App Review: Ninja Chicken Ooga Booga

/
/
24 iul. 12
/

Vom discuta astăzi despre un joculeţ care personal îmi place şi care are o grafică simpluţă, dar drăguţă. Vorbim aici despre Ninja Chicken Ooga Booga, fratele mai mare al celebrului joc Ninja Chicken, joc ce a strâns peste 5 milioane de download-uri în mai puţin de 2 luni de la lansare. Jocul este creat de către cei de la MOMINIS, companie ce mai are în portofoliu jocuri celebre precum: Ninja Run, Katoombaa Kitchen Chaos, Giovanni’s Nightmare şi Play Scape.

În cadrul jocului te transformi într-o găină fioroasă care trebuie să treacă peste diferite obstacole pentru a realiza obiectivele stabilite la începutul fiecărei runde. Această găină trebuie să sară, să se caţere, să alunece pe burtă sau chiar să se teleporteze pentru a duce la bun sfârşit fiecare stagiu în parte.

Pentru a finaliza cele 24 de nivele, trebuie să realizezi obiectivele stabilite la începutul fiecăruia. Aceste obiective se împart (în funcţie de nivel) în mai multe categorii:

a) Colectarea unui număr de ghinde

b) Colectarea unui număr de monede argintii

c) Realizarea unui număr de ouări prestabilit

d) Parcurgerea unei distanţe prestabilite

Desigur, la început aceste obiective sunt simple, dar urcând în nivel, aceste categorii de acţiune se combină şi obiectivele devin mult mai greu de îndeplinit. Există şi anumite nivele bonus, dar care pentru a le juca trebuie să vă instalaţi o altă aplicaţie care vă permite să cumpăraţi cu bani reali (aici apare modalitatea de finanţare a companiei) monedele necesare parcurgerii respectivelor nivele bonus. La finalul fiecărui nivel, vă veţi întâlni cu un câine foarte supărat de care trebuie să scăpaţi: ori să săriţi peste, ori să treceţi pe sub el. Şi câinele va face acelaşi lucru (va sări, sau va aluneca pe burtă), iar în cazul în care faceti aceeaşi mişcare pierdeţi un bonus de final de rundă, bonus pe care îl câştigaţi dacă treceţi de câine.

La capitolul grafică, jocul este foarte reuşit având un look drăguţ. Ce este de menţionat la acest joc este faptul că se instalează automat pe un card SD, lucru care facilitează munca utilizatorilor de telefoane cu memorie internă mică. La capitolul sunet, jocul este limitat, având aceeaşi coloană sonoră pe tot parcursul jocului. La acest capitol îmi place sunetul scos de găină în momentul în care moare: Ninjaaa !, adică un fel de kamikazeeee:)). Controalele sunt foarte simple şi răspund foarte bine şi la cea mai fină atingere (aici depinde şi de smartphone-ul/tableta de care dispuneţi).

Ninja Chicken Ooga Booga are o notă de 4,7 (maxim 5) din 24.820 calificative acordate în Google Play şi are peste 1 milion de download-uri de la lansarea sa la 29 iunie 2012. Jocul este disponibil în mod gratuit în Google Play şi poate fi jucat pe orice tabletă/smartphone cu un procesor de cel puţin 600 Mhz.

httpvh://youtu.be/mwDh8cL7A8c

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am jucat Borderlands 4 pe un laptop MSI Katana 15 cu grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 – DLSS 4 cu Multi Frame Generation și Reflex chiar fac diferența

Așa cum am precizat și în celălalt articol în care am testat Borderlands 4 pe un sistem echipat cu grafică din seria NVIDIA GeForce RTX 50, amintesc și aici că jocul lansat la începutul toamnei 2025 a fost unul dintre cele mai așteptate ale sezonului.

Cum te ajută suita AnythingLLM și NVIDIA NIM în a rula local LLM-uri avansate și cât de rapid primești ajutor de la un PC cu grafică NVIDIA GeForce RTX

Cred că mare parte dintre noi am folosit măcar o dată în ultimul timp o soluție de Inteligență Artificială (AI), fie că vorbim despre cele mai celebre dintre ele, precum ChatGPT de la Open AI, Gemini de la Google sau Llama de la Meta. Sunt mult mai multe astfel de soluții, de chatboți așa cum…

Am jucat Borderlands 4 pe un PC gaming cu placă video GIGABYTE GeForce RTX 5070 spre a vedea cum acționează tehnologiile NVIDIA DLSS 4 și Reflex

Borderlands 4 este unul dintre cele mai așteptate jocuri ale toamnei 2025, fiind lansat oficial pe data de 12 septembrie. Iată că nu foarte departe de acest moment am avut șansa de a testa Borderlands 4 pe un desktop PC de gaming powered by GIGABYTE, unul în care piesa centrală a fost placa video NVIDIA…