Am văzut Frankenstein, filmul numărul 1 pe Netflix pe 15 noiembrie 2025 şi este în TOP 5-ul meu de anul acesta

Filme
/
/
15 nov. 25
/

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Timpul meu pentru filme este de obicei în weekend, iar în ultimele zile am primit mai multe recomandări de la voi pentru a urmări pe Netflix noul film Frankenstein (chiar şi de la Greuceanu, cititorul nostru fidel şi un fin critic cinematografic al site-ului). Aşa că aseară asta am făcut, am văzut Frankenstein.

Cu un buget de 120 de milioane de dolari, cu actori precum Oscar Isaac, Christoph Waltz şi Jacob Elordi (un tânăr cu foarte mare potenţial) şi cu mega cunoscutul Guillermo del Toro la butoane, Frankenstein nu prea avea cum să fie un eşec. Şi chiar nu este.

Personal mă surprinde că acest film nu a ajuns în cinematografe (decât foarte limitat), deoarece chiar merita ceva mai multă publicitate. Probabil cei de la Netflix au vrut să ne arate că ştiu să facă şi filme bune, astfel că l-au păstrat doar pentru ei (şi pentru noi, desigur).

Povestea din Frankenstein o ştiţi, doar filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume din 1818 scrisă de Mary Shelley. Doar că Guillermo del Toro face ceva diferit, ceva care personal mi-a plăcut: schimbă perspectiva şi aduce un monstru mai uman, mai puţin grotesc. A doua jumătate a filmului este superbă, iar aici mă refer la partea în care monstrul îşi spune propria sa poveste, una parcă din suflet.

Avem un Frankenstein cu emoţie, cu empatie, chiar cu iubire faţă de aproape. Drama monstrului este aceea că respins şi neînţeles de creator, ajunge să ţină la unii oameni, doar că toţi aceştia pier, mai devreme sau mai târziu. Monstrul rămâne într-o permanentă stare de abandon, una exploatată la maxim de Guillermo del Toro.

Filmul este despre Creator şi Creaţie, dar şi despre Creaţie şi Creator. Acest amalgam ne poartă într-o lume plină de cruzime, de durere, una la finalul căreia Creaţia umanizată iartă Creatorul transformat în monstru.

Frankenstein are şi nişte efecte speciale superbe, o serie de costume superbe şi tot ce are legătură cu epoca victoriană este redat fidel, chiar la superlativ.

Pot spune că Frankenstein este lejer în TOP 5 filme văzute de mine anul acesta.

🟢NOTA: 8.5 din 10.🟢

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

Cinemaraton Play, prima platformă de streaming video doar cu filme româneşti, va fi lansată oficial pe 1 decembrie

În primăvara acestui an, grupul Clever Media prezenta primele informaţii despre Cinemaraton Play, prima platformă de streaming video doar cu filme româneşti.