Este primul telefon dual-sim fără Android pe care-l testez în ultimele luni de zile. Visual Fan ni l-a trimis la review alături de tableta Allview AllDro 3 Speed Quad. Telefonul este promovat sub trei deziderate: eleganță, simplitate și rafinament. Prețul de comercializare se ridică la 199 lei.

A fost interesant să lucrez, din nou, cu un telefon ce aduce aminte la nivel de design de modelele ce dominau piața până la invazia smartphone-urilor. Sunt sigur că într-o piață emergentă precum România încă sunt căutate telefoanele mobile cu design clasic, tastatură alfanumerică, interfață simplă și ușor de accesat. Prin display-ul de 2.8 inch cu rezoluție 240×320 pixeli mi-a adus aminte de primul meu smartphone, Samsung i550 care rula Symbian S60.

Să trecem în revistă care sunt specificațiile lui Allview Simply S5:

Telefon

Date tehnice

Allview Simply S5

Ecran

TFT de 2.8 inch cu rezoluție 240×320 pixeli și 262.000 de culori

Procesor

Memorie

16 MB, dar nu sunt disponibili pentru stocare și aveți nevoie de un card microSD, slot pentru cardurile microSD de până la 32 GB

GPU

Sistem de operare

Conectivitate

EDGE, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, radio FM

Cameră foto

2 Megapixeli și fără cameră frontală

Baterie

1280 mAh

Greutate

113.6 gr.

Grosime

10.2 mm

Design

Allview-Simply-S5 (1)

În cutie dați de telefon, bateria de 1280 mAh, certificat de garanție, manual de instrucțiuni, căști pe jack de 3.5 mm, încărcător și cablu microUSB – USB 2.0. Mă bucur să văd că folosește un port microUSB precum telefoanele cu Android și nu vine cu vreun încărcător micuț pe un jack special.

Veți regăsi un telefon clasic ca formă, display generos pentru clasa din care face parte / 2.8 inch cu rezoluție 240×320 pixeli și 262.000 culori, tastatură alfanumerică organizată într-un mod plăcut, taste care răspund rapid comenzilor, plăcute la atingere, te obișnuiești rapid cu ele. Capacul bateriei a fost făcut din metal, la fel și rama telefonului. Nu au făcut rabat în ce privește calitatea fabricației. Și din clipul video veți remarca că este un telefon cu adevărat elegant, simplitate dezarmantă în ce privește liniile de design.

M-am jucat cu Allview Simply S5 de-a lungul ultimelor săptămâni și niciodată nu mi-a dat impresia de telefon low-cost. Dă impresia de rezistență în timp, la utilizare îndelungată.

Ecran și sunet

Allview-Simply-S5 (18)

2.8 inch cu rezoluție 240×320 pixeli, fără control tactil. La început aveam tendința să apăs pe display pentru a accesa diverse funcții. Poți regla luminozitatea. Este un display ok, nu uitați că-l raportez la categoria de telefoane cu prețul situat între 180 – 250 lei. Au implementat un ecran generos. Majoritatea se opresc la maxim 2 inch, 2.8 inch deja vine din altă clasă. Sunt telefoane touch cu display de 2.8 inch…

La baza ecranului dați de tastatura alfanumerică, taste mari, ușor de accesat. Sub ecran se află logo-ul Allview, tasta pentru meniu și back + o tastă centrală și puteți seta diverse funcții accesabile prin apăsarea tastei centrale pe câte o latură. Tasta pentru oprirea convorbirilor vine cu dublu rol adăugându-se și oprirea / pornirea telefonului. Deblocarea ecranului se face prin apăsarea tastei centrale. Mai multe detalii la capitolul interfață și aplicații.

Boxa este dispusă în spate, lângă senzorul de 2 Megapixeli. Allview Simply S5 este unul dintre acele telefoane pe care nu ai cum să nu le auzi, sunet cu amplitudine mare, nu impresionează pe partea de bass. Contează că oferă un sound puternic, îl auzi când sună fără probleme. Dispune de jack de 3.5 mm și vine cu căști compatibile, telefonul integrează și radio FM. Va fi pe placul celor care ascultă radio-ul, dar prin slotul pentru microSD de până la 32 GB puteți transforma Simply S5 și într-un player mp3 ad-hoc. Se descurcă onorabil.

Hardware, interfață și aplicații

Allview-Simply-S5 (13)

Nu sunt oferite detalii legate de procesor, GPU. Telefonul nu rulează un sistem de operare ca atare ci o interfață. Sunt sigur că are un CPU tactat la sub 200 MHz. Cei 16 MB spațiu de stocare sunt folosiți de telefon pentru interfață, aplicații preinstalate și pentru a stoca fișiere pe S5 trebuie achiziționat un microSD, de până la 32 GB.

