Anunț oficial: Apple face tranziția Mac-urilor spre procesoare cu nuclee ARM

/
/
22 iun. 20
/

Este o mișcare îndelung așteptată din partea Apple, iar în cadrul WWDC au declarat oficial că vor face trecerea de la procesoarele Intel spre procesoare dezvoltate intern pe nuclee ARM. Primele Mac-uri cu nuclee ARM urmează a debuta până la sfârșit de an.

Este în lucru deja o muncă importantă spre a aduce aplicațiile din Mac OS în noua configurația hardware. Au venit cu mai multe noutăți pentru cei ce dezvoltă aplicații (Quick Start Program cu acces la documentație, forum de suport, versiuni beta pentru macOS Big Sur și Xcode 12). Au anunțat și un DTK (Developer Transition Kit format dintre Mac mini cu Apple A12z Bionic, 16 GB RAM și SSD de 512 GB).

Care sunt avantajele în a folosi arhitectura ARM?

Dezvoltatori de aplicații pentru iPhone și iPad vor putea face aplicațiile disponibile și pe Mac OS fără nicio modificare. Vor putea fi instalate din Mac App Store. Putem spune că avem de-a face cu o uniformizare, iar compania americană are un plus în a te atrage în ecosistemul lor (telefon, tabletă și Mac).

Apple își va dezvolta nu doar soluția hardware pentru telefoane mobile și tablete, va face un pas mare și spre Mac. Acum rămâne de văzut dacă le iese cum trebuie de la prima generație, aici este nevoie de mult mai multă putere de procesare. Norocul lor este că nucleele ARM au redus din ecartul de performanță față de soluțiile Intel.

Ce spune Apple de hardware-ul pe ARM ce va fi implementat pe linia de Mac-uri?

industry-leading performance per watt and higher performance GPUs

Acum rămâne de văzut ce vor pregăti. Mai sunt luni bune în care pot pune hardware-ul și software-ul la punct.

Mă aștept ca autonomia să fie un punct major în favoarea ARM, vor putea coborî în ce privește procesul de litografiere spre 7 sau 5nm. Pe de altă parte, sunt curios cum vor reuși să acopere diferența de performanță. Pentru Intel este o lovitură importantă, pierd un client pentru linia de procesoare. Plus că am putea avea un prim semn, iar alte companii să intre în dezvoltarea de procesoare pe ARM (Huawei și Samsung le-aș vedea în pole position).

Sursa: Apple.com
Categorii: Hardware
Cuvinte cheie: apple, ARM, mac, Mac OS
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.