TP Vision, compania ce se ocupă cu dezvoltarea, fabricarea și comercializarea televizoarelor marca Philips în Europa și alte zone la nivel global, a organizat un eveniment de prezentare a tuturor produselor pe care le are pregătite la acest moment pentru 2024. Vorbim în primul rând despre noua gamă de televizoare Philips 2024, deși erau expuse și căști, precum și câteva produse sub brandul AOC.

Evident voi începe cu televizoarele, unde tehnologia Ambilight este cea care diferențiază gama Philips în raport cu principalii concurenți. Sistemul Ambilight celebrează anul acesta nu mai puțin de 20 de ani de la introducere, așa că experiența în zonă nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Ca o notă personală, am câteva cunoștințe care dețin televizoare Philips Ambilight și fiecare spune că nu s-ar putea întoarce la televizoare fără această funcție. Astfel, aș aprecia că Philips reușește să mențină o rată de menținere a clienților destul de ridicată, deși nu am date oficiale în acest sens, este doar o presupunere.

Revenind la prezentare, capul de afiș este ținut de modelele OLED, segment în care Phillips anunță pentru 2024 flagship-ul suprem, să zic așa. Modelul OLED 959+ va fi lansat în trimestrul trei al anului în curs, dar am primit câteva informații esențiale încă de pe acum. Va fi oferit strict cu diagonală de 65 inch și va veni pe un stand cu picior înalt, așa cum se poate observa din imaginile de mai jos:

Philips OLED 959+ va putea fi desigur montat și pe perete. Noutățile și cele mai importante caracteristici ale vârfului de gamă Philips se referă la procesorul din a opta generație P5 AI Dual Engine, cu tehnologie META 2.0 OLED, funcția Ambilight Plus și la sistemul de sunet integrat Bowers & Wilkins de tip 5.1.2, cu suport Dolby Atmos și cu o putere totală de 102W. Se pare că la acest model luminozitatea maximă în peak poate ajunge la nu mai puțin de 3000 niți, valoare impresionantă, posibilă printr-o optimizare a curburii și unghiurilor oglinzilor MLA, precum și prin algoritmul nou META Multi Booster.

Pe locul doi, să spun, în gama de televizoare Philips 2024 va fi așezat modelul OLED+ 909. Disponibil comercial din iunie 2024, acesta va putea fi ales cu diagonale de 55, 65 si 77 inch și va folosi același procesor din a opta generație P5 AI Dual Engine, cu tehnologie META 2.0, iluminare Ambilight pe patru laturi și sistem de sunet Bowers & Wilkins de tip 3.1 cu putere totală de 81W.

Ambele modele Philips OLED+ vor integra noul Game Bar, care le va da posibilitatea pasionaților de jocuri să îmbunătățească rapid performanțele televizoarelor pentru gaming. Astfel, este inclusă funcționalitate MEMC spre a putea fi atins un framerate de 144Hz cu VRR, inclusiv cu mod Dolby Vision Gaming.

Mai devreme în an, mai exact din mai, pe diagonale de 42, 48, 55, 65 și 77 de inch, va fi lansată seria OLED809, cu panouri OLED EX, același procesor din a opta generație P5 AI Dual Engine și panou Ambilight pe trei laturi.

Gama 2024 mini-LED Xtra, cu nume de cod PML9009, va fi disponibilă din luna iunie, cu diagonale pe 55, 65, 75 și 85 inch, cu procesoare P5, iluminare Ambilight pe trei laturi și implementarea noului Titan OS.

Apropo de acesta, este un sistem de operare ce-și va face apariția pe noua gamă de televizoare Philips 2024, respectiv pe seriile PML9009 și PUS8909. Se pare că Titan OS va permite o personalizare extinsă pentru fiecare producător hardware și că va oferi acces la cele mai importante aplicații de streaming la nivel mondial. Totodată, Titan OS va include soluții avansate de implementare a reclamelor, prin sistemul Titan Advertising, extinzând astfel capacitatea producătorilor de televizoare de a genera venituri suplimentare și după vânzarea echipamentului hardware.

Dacă tot am amintit de seris Philips PUS8909, cunoscută comercial ca „The One”, este cea pe care TP Vision o încadrează în zona premium LED TV. Își va face apariția pe piață din mai 2024, pe diagonale de 43, 50, 55, 65 și 75 de inch, cu procesoare P5 și iluminare ambientală pe trei laturi.

Pe partea audio, noutățile Philips pentru 2024 se referă la căști din gama GO, adică la modele recomandate celor activi. În această serie își vor face apariția Philips A6219 on-ear GO cu tehnologie Powerfolye, ce permite încărcarea bateriei integrate direct de la soare, ceea ce ar duce la o autonomie estimată de până la 80 de ore.

Philips GO A6709 este o pereche de căști de tip open-ear de sport, creată sub forma unor căști TWS de mici dimensiuni, în timp ce H6509 sunt căști over-ear cu conectivitate Bluetooth și latență foarte redusă. Prin Philips A6219, TP Vision continuă campania de sustenabilitate, fiind căști realizate în proporție de 35% din plastic reciclat.

Tot în zona audio, vor fi introduse în 2024 și patru noi soundbar-uri. Philips B6309, B5309 și

B5109 promit putere ridicată, sunet imersiv și care umple întreaga încăpere, în timp ce modelul TAB6309 este cel ce poate fi așezat chiar și fața televizoarelor cu picioare joase, având o înălțime de doar 37mm. Chiar și așa, vine cu suport Dolby Atmos.

Aș vrea să revin puțin asupra tehnologiei Ambilight, pe care Philips a introdus-o, așa cum am menționat deja, încă din 2004. În cadrul evenimentului TV Vision, a fost amenajată o zonă specială tocmai pentru celebrarea acestei tehnologii.

Acolo am văzut cum din 2004 până în 2006 erau folosite lămpi fluorescente cu catod rece (CCFL) pentru sistemul Ambilight, pentru ca din 2007 și până astăzi tehnologia să se bazeze pe LED-uri. Chiar și așa, sistemul a evoluat continuu, de exemplu în 2016 a fost introdusă tehnologia DLP (Digital Light Projection) pentru LED-uri, pentru ca de anul acesta să fie folosite mini lentile. Practic, din 2024 vorbim despre Ambilight Plus, tehnologia trecând într-o nouă eră, cea care este capabilă să distribuie iluminarea cu mult mai exact, urmărind mai precis mișcările imaginii de pe ecran.

Sunt curios cum se prezintă noua gamă de televizoare Philips 2024 la nivel detaliat, așa că voi cere câteva modele la review imediat ce vor fi disponibile pentru noi.