru aplicații și 5.17 GB ca și spațiu de stocare propriu-zis. Prima partiție se dovedește total insuficientă, deoarece nu am putut instala toate testele de benchmark o dată, ci a trebuit să șterg câteva pe rând pentru a le putea rula pe toate.

Sistemul de operare instalat pe Allview P5 Life este Android 4.4.2 KitKat fără aproape nicio modificare la nivel de interfață grafică. Zona de notificări, cea de setări rapide și majoritatea celorlalte elemente sunt la fel ca în cazul unui Android în stadiu nativ. Asta se vede de la primul contact, întrucât totul rulează foarte bine, nu agață și nu există lag decât când sunt executate prea multe task-uri în același timp.

Jocuri complexe, precum Real Racing 3, nu pun nici ele la grea încercare ansamblul hardware. Nu sunt oferite cele mai bune detalii, dar experiența generală este una plăcută.

Aplicațiile preinstalate pe Allview P5 Life sunt extrem de puține la număr. Practic, în afară de cele binecunoscute de la Google, mai avem doar Bitdefender Antivirus, Actualizări de sistem (actualizări software OTA), Facebook, Selfcare (shortcut către pagina de mobil Allview.ro) și Sistem update (actualizări software prin intermediul cardului microSD).

Performanță

Teste benchmark Allview P5 Life

Toate rezultatele din testele de benchmark prin care a trecut Allview P5 Life sunt reunite în tabelul de mai jos:

Tabel teste benchmark allview P5 Life

Conectivitate

Allview P5 Life

Allview P5 Life este un smartphone dual-sim ce poate accepta o cartelă de dimensiuni normale și una de tip micro sim. Vitezele în 3G sunt de până la 21 Mbps la descărcare și de până la 5.76 Mbps la încărcare. Pe lângă conectivitatea 3G mai sunt oferite Wi-Fi 802.11 în standardele b/g/n, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, radio FM cu RDS, microUSB (pe laterala de jos) și jack de 3.5 mm – în partea de sus a smartphone-ului.

Butonul power și tastele pentru reglarea volumului se află situate pe partea din dreapta a smartphone-ului. Datorită apropierii dintre ele poți la început să apeși greșit pe alt buton decât cel pe care îl căutai.

Semnalul GSM este recepționat normal și stabil. Calitatea în apelurile de voce este medie, deși pe site-ul Allview avem bifată opțiunea HD Voice în dreptul lui P5 Life.

Cameră foto și video

Allview P5 Life

La prima pargurgere a specificațiilor oferite de Allview P5 Life observăm că nu s-a pus prea mare accent pe capacitățile foto-video. Camera principală nu oferă decât maximum 5 Megapixeli pentru poze, iar cea secundară este de 2 Megapixeli. Așadar, nici rezultatele nu au cum să impresioneze.

Clipurile video, deși apar captate la o rezoluție Full HD 1080p cu 30 fps, par mai degrabă a fi unele să zicem HD, dacă nu chiar VGA. Cam acesta este nivelul de detalii. Nu vei cumpăra în mod clar un Allview P5 Life pentru camerele foto pe care le încorporează.

LED flash-ul din dotare nu este suficient de puternic nici pentru a fi folosit pe post de lanternă ad-hoc, darămite pentru a ilumina mai departe de 1 metru subiecții ce vor fi imortalizați.

Mai jos aveți câteva exemple de fotografii făcute cu Allview P5 Life. Toate imaginile din galerie sunt lăsate la rezoluția maximă de 5 Megapixeli.

Autonomie

Allview P5 Life

Chiar dacă Allview P5 Life nu are consumatori importanți (mă refer în special ecranul de 4.5 inci cu rezoluție 854 x 480 pixeli), bateria de 1850 de mAh nu reușește să ofere o autonomie decentă. În funcție de scenariu poate fi epuizată chiar și în mai puțin de jumătate de zi.

Cu puțină grijă și fără prea multe sarcini lăsate să ruleze în fundal, poți depăși o zi întreagă sau poate chiar mai mult. Fiecare utilizator în parte poate determina o autonomie mai bună sau total insuficientă. De aceea, acest capitol este întotdeauna unul destul de subiectiv, întrucât nevoile sunt extrem de diferite de la persoană la persoană.

Preț

Allview P5 Life – 499 399 lei la eMAG

Concluzii

Allview P5 Life

Cu un preț mai mic de 500 de lei în această perioadă și probabil chiar mai scăzut în lunile ce vor urma, Allview P5 Life reprezintă un smartphone destul de competent. Nu are cel mai puternic ansamblu hardware, camera foto dezamăgește, dar experiența în utilizare este plăcută, iar construcția solidă și materialele bune alcătuiesc un tablou reușit.

Update-ul către Android 5.0 Lollipop promis pentru 2015 va convinge probabil și mai mulți clienți ce doresc un sistem de operare cât mai actual.

La final vă las cu principalele puncte PRO sau CONTRA pentru Allview P5 Life:

PRO

– construcție, materiale și finisări bune mai ales pentru această categorie de preț;

– raport preț / specificații;

– sistem de operare ce rulează fluent, fără lag;

– update promis către Android 5.0 Lollipop;

– sunet bun oferit prin jack-ul de 3.5 mm.

CONTRA

– autonomie redusă oferită de acumulator;

– sunet slab redat prin difuzorul extern;

– cameră foto-video cu rezultate mediocre.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.