Am văzut Brick, filmul numărul 1 pe Netflix pe 13 iulie 2025, iar acesta intră bine cu o pungă de floricele şi o bere rece (că e vară doar)

Filme
/
/
13 iul. 25
/

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Aseară am avut de ales între a termina ultimele două episoare din Squid Game 3 şi acest film Brick (am văzut tutorialul şi mi-a plăcut). Cum Squid Game 3 cam ştiu cum se termină (din păcate toată lumea a scris despre acest lucru) şi nici nu m-a impresionat prea mult în primele episoade ale ultimului sezon, am dat o şansă filmului german.

Trebuie să recunosc că am rămas un mic fan al lui Matthias Schweighöfer (nu mă întrebaţi cum se citeşte, eu abia am reuşit să dau copy-paste la nume😅) după filmul Army of Thieves, film în care face un rol genial în postura unui spărgător de seifuri. Şi în Army of the Dead joacă bine, dar acolo are un rol secundar şi nu iese aşa mult în evidenţă.

Brick pleacă de la o idee foarte mişto, un cuplu aflat pe picior de despărţire se trezeşte într-o dimineaţă blocat în propriul apartament (acesta este înconjurat de un zid misterios apărut peste noapte). Şi de aici pleacă toată acţiunea, cuplul trebuie să găsească o modalitate de a se salva, de a ieşi din această închisoare.

Evoluţia filmului este cât se poate de firească, naturală, începutul chiar ridică multe semne de întrebare, doar că pe parcurs apar (din păcate) intervenţii şi idei clişeice. Nu putea să lipsească nici personajul negativ, cel care devine foarte uşor de recunoscut, iar din acel moment totul devine previzibil. Prea previzibil aş spune.

Regizorul a preferat să pună accent prea mult pe poveste oamenilor, pe dramele trăite de aceştia şi s-a îndepărtat mult de la ideea din spate. Cred că se putea evita acest lucru prin dezvoltarea unei poveşti complexe şi misterioase în jurul zidului (până la urma asta a atras în trailer, acel zid apărut peste noapte ce a transformat blocul într-o închisoare, nu sentimentele rănite ale personajelor).

Aşa cum am mai zis, evoluţia trece rapid de la mister la previzibil, iar finalul este cât se poate de banal (în ultimele 10 minute toate ideile de a scăpa vin una după alta, nu mai există nimic greu, totul pare ca într-un escape room în care ai găsit soluţia).

Chiar şi aşa, Brick nu este chiar atât de rău pe cât zic oamenii prin review-uri (pe IMDB am văzut că are 5.4), te ţine prins în permanenţă, iar floricelele şi berea rece intră perfect. Dacă ai şi un sistem de sunet bun, pune-l la treabă, în Brick ai de ce.

Nu este un film wow, dar nici bow, este un film bun din curtea Netflix, unul corect.

🟢NOTA: 7 din 10.🟢

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Serviciul de streaming video SkyShowtime intră la dietă şi reduce preţurile dacă te abonezi pentru următoarele 6 luni

Serviciul de streaming video SkyShowtime este unul dintre cele mai cunoscute din România, acesta devenind şi mai vizibil după alianţa cu DIGI (după cum probabil ştiţi deja, operatorul are un abonament tv ce se numeşte Digital SkyShowtime ce oferă acces la două canale tv cu tematică specifică, cât şi la platforma de streaming naţională).

Operatorii telecom vor oferi în viitor o viteză minimă garantată pentru internetul pe mobil, iar noi vom plăti în funcţie de pragul minim dorit

Aţi observat în ultima perioadă că abonamentele de telefonie mobilă vin cu resurse nelimitate în România, iar aici mă refer la minute, SMS-uri şi, mai ales, internet. Pentru operatori devine din ce în ce mai greu să convingă utilizatorii să aleagă variantele mai scumpe, deoarece în prezent nu prea au ce oferi în schimb pentru…

Huawei Watch GT 7 Pro – review + cod exclusiv de reducere de -300 lei

Fiecare început de toamnă din ultimii câțiva ani reprezintă pentru Huawei momentul la care sunt introduse noile generații ale celor mai importante dispozitive purtabile din gama companiei. Vorbim desigur despre ceasurile inteligente din seria Watch GT, care au ajuns în acest an la cea de-a șaptea generație. Am participat la evenimentul grandios de lansare internațională…