Ambasada SUA vs Huawei România – bătălia comunicatelor, ep. 1

31/08/2020

SUA iese la atac pe plan local și postează mai multe materiale în media autohtonă, iar Huawei România nu rămâne mai prejos și aduce un comunicat în aceeași linie.

Mai întâi să începem cu poziția SUA ce poate fi consultată pe aici și aici.

Huawei nu reușește să îndeplinească standardele unor țări democrate, pentru că este controlată total de la Beijing. Pe lângă nenumăratele acuzații penale împotriva companiei și a filialelor sale, Huawei nu are o structură transparentă a acționariatului său, este profund neetică și nu poate fi trasă la răspundere de niciun sistem judiciar imparțial din China.

Mașina de propagandă comunistă chineză a făcut presiuni mari asupra României și a susținut că Huawei este prinsă în ”războiul comercial” dintre Statele Unite și China. Nu este. Statele Unite nu încearcă să conducă decizia spre o firmă sau alta. Statele Unite nu vor avea însă încredere într-un aparat străin agresiv, care să supravegheze fiecare aspect al vieții noastre. Există numeroase companii care oferă soluții 5G, cum ar fi Nokia, Ericsson și Samsung. Acestea au o valoare adăugată: nu sunt aliniate unui guvern comunist, armatei și celor care încalcă în mod grosolan drepturile omului.

Când ideea falsă a propagandiștilor privind războiul comercial eșuează, ei recurg la o altă manevră a comuniștilor – amenință. Huawei susține că mii de locuri de muncă și miliarde de euro sunt puse în pericol: ignorați încercările noastre de a vă controla și practicile noastre sclavagiste de muncă, în caz contrar muncitorii voștri și economiile națiunilor voastre vor fi pedepsite. Din nou, aceasta este o minciună. Ericsson are de două ori mai mulți angajați în România și deja produce echipament 5G aici. Informația și infrastructura sunt puteri care nu ar trebui transferate națiunii chineze, care se supune unui autoritarism absolut, de pe urma căruia România și multe alte țări est-europene încă se refac.

Poziția Ambasadei Chinei poate fi consultată aici.

Am primit și un comunicat pe această temă din partea Huawei România:

Din cauza originii sale, Huawei a fost calomniată și defăimată de către SUA pentru o lungă perioadă de timp. Pentru a-și demonstra nivelul de securitate, Huawei a înființat în Europa trei centre de verificare de securitate cibernetică. Compania este supusă celor mai stricte verificări din lume și reprezintă furnizorul care a trecut prin cele mai multe verificări de coduri sursă. Rezultatul analizei care are în vedere un interval de 10 ani dovedește că produsele Huawei nu au backdoors, iar rapoartele de certificare a securității cibernetice de la numeroase organizații terțe autorizate arată că Huawei prezintă siguranță și fiabilitate.

  1. Centrul Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie: Pe 20 februarie 2019, CEO-ul CNSC, Ciaran Martin, a declarat că produsele Huawei au fost supuse celor mai stricte teste de securitate în laboratoare din Marea Britanie și nu au fost găsite backdoors în produsele Huawei, nici nu au existat dovezi că Huawei a fost implicată în vreo activitate de spionaj.
  2. GSMA & 3GPP: Pe 24 august 2020, Huawei a trecut analiza Network Equipment Security Assurance Scheme (NESAS), dezvoltată în comun de către Global Mobile Communications Alliance (GSMA) și 3rd Generation Partnership Project (3GPP). Germania și multe țări europene acceptă standardul NESAS și principalii operatori și furnizori din întreaga lume sunt de acord cu acest mecanism de evaluare.
  3. Common Criteria: Pe 5 iunie 2020, Huawei a obținut certificarea de securitate cibernetică 5G de la Common Criteria. Această certificare este una dintre cele mai importante certificări de securitate cibernetică din lume. Peste 30 de țări (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, Suedia, Polonia, Statele Unite, etc.) s-au alăturat acestui acord de certificare.

Am selectat un alt paragraf din comunicat:

Datorită mediului de afaceri deschis și echitabil care a fost creat de guvernul român în ultimii 20 de ani, compania Huawei și România s-au dezvoltat împreună și au construit o relație bazată pe încredere reciprocă.

  1. Huawei a înființat peste 20 de centre globale cu competență tehnică pentru a ajuta România să-și păstreze talentele de tehnologie avansată și să vină în sprijinul clienților de la nivel european și global. Compania a investit peste 1 miliard de euro în România, a contribuit cu peste 6.300 de locuri de muncă și a cheltuit aproape 500 de milioane de euro pentru achiziții. Potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al ANAF, în ultimii cinci ani, Huawei s-a clasat pe locul 1 din rândul furnizorilor români de TIC din punctul de vedere al contribuțiilor fiscale acumulate.
  2. În același timp, împreună cu operatorii și partenerii de la nivel local, compania Huawei a construit rețele 2G/3G/4G de top și cu a cincea cea mai mare viteză de descărcare din lume (pe baza statisticilor speedtest.net, iulie 2020). Întreprinderile mici și mijlocii și oamenii se bucură de cele mai ieftine servicii de internet din UE (conform DESI 2020: banda largă din România a primit cel mai mare scor la indexul prețurilor). Cu toate aceste realizări, Huawei nu a fost niciodată o amenințare la adresa securității României.

Și uite cum încetul cu încetul lăsăm tehnologia și trecem în geopolitică.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.