O să discutăm mai multe vis-a-vis de interfață și aplicațiile preinstalate. Telefonul bootează rapid. Afișează logo-ul Allview Mobile și în 4 – 5 secunde ai acces la ecranul de start și meniu. Ecranul de blocare / deblocare oferă acces către funcții presetate. Poți customiza ecranul de start cu diverse widgets, meniul de deblocare cu scurtături către funcții pe care le accesați în mod uzual.

Mi-a plăcut ergonomia interfeți și cât de rapid m-am adaptat. Mi-a amintit puțin de telefoanele Android. Meniul este structurat pe trei coloane și patru rânduri. Pentru navigarea prin aplicații utilizați tasta centrală, tasta Back din partea dreaptă.

Capitolul Performanță iese din discuție. Nu este un smartphone pe care să rulez teste de benchmark. Merge într-o altă categorie, un telefon dual-sim folosit pentru apeluri, mesaje și ocazional pentru accesarea informațiilor de pe web. Dintre aplicațiile preinstalate: Calendar, Calculator, Alarmă, Notițe, radio FM, Ora pe Glob, Browser, Cinema, Java, Player audio, Facebook, Twitter, Opera Mini, Yahoo! Messenger, jocuri de la GameLoft în genul Mortal Kombat, ASPHALT 6, BlockBreaker etc.

Găsiți aplicații pe web, scrise în java și compatibile cu S5. Nu sunt precum cele din Google Play, App Store sau Windows Store, dar extind funcționalitatea telefonului. Mi se pare de bun augur că au pus aplicații dedicate pentru Facebook, Twitter, un browser în genul Opera Mini și cel mai folosit serviciu de messenger pe plan local / Yahoo! Messenger. Telefonul nu știe decât EDGE (teoretic ar ajunge până la 475 kbps, dar practic se cantonează pe la 135 kbps).

Conectivitate

Allview-Simply-S5 (10)

EDGE, GPRS, bluetooth 2.0, microUSB, jack de 3.5 mm. Lipsesc 3G-ul și Wi-Fi.  Vă dați seama că la 199 lei nu-i poți cere să ofere o conectivitate completă și sunt zone în care s-au făcut compromisuri. Jack-ul de 3.5 mm îl regăsiți în lateral dreapta, portul microUSB la baza lui Simply S5. Tasta roșie pentru încheierea apelurilor are rol de power și implicit de pornire sau oprire a lui S5.

Calitatea convorbirilor este bună. Punctul PRO la capitolul conectivitate ar fi existența a două sloturi SIM de dimensiune normală. Capacul bateriei se îndepărtează prin apăsare sa în jos. Va fi nevoie să scoateți bateria de 1280 mAh. Astfel ai acces la cele două sloturi SIM și la cel pentru microSD. Au pus un desen ca să ai idee cum le montezi. SIM-ul de bază se poziționează orizontal, cel superior vertical și slotul microSD la fel.

Cameră foto și video

Allview-Simply-S5 (9)

2 Megapixeli și pentru a capta imaginile este nevoie de un card microSD. Memoria internă permite stocarea unei singure fotografii. Vă las cu câteva mostre făcute cu Simply S5. Nu dispune de LED flash, fotografierea se face sacadat și impune un oarecare timp de așteptare.

Autonomie

Allview-Simply-S5 (8)

1280 mAh, display de 2.8 inch, dual-sim. Impresionează în mod plăcut. Cu ambele SIM-uri activem, apeluri, mesaje, puțin net via 2G / EDGE și trece fără probleme de 2 – 3 zile de utilizare intensivă.

Preț

eMAG – 199 lei.

Concluzii

Allview-Simply-S5 (21)

Allview Simply S5 este un telefon ce oferă multe pentru prețul său de comercializare. Îl recomand celor care caută un telefon cu un design elegant, rezistent în timp, au nevoie de un telefon cu conectivitate dual-sim, autonomie bună, ușor de folosit.

PRO

– design elegant, mult metal, rezistență în timp, calitate bună a fabricației;

– interfață simplă, tastatură ergonomică, slot pentru microSD, jack de 3.5 mm;

– încărcare prin microUSB și transfer facil de fișiere între telefon și PC;

– acces la o serie de aplicații preinstalate precum Facebook, Twitter, Yahoo! Messenger, Opera Mini;

– sunet ce impresionează prin amplitudine;

– raport preț / performanțe excelent;

– autonomie bună;

CONTRA

– lipsa 3G sau Wi-Fi;

– rezultate la captura foto & video care sunt dezamăgitoare;

– inexistența unui market oficial cu aplicații.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.