Amazon Prime Video – disponibil și în România

/
/
14 dec. 16
/

Veste bună pentru cei ce doreau să-l urmărească pe Jeremy Clarkson în noul său show – The Grand Tour. Amazon Prime Video este disponibil de astăzi și pe plan local. 

Primele 7 zile sunt gratuite, costul abonamentului în primele șase luni este de 2.99 euro pe lună, iar după șase luni urcă la 5.99 euro / lună.

România face parte dintr-un val de peste 200 de țări în care serviciul Amazon Prime Video s-a extins. Putem spune că avem parte de o mică revoluție, în contextul în care până acum – serviciul de streaming video al Amazon era disponibil în SUA, Marea Britanie, Germania, Austria și Japonia.

Scopul Amazon este să transforme serviciul său într-un rival de temut pentru Netflix – prezent în peste 130 de țări. Prime Video poate fi urmărit pe PC, smartphone sau smart TV, iar conținutul poate fi descărcat spre a fi vizionat și în mediul offline.

The Grand Tour are costuri ridicate și joacă rolul de vârf de lance pe emisiunile dezvoltate intern de către compania americană. Din păcate, exact ca și Netflix-ul disponibil în România, Prime Video nu are mare parte din show-urile pe care le oferă în SUA, spre exemplu. De aici și costurile modice.

Sursa: Profit.ro
Categorii: Software
Cuvinte cheie: Amazon, Amazon Prime Video
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Inteligenţa artificială de la X (fostul Twitter) mi-a suspendat contul fără ca eu să fac nimic

În această dimineaţă m-am trezit cu un mail pe care iniţial l-am considerat ca fiind un banal spam. Doar că după ce am verificat autenticitatea informaţiei, am aflat cu stupoare că inteligenţa artificială de la X (fostul Twitter) mi-a suspendat contul fără ca eu să fac nimic.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.